Roscosmos, agenția spațială rusă, va lansa o misiune fără echipaj uman către Lună în 2015, de la un cosmodrom situat în Orientul Îndepărtat al țării.
Potrivit lui Vladimir Popovkin, directorul Roscosmos, propulsoarele rachetei desemnate pentru misiunea cu pricina vor livra pe suprafața satelitului natural vehiculul de explorare spațială Luna-Glob cu o greutate de 500 kilograme având la bord 25 kilograme de echipamente științifice, care vor căuta urme de apă și vor recolta mostre de sol, dar vor și monitoriza razele cosmice de mare energie cu ajutorul senzorilor de plasmă.
Tot Popovkin susține că nava spațială va fi lansată către Lună de la noul cosmodrom rusesc Vostochny, din Regiunea Amur – aproape de granița cu China – pentru a cărui construire președintele Vladimir Putin a aprobat investirea a un milliard de dolari. Ultima și singura misiune a Rusiei care a vizat Luna a avut loc în 1973.
Noul loc de lansare va scuti Rusia de dependența cosmică pe care o are față de cosmodromul Baikonur, din Kazakhstan. Luna-Glob va fi prima dintre cele patru misiuni selenare planificate de guvernul de la Moscova, cea din 2018 vizând vizitarea Selenei de un echipaj uman.