Acum 150 de milioane de ani, acest dinozaur a încercat să zboare… și tocmai am găsit dovada

Timp de peste un secol, Archaeopteryx a fost o enigmă pentru paleontologi. Fiind atât dinozaur, cât și pasăre, el reprezintă o verigă lipsă fascinantă în istoria evoluției. Dar până de curând, fosilele descoperite erau incomplete, zdrobite sau pur și simplu prea degradate pentru a-și dezvălui toate secretele. Un nou specimen, aproape intact, descoperit și studiat la Field Museum din Chicago, ar putea schimba situația.

Și nu este doar o fosilă în plus. Este al 14-lea Archaeopteryx descoperit vreodată și, potrivit cercetătorilor, cel mai bine conservat din lume, în special datorită țesuturilor moi fluorescente care dezvăluie detalii invizibile la alte specimene. Informații care ar putea revoluționa înțelegerea noastră asupra originii zborului la dinozauri… și, prin extensie, la păsările moderne.

Descoperit pentru prima dată în 1861 în Germania, Archaeopteryx a fost mult timp singurul fosil cunoscut care făcea legătura între dinozauri și păsări. Trăind în Jurassic superior, acum aproximativ 150 de milioane de ani, avea dimensiunea unui porumbel, dinți, gheare la aripi, o coadă lungă osoasă… și pene. Această combinație de caracteristici îl făcea o creatură greu de clasificat: pasăre primitivă sau dinozaur zburător? Deși astăzi este larg acceptat faptul că păsările descind din dinozauri, modalitățile acestei tranziții – în special

Specimenul studiat recent la Field Museum este supranumit „Archaeopteryx din Chicago”. Ce îl deosebește de celelalte 13? Starea sa excepțională de conservare, în special datorită unei tehnici de imagistică sub lumină ultravioletă. „Țesuturile moi ale majorității fosilelor din Solnhofen nu sunt vizibile cu ochiul liber, dar devin fluorescente sub lumina UV”, explică paleontologul Jingmai O’Connor, care a condus studiul, care a fost publicat în revista Nature. Osul în sine, aproape de aceeași culoare cu roca care îl înconjoară, devine astfel perfect vizibil. Datorită acestui proces, cercetătorii au putut identifica pene terțiare, un tip de pene esențiale pentru zbor, dar care nu au fost observate niciodată la specimenele anterioare.

Penele terțiare îndeplinesc un rol esențial: ele umplu spațiul dintre corp și penele primare și secundare ale aripii, evitând astfel turbulențele care ar face animalul să piardă portanța. La păsările moderne cu humerus lung, cum ar fi pelicanii, ele sunt indispensabile. Faptul că au fost găsite pe Archaeopteryx sugerează că acesta își folosea aripile pentru a zbura, și nu doar pentru a plana sau a sări de pe un copac pe altul, așa cum credeau unii cercetători. Această observație confirmă o ipoteză veche de 40 de ani, care presupunea prezența unor astfel de pene la acest dinozaur, fără a fi putut fi dovedită până în prezent.

Dar asta nu este tot. Comparând această fosilă cu alte dinozauri cu pene care nu zburau, precum Anchiornis sau Caudipteryx, cercetătorii au observat că aceștia din urmă nu aveau pene terțiare. Acest lucru întărește o idee din ce în ce mai acceptată în paleontologie: zborul nu ar fi evoluat o singură dată la dinozauri, ci de mai multe ori, în mod independent. Cu alte cuvinte, diferite grupuri de dinozauri ar fi încercat să zboare, fiecare în felul său, cu mai mult sau mai puțin succes. Archaeopteryx pare să fi fost unul dintre puținii care au reușit cu adevărat.

Dincolo de penele sale, fosila din Chicago oferă și alte detalii prețioase. Cercetătorii au observat caracteristici la nivelul craniului care ar putea fi legate de kinesia craniană – capacitatea pe care o au anumite păsări de a-și mișca ciocul independent de cutia craniană. De asemenea, au identificat detalii în structura picioarelor sale, sugerând că petrecea mult timp pe sol, dar că putea și să se cațere în copaci. Toate aceste date sunt prețioase pentru a reconstitui nu numai modul în care zbura acest animal, ci și modul în care trăia.

Datorită tehnicilor avansate de imagistică și unei pregătiri minuțioase, această mică fosilă de dimensiunea unui porumbel devine astăzi una dintre cele mai bogate mărturii descoperite vreodată despre originea zborului la dinozauri. Și, deși mai sunt multe de învățat, un lucru este sigur: acest al 14-lea Archaeopteryx ar putea rescrie o pagină întreagă din evoluție și ne-ar putea reaminti că, în știință, cele mai mari revoluții se ascund uneori în penele unei păsări fosilizate.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România