Craniile de canide descoperite în două locaţii complet diferite, în Siberia şi Belgia, indică relaţia ancestrală de prietenie între om şi câine. Caracteristicile dinţilor şi fălcilor craniilor indică faptul că animalele fuseseră domesticite, devenind ceea ce azi este câinele de casă, Canis familiaris.
Potrivit cercetătorilor Universităţii din Arizona craniile, stabilite după datarea cu carbon radioactiv ca fiind vechi de 33.000 de ani, descoperite în Siberia (în peşterea Razboinichya) şi pe teritoriul Belgiei, la Goyet, prezintă un bot mai scurt şi fălci mai late decât cele aparţinând unor canide sălbatice, nedomesticite, precum lupii. Ele sunt aproape identice cu unele vechi de 1.000 de ani, aparţinând unor câini domestici, descoperite în trecut în Groenlanda.
După analizarea structurii oaselor, oamenii de ştiinţă au concluzionat că acestea reprezintă dovezi destul de solide ale domesticirii cânilor. În acest sens, dr. Greg Hodgins, autorul studiului afirmă: „atât descoperirile din Belgia, cât şi cele din Siberia, reprezintă fosile ale unor animale domestice, analizând caracteristicile morfologice ale acestora…în principiu, lupii au boturi mai lungi şi dinţi mai puţin aglomeraţi, unul dintre rezultatele domesticirii fiind scurtarea botului, lăţirea fălcilor şi aglomerarea dentară.”
Descoperirea indică faptul că în acea vreme câinii erau folosiţi pentru pază sau pentru companie, la fel ca şi în prezent. Totodată aceasta ar putea constitui şi o explicaţie pentru diferenţele de aspect şi de mărime dintre diferitele rase de câini, craniul siberian putând contrazice ideea unui lup-strămoș comun al tuturor câinilor.
În concluzie, oamenii de ştiinţă consideră câinii ca făcând parte dintre primele animale domesticite de om, cu mult înaintea animalelor de curte, crescute pentru hrană. Mai mult, distanţa de mii de kilometri dintre cele două locaţii de descoperire indică şi faptul că domesticirea câinilor era o practică răspândită şi multi-regională.