5
(4)

Deși planeta Venus este un colț de iad, la suprafața ei temperatura ajungând la 490 grade Celsius iar presiunea fiind de 92 de atmosfere, totuși pe Venus ar putea exista viață. Desigur, nu pe suprafața planetei, ci în norii venusieni, la altitudini cuprinse între 48 și 60 km, acolo unde temperatura și presiunea sunt prietenoase cu viața. Totuși și acolo avem o problemă, ceea ce creează dificultăți majore existenței vieții care să aibă la bază aceeași chimie ca viața terestră. Norii venusieni sunt bogați în acid sulfuric… Așa cum se știe acidul sulfuric este o substanță foarte corozivă care dizolvă metalele și distruge majoritatea moleculelor biologice de pe Pământ.

Dar iată că un studiu realizat de cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) publicat în revista Astrobiology, ne oferă speranțe. În el se arată că, de fapt, unele componente cheie ale vieții, așa cum o cunoaștem pe Terra, pot rezista în soluții concentrate de acid sulfuric concentrat.

Autorii studiului au descoperit că 19 aminoacizi care sunt esențiali pentru viața pe Pământ rezistă până la patru săptămâni atunci când sunt plasați în soluții de acid sulfuric la concentrații similare cu cele din norii lui Venus. În mod surprinzători, ei au descoperit că ceea ce s-ar putea numi „coloana vertebrală” moleculară a tuturor celor 19 aminoacizi a rămas intactă în soluțiile de acid sulfuric cu concentrații cuprinse între 81% și 98%!

Cercetătorul Janusz Petkowski, unul dintre coautorii studiului publicat în Astrobiology, arăta, pe site-ul MIT că ”Ceea ce este absolut surprinzător este că acidul sulfuric concentrat nu este un solvent care este universal ostil chimiei organice.” Cercetătoarea Sara Seager, care a făcut parte dintre semnatarii articolului amintit a adăugat că: „Descoperim că elementele de construcție ale vieții de pe Pământ sunt stabile în acid sulfuric și acest lucru este foarte intrigant pentru ideea posibilității vieții pe Venus. Nu înseamnă că viața acolo va fi la fel ca aici. De fapt, știm că nu poate fi. Dar această lucrare avansează ideea că norii lui Venus ar putea susține substanțe chimice complexe necesare vieții”.

Căutarea vieții în norii venusieni a luat avânt în ultimi ani, după ce, așa cum am scris și în revista noastră, în norii venusieni a fost descoperită fosfină, o substanță care ar reprezenta un indiciu important pentru viața din norii venusieni.

În căutarea unui răspuns, oamenii de știință plănuiesc mai multe misiuni pe Venus, inclusiv prima misiune planetară finanțată în mare parte din surse private, susținută de compania Rocket Lab din California. Misiunea respectivă își propune să trimită o navă spațială prin norii planetei pentru a le analiza chimia în căutarea de molecule organice.

Dar până la lansarea misiunii, în ianuarie 2025, cercetătorii de la MIT au testat diferite molecule organice în acid sulfuric concentrat, pentru a vedea ce fragmente de viață de pe Pământ ar putea fi stabile și în norii venusienii. „Oamenii cred că acidul sulfuric concentrat este un solvent extrem de agresiv care va tăia totul în bucăți”, declara Petkowski. „Dar descoperim că acest lucru nu este neapărat adevărat”.

De fapt, echipa arătase mai de mult că molecule organice complexe, cum ar fi unii acizi grași și acizi nucleici, rămân surprinzător de stabile în soluții concentrate de acid sulfuric. Oamenii de știință sunt atenți să sublinieze, așa cum fac în studiul publicat acum, că „chimia organică complexă, desigur, nu este viață, dar nu există viață fără ea”. Cu alte cuvinte, dacă anumite molecule pot rezista în acid sulfuric, atunci este posibil ca norii foarte acizi ai lui Venus să fie locuibili locuibili, dar nu neapărat locuiți.

În noul studiu, echipa MIT și-a concentrat atenția asupra aminoacizilor – molecule care se combină pentru a forma proteine esențiale, fiecare cu propria funcție specifică. Orice ființă vie de pe Pământ are nevoie de aminoacizi pentru a produce proteine care, la rândul lor, îndeplinesc funcții de susținere a vieții, de la descompunerea alimentelor până la generarea de energie, construirea mușchilor și repararea țesuturilor.

Cercetătorii care au publicat articolul din Astrobiology și-au început studiile asupra acidului sulfuric în timpul pandemiei, realizând experimentele într-un laborator de acasă. Din acel moment, Seager și fiul ei au continuat să lucreze la chimia acidului sulfuric concentrat. La începutul anului 2023, au comandat mostre de pulbere din 20 de aminoacizi „biogeni” – acei aminoacizi care sunt esențiali pentru viața terestră. Au dizolvat fiecare tip de aminoacid în fiole de acid sulfuric amestecat cu apă, la concentrații de 81 și 98 %, similare cu cele din norii venusieni.

Apoi, echipa a lăsat flacoanele să incubeze timp de o zi înainte de a le transporta la Departamentul de Instrumentare pentru Chimie al MIT (Chemistry Instrumentation Facility, DCIF), un laborator care este echipat cu o serie de instrumente automate și manuale care pot fi folosite pentru analize chimice. Cercetătorii au folosit spectrometrul de rezonanță magnetică nucleară (RMN) al laboratorului pentru a analiza structura aminoacizilor din acidul sulfuric.

După ce au analizat fiecare flacon de mai multe ori pe parcursul a patru săptămâni, oamenii de știință au descoperit, spre surprinderea lor, că structura moleculară de bază, sau „coloana vertebrală” a 19 din cei 20 de aminoacizi a rămas stabilă și neschimbată, chiar și în condiții foarte acide. „Există doar câteva grupuri în lume acum care lucrează la chimia acidului sulfuric și toți vor fi de acord că nimeni nu are intuiție”, a arătat Sara Seager. „Cred că suntem mai fericiți decât orice că acest ultim rezultat adaugă încă un „da” pentru posibilitatea vieții pe Venus.”

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 4

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?