Da, s-a terminat cu șmecheria! Prima impresie personală pe care am conștientizat-o după ce am vizionat Avengers: Endgame a fost că vreau să revăd filmul. Acum!, gen. Și când spun „conștientizat”, nu o fac din dorința de a mă exprima prețios, ci pentru că am fost bulversat de călătoria în timp, în spațiu și în spectrul emoțional pe care am avut-o în cele 3 ore și o lacrimă cât am stat ținutuit în scaunul cinematografului din „bila” IMAX. Așa că am avut nevoie să procesez tot ce am trăit cu ochelarii 3D pe nas și să integrez în relația pe care o am deja de ani buni cu franciza în cauză.
Iar bulversat spun că am fost pentru că am avut o experiență complexă, de sentimente amestecate, de la fiorii specifici secvențelor eroice și spectaculoase cu care suntem deja obișnuiți de Marvel și până la empatizarea cu firescul și cu umanul presărate în cantități mai mari decât oricând peste evoluția personajelor dintr-un film cu supereroi.
O să îndrăznesc să spun că Endgame este despre vulnerabilitate și acceptarea limitelor și a realității, despre maturizare și despre imperfecțiunile care ne fac nu doar umani, ci vii. Pentru că în ultimul Avengers ne întâlnim cu trăsăturile astea nu doar la oameni, ci și la zei și extratereștri. Din punctul ăsta de vedere, personal am avut mici dificultăți de acomodare. Pentru că, nu știu alții cum sunt, dar eu, atunci când merg la filme Marvel, îmi trec adultul în starea de stand-by și mă așez pe scaun cu entuziasmul și cu așteptările unui copil.
Iar copilul ăsta idealist vrea să vadă că ăia buni sunt invincibili și îi bat pe ăia răi fără drept de apel. Totuși, de data asta am căzut parțial în capcană, pentru că Endgame este, din punctul meu de vedere, cel mai matur episod al seriei. Atât de matur, încât ne și servește cel puțin o lecție de psihologie ca la carte (cu tot cu o ședință-două de psihoterapie), iar „pacientul” este unul improbabil și tocmai acest contrast dă greutate situației. Wait and see!
Mă întreb dacă se consideră spoiler să destăinui faptul că mai tot ce am văzut prin trailerele Endgame care ne-au pus pe jar în ultimele luni „se consumă” în primele 15-20 de minute din film. În momentul în care mi-am dat seama de asta, m-a cuprins un val de entuziasm, pentru că, brusc, devenise clar ce avea să urmeze: mai bine de două ore și jumătate de secvențe complet noi și neașteptate. Dacă ăsta nu e desert… Într-un fel, se poate spune că producătorii au ascuns filmul în cel mai bun mod în care o puteau face – in plain sight (la vedere)!
Totuși, deși majoritatea secvențelor din trailere s-au concentrat pe prima optime de film, trebuie să spun că începutul mi-a lăsat o oarecare senzație de tărăgănare și mi s-a părut că acțiunea s-a derulat destul de lent și de așezat, într-o atmosferă oarecum apăsătoare, de ușor priveghi. Nu voi ascunde faptul că am avut chiar emoții, la gândul că povestea va continua în același stil. Nu s-a întâmplat asta, bineînțeles, iar lucrurile au escaladat rapid și exploziv. Deci, nu vă temeți dacă veți fi încercați de aceeași impresie.
Oricum, îmi dau seama acum că senzația fost mai degrabă generată de contrastul dintre așteptarea mea heirupistă de a „începe odată nebunia” și îndeplinirea datoriei firești a scenariștilor de a fi adus un tribut acelei jumătăți de populație exterminate în episodul anterior prin a sublinia golul lăsat de dispariția lor în sufletele celor rămași. Deci nu te grăbi să judeci, cum am făcut-o eu, și permite-le personajelor să fie vulnerabile, chiar fragile. De fapt, ăsta și este unul dintre motivele principale pentru care voi viziona din nou filmul în cel mai scurt timp, vreau să rezonez mai intim cu trăirile personajelor, așa cum au fost ele construite.
În rest, despre Endgame se mai pot spune multe, dar eu nu știu cum să o mai fac fără să dau spoilere. Că am tot cotit-o, cât să nu fiu prea specific, ai văzut. Pot eventual să mai spun că titlul se potrivește nu doar pentru că se descurcă multe ițe ale poveștii și se lămuresc destule în acest ultim film Avengers, dar și pentru că povestea stoarce într-adevăr și ultima picătură de potențial din personajele principale, pe care le știm și le iubim. Este ca un fel de retragere demnă, în glorie, a unui campion mondial de box la categoria grea, după ce a unit centurile și vrea să rămână în amintire ca un învingător absolut. Sau, dacă vrei, este finalul unei promoții, iar banchetul care marchează asta este unul pe măsura a tot ce a condus aici și care pavează drumul unui nou început pentru o nouă generație. Pentu că, nu-i așa, atunci când o șmecherie se termină, începe o alta.
Avengers: Endgame / Răzbunătorii: Sfârșitul jocului
Sinopsis
Plutind în voia sorții, în adâncul spațiului, fără apă sau mâncare și cu rezervele de aer pe terminate, Tony Stark înregistrează un mesaj pentru Pepper Potts, în speranța că, într-o bună zi, probabil mult după ce el nu va mai fi decât un schelet mumificat la bordul unei nave în derivă, vorbele lui vor ajunge la destinatar. Între timp, Răzbunătorii care au supraviețuit decimării provocate de Thanos cu un simplu pocnet din degete, adică Thor, Black Widow, Captain America și Bruce Banner (cu Hulk făcut ghem de frică și încă reticent la ideea de a-și arăta fața în public), încearcă să găsească o cale de a-și salva prietenii, aliații și, mă rog, acea jumătate de univers care nu a supraviețuit semi-zeului malefic ce a nimicit viața pe o scară greu de imaginat.
Filmul „Avengers: Endgame / Răzbunătorii: Sfârșitul jocului” este distribuit de Forum Film România şi are premiera în cinematografe pe 26 aprilie 2019, în format 3D și IMAX 3D și 4DX 3D.
Trailer
