Misiunea BepiColombo este rezultatul unei colaborări ambițioase dintre Agenția Spațială Europeană (ESA) și Agenția Spațială Japoneză (JAXA) și a marcat recent un pas decisiv în călătoria sa către planeta Mercur. În timpul celei de-a patra treceri pe lângă Mercur, sonda a efectuat o manevră îndrăzneață: apropiindu-se semnificativ de suprafața planetei dincolo de limitele planificate inițial. Această decizie, dictată de necesitatea de a-și ajusta traiectoria în urma problemelor de propulsie, s-a dovedit a fi un avantaj pentru oamenii de știință, oferind o oportunitate unică de a obține imagini fără precedent cu misteriosul nostru vecin cosmic.
Problemele cu propulsia întâlnite de sonda BepiColombo se datorează unei anomalii. Această anomalie a dus la o reducere a forței de tracțiune a motorului, care a avut consecințe directe asupra traiectoriei sondei și asupra capacității acesteia de a-și atinge obiectivul final: să intre pe orbita în jurul lui Mercur. Pentru a compensa pierderea de tracțiune, inginerii misiunii au trebuit să facă ajustări la traiectoria acesteia. Acest lucru a necesitat planificarea unor noi survoluri planetare, în special prin apropierea lui Mercur, pentru a beneficia de asistență gravitațională suplimentară. Decizia de a aduce sonda BepiColombo mai aproape de Mercur a fost departe de a fi banală. Apropierea atât de mare de o planetă supusă temperaturilor extreme și radiațiilor solare puternice prezenta multe riscuri. Inginerii misiunii au trebuit să calculeze cu atenție traiectoria sondei pentru a evita o coliziune cu suprafața și pentru a proteja instrumentele științifice de căldura intensă.
În ciuda acestor provocări, beneficiile potențiale ale acestei manevre au fost considerabile. Pe lângă faptul că traiectoria sondei a fost ajustată, pentru a o plasa pe o orbită mai stabilă în jurul planetei, această abordare apropiată a oferit o oportunitate excepțională de a obține imagini de înaltă rezoluție ale suprafeței lui Mercur, dezvăluind detalii nevăzute anterior ale geologiei și istoriei sale.
Camerele sondei au dezvăluit în special o suprafață plină de cratere și haotică, care mărturisește o istorie geologică tumultuoasă. Cercetătorii au reușit să identifice noi cratere de impact, stânci abrupte și câmpii netede. Aceste imagini au oferit și o mai bună înțelegere a compoziției suprafeței planetei. Analizând diferitele culori și texturi ale rocilor, oamenii de știință își vor putea perfecționa modelele de formare a lui Mercur și evoluția lui de-a lungul miliardelor de ani.
Dincolo de interesul științific, aceste imagini oferă și un spectacol vizual izbitor. Contrastele dintre zonele luminate de Soare și zonele cufundate în umbră creează peisaje lunare de o mare frumusețe. Aceste imagini ne amintesc cât de bogat și divers este sistemul nostru solar.
