În urmă cu câțiva ani un bun prieten al meu, Lucian Pruteanu, mi-a ”dăruit” o rețetă medicală, eliberată pentru fiica sa. La loc de cinste acolo figura un faimos remediu homeopatic.
Am mai vorbit despre homeopatie și despre iraționalul care stă la baza ei. Nu vom repeta ce am spus deja, vom discuta strict despre acest ”remediu”, dar fără a îi da numele. Remediul primit de fiica prietenului meu (avea numai șase ani pe atunci) are drept principiu activ oscillococcus-ul. Ce să fie acest misterios ingrendient?
Istoria sa coboară până înspre începutul secolului trecut. În vremea gripei spaniole din 1917, un medic francez, Joseph Roy (1891-1978), căuta cu înverșunare cauza cumplitei epidemii. Privea la microscop eșantioane din sângele celor atinși de boală. La un moment dat, văzut ceva straniu. O bacterie care era alcătuită din două corpuri sferice inegale, care vibrau rapid. Uneori se micșorau, devenind invizibile la microscop, dar mai apoi creșteau la loc. Bacteria descoperită de Joseph Roy a fost numită oscillococci, de către acesta. Ea părea să fie vinovata de gripă. Medicul francez și-a continuat cercetările și a descoperit că aceeași bacterie este vinovată de: cancer, tuberculoză, gonoree, eczeme, reumatism etc. Părea că a descoprit un germen malefic universal. Aici este o mică problemă, dar una esențială. Acum, de exemplu, știm că gripa este provocată de un virus, și nu de o bacterie. În plus, de la Joseph Roy încoace nimeni, chiar nimeni, altcineva nu a mai văzut această infamă bacterie.
Joseph Roy era adeptul homeopatiei. Din acest motiv el a încercat să elaboreze un remediu homeopatic. Avea nevoie de o ”sursă” de oscillococci. A găsit-o în ficatul unei rațe: Cairina moschata (rața leșească). Ficatul acestei rațe stă la baza remediului care folosește oscillococcii ca principiu activ. În prezent ”remediul” homeopatic, care se comercializează în totă lumea, este prezentat în diluție de 200 CK. Asta înseamnă că diluția este de 10400, adică ai avea șansa să descoperi un singur oscilococcus la vreo 10400 molecule de preparat. Universul nostru are mai puțin de 1080 atomi. Este prea mic Universul nostru…
Desigur, ni se va spune ceva despre memoria apei. Apa este o substanță tare misterioasă, iar ea are capacitatea de a se ”impregna” cu ceva tainic din principiul activ. Nu există nici o dovadă cum că apa ar avea o asemenea calitate. Dar asta nu contează acum, pentru că ”remediul” bazat pe oscillococcus se vinde sub forma… unor granule din zahăr. Asistăm la un fenomen și mai misterios decât memoria apei: amintirile ei se pot transfera asupra unor granule din zahăr. Bineînțeles, nici un homeopat nu ne va da detalii, nu ne va prezenta dovezi cum că structura moleculelor de zahăr s-a modificat în așa fel încât să devină eficiente împotriva ”stărilor gripale”. În schimb, vom fi învăluiți în niște discursuri lungi, care sunt mai degrabă o formă de poezie, neavând vreo legătură cu știința.
Acum să recapitulăm: Avem un ”remediu” homeopatic care:
(1) are drept principiu activ o bacterie care nu există;
(2) este atât de diulat încât nu ai nici măcar o șansă să mai găsești vreo urmă din principiul activ.
Concluziile le puteți trage și dumnevoastră.
Pentru mine marele mister legat de ”remediul” homeopatic bazat pe oscillococcus este legat de popularitatea acestuia. Este un produs care a prins foarte bine la public. De ce oare? Încerc un răspuns simplu. Oamenii nu prea sunt obișnuiți să își pună întrebări și mai apoi să caute răspunsuri. În schimb, adesea se lasă vrăjiți de ”misterul” homeopatiei. Poveștile pe care le spun partizanii homeopatiei, trebuie să recunoaștem, sunt fermecătoare. Pentru omul obișnuit contează, uneori, numai asta. Iar atunci când poveștii i se adaugă și o mizerabilă conspirație mondială a producătorilor de medicamente, ea devine și mai convingătoare. Singura armă pentru a separa povestea de realitate este rațiunea, scepticismul. Dar a fi sceptic, a analiza lucurile bazându-te pe dovezi, nu este ceva care te face popular. Oamenii vor să creadă în povești. Când te gândești ce simplu ar putea fi obținută o dovadă a eficienței acestui preparat (ar fi suficiente câteva teste clinice riguroase), nu poți să nu te întrebi de ce această dovadă nu există.
Așa cum spunea Lizalor, în cartea lui Asimov ”Fundația și Pământul”: ”El este sceptic. Avem și din ăștia, să știi. Întotdeauna apar indivizi aroganți care se pun de-a curmezișul cu mintea lor, împotriva tuturor curentelor de gândire; sunt supărător de aroganți, închipuindu-și că ei au dreptate și că ceilalți se înșeală.” De aceea sunt atât de nesuferiți cei care susțin că afirmațiile trebuie susținute cu dovezi. Pentru promotorii pseudomedicinei nici nu se poate imagina o aroganță mai mare decât solicitarea unor dovezi clare.
