Astronomii sunt obișnuiți să recunoască evenimente catastrofale precum explozia unei supernove, dar sursa de raze X observată începând din 28 martie pe cerul din emisfera boreală, și de-atunci urmărită pas cu pas de echipe de cercetători din toată lumea, este un spectacol atât de rar încât astrofizicienii au avut nevoie de o lună de zile pentru a înțelege ce l-a provocat.
Două articole apărute în revista Nature, semnate de astrofizicieni proveniți din toată lumea, au reconstruit acum evenimentul, survenit în urmă cu circa 3,8 miliarde de ani în urmă: o gaură neagră, denumită Swift J1644+57 și situată în Constelația Dragonului, a început să devoreze o stea vecină. „Steaua cu pricina a avut ghinionul să se apropie prea mult de raza de influență a monstrului, sfârșind prin a fi descompusă în bucățele mici și devorată într-un timp relativ scurt”, a explicat Gabriele Ghisellini, șeful echipei de astrofizicieni de la INAF-Observatorul astronomic din Brera, Italia, co-autor al celor două articole.
În urma ingestiei s-au format două jeturi, în direcții opuse, care transportau părți din steaua distrusă și o cantitate semnificativă de câmp magnetic. În plus, unul dintre aceste jeturi s-a îndreptat direct către Terra și tocmai această particularitate a făcut evenimentul atât de ieșit din comun, fiind un lucru foarte rar ca planeta noastră să se găsească în centrul „bătăii” acestor jeturi de energie și de radiație electromagnetică înspăimântător de rapide, a mai explicat cercetătorul italian.
Sursa: Le Scienze