Biodiversitatea reprezintă un termen științific care a apărut prima oară la mijlocul anilor 1980, pentru a desemna diversitatea de forme pe care le îmbracă viața. Odată cu adoptarea Convenției de la Rio a Națiunilor Unite pentru Diversitatea Biologică, în 1992, conceptul de biodiversitate a început să-și facă tot mai mult loc în viața noastră cotidiană.
Pentru a înțelege mai bine situația biodiversității din Marea Neagră, este necesar să precizăm câteva dintre caracteristicile care fac din ea o mare unică pe glob, un adevărat „unicum hidrobiologicum”, cum a fost numită de Knipovich (1932).
Salinitatea sa redusă la jumătate față de cea a oceanului planetar, lipsa curenților verticali ce a dus la stratificarea apelor, regimul termic distinct al maselor de apă, amplitudinea aproape insesizabilă a mareei, ca și volumul imens de hidrogen sulfurat acumulat la adâncimi de peste 150-200 m, conferă un statut aparte viețuitoarelor sale. În situația în care circa 90% din volumul Mării Negre este anoxic, este clar că viața macroscopică se poate dezvolta doar în stratul oxigenat de la suprafață.
Având în vedere grosimea variabilă a stratului oxigenat, ca și tendința observată de ridicare a hidrogenului sulfurat către suprafață, unii specialiști chiar îndrăznesc să afirme că, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, viața poate dispărea din Marea Neagră.
În ultimele decenii, biodiversitatea Mării Negre a fost amenințată de numeroși factori, între care eutrofizarea a deținut supremația aproape trei decenii. Îmbogățirea cu nutrienți în exces datorită dezvoltării agriculturii intensive, chimizate și irigate, a dus la „înflorirea” algelor microscopice planctonice. Consecința majoră a înfloririlor algale a fost reducerea drastică a oxigenului dizolvat în apa mării, ducând la mortalități în masă la moluște, crustacee și pești.
O altă amenințare o constituie poluarea chimică a apelor prin diverse căi, inclusiv cu produse petroliere. Acestea provin din transporturile navale, deversări accidentale, tratarea insuficientă a apelor uzate menajere și industriale etc. Supraexploatarea resurselor pescărești a dus la diminuarea drastică a numărului de specii cu importanță comercială din Marea Neagră de la 26, în anii 1960, la doar 5, în anii 1990. Reducerea populațiilor speciilor prădătoare de pălămidă, stravrid și lufar a concentrat efortul de pescuit asupra speciilor neprădătoare de talie mică (hamsie și șprot).
Reducerea și pierderea habitatelor a dus la dispariția sau reducerea efectivelor a numeroase specii de alge, nevertebrate și pești, afectând calitatea ecosistemului marin. Un bun exemplu în acest sens îl reprezintă așa-numitul „câmp al lui Zernov” constituit din alge roșii, specii-cheie pentru ecosistemul din nord-vestul Mării Negre. În desișurile formate de acestea își găseau adăpost peste 60 de specii de nevertebrate, pești și alte alge, majoritatea fiind endemisme ponto-caspice. Din anii 1950 până în anii 2000, această comunitate complexă a suferit un declin continuu, până aproape de dispariție.
Dar, amenințarea cea mai mare la adresa biodiversității Mării Negre o reprezintă speciile străine, introduse pe diverse căi, de cele mai multe ori neintenționat și în număr tot mai mare. Astfel, într-o perioadă de numai 10 ani, au fost semnalate aproape 50 de specii noi, număr ce reprezintă o cincime din speciile străine înregistrate în Marea Neagră până în prezent. Unele dintre acestea au devenit invazive, distrugând comunități întregi de specii autohtone.
Printre speciile care au produs un declin grav al ecosistemului marin și diversității sale biologice se află o specie planctonică gelatinoasă (Mnemiopsis leidyi). Semnalată la începutul anilor 1980, aceasta a reușit ca, în decurs de numai un deceniu, să producă ravagii, consumând atât planctonul care servea ca hrană peștilor, cât și icrele și larvele acestora. S-a considerat că, alături de suprapescuit, ea a contribuit la declinul rapid al speciilor de pești din Marea Neagră.
Evident că impactul a fost mult mai profund, afectând și alte organisme, precum simpaticii delfini. Conform principiului „cui pe cui se scoate”, sfârșitul supremației acestei specii fără dușmani naturali în Marea Neagră a fost adus de o altă specie gelatinoasă înrudită (Beroe ovata), ce și-a făcut apariția pe la sfârșitul anilor 1990.
O evoluție spectaculoasă, cu efecte profunde asupra biodiversității Mării Negre, o are melcul japonez rapana (Rapana venosa). Semnalat pentru prima oară în 1948, acesta a exterminat bancurile de stridii, apoi a trecut la alte specii de moluște și chiar la peștii de talie mică.
Majoritatea țărilor din Marea Neagră îl exploatează în scop comercial, utilizând ca tehnici de colectare scafandrul autonom și traulul de fund. La noi în țară, traulul de fund a fost interzis până în 2013, când s-a permis utilizarea unei variante a acestuia, mai puțin dăunătoare, pentru colectarea rapanei, care a invadat toate tipurile de substrat, afectând dezvoltarea altor specii.
Recent, s-au intensificat explorările pentru petrol și gaze în Marea Neagră. Pe platoul continental s-au instalat platforme pe care s-a început deja activitatea de exploatare. Aceste activități constituie noi amenințări la adresa biodiversității marine.
Un instrument important în conservarea biodiversității marine îl constituie desemnarea de arii protejate. Între țările de la Marea Neagră, România are cea mai mare parte a liniei țărmului inclusă în regim de protecție. Cea mai cunoscută arie protejată marină de la noi este Rezervația Marină Vama Veche – 2 Mai (care se suprapune peste situl Natura 2000 ROSCI0269), aflată de peste 10 ani în custodia INCDM Grigore Antipa, Constanța.
Cercetările efectuate de către INCDM Grigore Antipa au evidențiat, în ultimul deceniu, o tendință de refacere a ecosistemului marin din nord-vestul și vestul Mării Negre și a biodiversității sale. Specii considerate până nu demult amenințate sau chiar dispărute prezintă acum populații tot mai bine conturate. Acest lucru ne bucură și ne motivează pentru continuarea activităților de conservare, de educare a publicului, a tinerei generații și mai ales a agenților economici în domeniul utilizării durabile a darurilor pe care ni le face Marea Neagră.
Institutul desfășoară activități de cercetare nu numai în domeniul biodiversității, dar și al principalelor amenințări menționate mai sus. În cadrul colaborării regionale prin Convenția privind Protecția Mării Negre Împotriva Poluării, INCDM găzduiește, printre altele și punctul focal privind Consevarea Biodiversității Marine.
