0
(0)

Profesorul Jenny Graves, de la Universitatea din Canberra, unul dintre cei mai influenți oameni de știință australieni, susține că femeile vor fi cele care vor câștiga bătălia sexelor, și asta într-un mod categoric.  Omul de știință afirmă că fragilitatea cromozomului Y nu înseamnă decât un singur lucru, extincția lentă dar sigură a bărbaților.

 

De vreo 200 de milioane de ani – atunci se estimează ca au apărut primele mamifere în adevăratul sens al cuvântului – problema sexelor a fost una relativ simplă. Femelele erau cele care posedau doi cromozomi X, în timp ce masculii dețineau un cromozom X și unul Y, iar raportul dintre sexe era unul aproximativ egal. Nu la fel stau lucrurile în cazul reptilelor, acolo unde sexul unui animal este dat de temperatura la care sunt incubate ouăle. Revenind la problema cromozomilor, trebuie spus că ea este una destul de delicată, mai ales în cazul cromozomului Y. În primul rând, acesta se recopiază de milioane de ori în fiecare spermatozoid, și oricine știe că o copie a unei copii, a unei alte copii, duce, mai devreme sau mai târziu, la erori și mutații. Apoi, în doilea rând, mediul în care sunt produși spermatozoizii, testiculele, este unul oxidant, favorizând și mai mult mutațiile. Și ca și cum nu era de ajuns, s-a descoperit faptul că s-au pierdut 97% dintre caracterele ereditare purtate de cromozomul Y al strămoșului mamiferelor de astăzi.

\"(w540)

Graves susține că un cromozon X conține cel puțin 1.000 de gene, în timp ce cromozomul Y, deși a pornit cu un număr egal de gene, a rămas cu mai puțin de 100. Există însă și o veste bună pentru bărbați, conform calculelor sale, Jenny Graves este de părere că va fi nevoie de aproximativ cinci milioane de ani pentru ca sexul bărbătesc să dispară.

Există însă și opinii contrare. Profesorul Robin Lovell-Badge, de la Institutul Național de Cercetare Medicală din Londra spune că nu există niciun motiv de panică. Badge afirmă că, în ultimii 25 de milioane de ani, cromozomul Y nu a mai pierdut nicio genă, și chiar dacă ar fi făcut-o, în cei cinci milioane de ani care au rămas la dispoziția bărbaților (asta dacă specia umană va rezista neschimbată până atunci), medicina are suficient timp pentru a contracara problema. În plus, nu trebuie subestimată puterea evoluției. Dacă acest cromozom Y se va pierde definitiv, mai mult ca sigur că evoluția va inventa un altul care să îi ia locul.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here