0
(0)

Spionul galactic se învârte în jurul Terrei într-o navă specială – unul dintre OZN-urile care ne monitorizează – şi încearcă să înţeleagă câte ceva din metabolismul vieţii raţionale de pe Pământ. Mă rog, nu foarte raţională, gândeşte spionul, mai degrabă stranie din cale afară, cu note de singularitate faţă de întreg universul locuit.

În această poveste a lui Isaac Asimov („What is this thing called love?”, apărută la noi prin anii ’80 în celebrul „Almanah Anticipaţia”, în traducerea regretatului Mihai Ionescu), spionul galactic primeşte şi vizita unui şef, iar acest superspion galactic este siderat de afirmaţia subalternului său, aceea că în „dezmăţul de specii” de pe Terra înmulţirea făpturilor raţionale se face prin… echipe de două persoane!

Care persoane colaborează între ele executând nişte ritualuri şi gesturi stranii, produsul întâmplării fiind descendentul de specie. Să nu-ţi vină să crezi, se cruceşte spionul galactic, aşa ceva nu se mai întâmplă nicăieri in Universul Locuit!

Scurtă informare pentru cititorii din secolul XXI ai Știință & Tehnică

Nu intru în amănuntele delicioasei povestiri (scrisă de Asimov pentru revista… „Playboy”!) – vă informez doar că oamenii de ştiinţă ai planetei spionate de cei doi galactici (care se înmulţesc prin… „înmugurire”) s-au apucat să studieze serios fenomenul – „chestia asta numită dragoste”, cum spunea Asimov – şi au ajuns la concluzii care demitizează drastic romantismul inventat de reprezentanţii culturali ai speciei Homo sapiens.

dragoste---stiinta-tehnica-2Pentru că, ne demască pe noi toţi psihologul Gordon Galup, când Romeo şi Julieta (oricare ar fi ei) se sărută, un mănunchi special de senzori din trupul ori creierul fetei măsoară pH-ul şi concentraţia de testosteron din saliva băiatului, asta după ce ochii şi urechile ei calibraseră proporţiile trupului şi armonicele vocii băiatului. Aici intră în acţiune „computerul romantic” din creierul Julietei, alcătuit, se pare, din trei secvenţe.

Una este minuscula zonă ventral tegumentală, socotită de fiziologi drept rafinăria de dopamină, un compus chimic responsabil cu plăcerea, răsplătind prin plăcere. O echipă condusă de J. Fischer a demarcat zona prin scanare cu rezonanţă magnetică. Iată, au spus fiziologii, cum se creează motivaţia, dorinţa, comportamentul de cuceritor în domeniul romantic.

A doua „maşinărie” cerebrală responsabilă cu romantismul este nucleus accumbens, care secretă dopamina, serotonina şi oxitocina – cea din urmă fiind mai cu seamă cea la originea sentimentului teribil de puternic al maternităţii. Vedeţi cum se leagă lucrurile, cât de dibaci sunt conectate momentul inţial de romantism, legate de dopanină, şi momentul „adevărului”, în care se exprimă oxitocina…

În sfârşit, al treilea palier, ceea ce se numeşte caudate nuclei (traduc prin „nuclee caudale”), situat în cele două zone temporale ale creierului, mecanismul care induce dinamica gestului romantic! Superspionul Galactic ne pârăşte însă Autorităţilor Marelui Cerc al Raţiunilor. De aceea urmează…

Pledoaria biochimistei pământene Eva Einstein în fața tribunalului galactic

Excelenţe Galactice, urmare a raportului Serviciului Galactic de Informaţii, trebuie să vă aduc la cunoştinţă că în cazul fenomenului numit „dragoste”, la noi, pe Terra, studiile au dovedit că avem nevoie de un interval de timp cuprins între doar 90 de secunde şi 4 minute pentru a stabili că ne place cineva şi că asta are prea puţin de a face cu ce spune persoana în cauză.

În proporţie de 55% este consecinţa limbajului trupului, 38% este consecinţa tonului vocii partenerului şi doar 7% reprezintă ceea ce se cheamă „cele trei paliere ale dragostei”, fiecare controlată, indusă de anumiţi hormoni şi substanţe chimice.

dragoste---stiinta-tehnica-3Utilizând scanarea prin rezonanţă magnetică (procedeu folosit la noi de vreo trei secole terestre), oameni de ştiinţă de la câteva mari universităţi ale lumii noastre au descoperit că dragostea romantică şi dragostea maternă activează regiuni specifice din creier. Această activare este combinată cu un cocktail unic de bio-substanţe care se revarsă în sânge şi ne inundă creierul.

[Scanarea prin rezonanţă magnetică (IRM) – explic pentru speciile raţionale mai puţin dezvoltate tehnologic – se bazează pe magnetizarea atomilor pentru a reda imagini ale creierului sau altor organe; metoda mai rafinată, scanarea funcţională prin rezonanţă magnetică, măsoară modificările de activitate în timp, detectând creşterea presiunii oxigenului în sânge.]

În ceea ce priveşte dragostea, pe planeta noastră suntem la cheremul biochimiei. Există trei paliere ale dragostei, fiecare implicând zone diferite ale creierului şi anumite substanţe chimice.

  • DORINŢA

Este indusă de hormonii sexuali (estrogeni şi testosteron). Hormonii – „mesageri chimici”, substanţe chimice produse de glande endocrine – sunt transportaţi de fluidele corporale spre alte organe şi ţesuturi ale corpului asupra cărora au o acţiune specifică. Structurile chimice ale hormonilor sexuali feminini (clasa estrogenilor, formată din estradiol, majoritar, estriol şi estron) şi masculini (testosteron) sunt destul de asemănătoare.

Ambele categorii sunt prezente în organismele umanilor de ambe sexe, dar în concentraţii diferite. Mai mult, fiind secretaţi în pulsuri de scurtă durată, concentraţia acestor hormoni în sânge se modifică continuu.

  • ATRACŢIA ROMANTICĂ („ÎNDRĂGOSTIREA”)

Săgeţile lui Cupidon, lansate prin neurotransmiţători, îşi găsesc ţintele: „subiectul” pare lovit cu leuca în cap şi se poate cu greu concentra la orice altceva! Sunt responsabile de asta (și lucrează foarte viclean) patru substanţe din categoria neurotransmiţătorilor endogeni:

 – adrenalina (epinefrina): fluxuri intense de adrenalină inundă creierul în prima fază a „îndrăgostirii” și activează răspunsul de stres; „simptomele imediate”: fixaţia pentru obiectul îndrăgostirii, transpiraţie, accelerarea bătăilor inimii, gură uscată.

 – dopamina („hormonul fericirii, al stării de bine”): în creierele partenerilor din cuplurile nou formate se înregistrează concentraţii mărite ale dopaminei, care au drept efect stare de euforie, creştere energetică, nevoie diminuată de hrană şi somn; în ansamblu, efectul „îndrăgostirii” asupra creierului este similar cu cel produs de cocaină!

 – serotonina: menţine echilibrul emoţional, deficitul generează depresie; în creierul proaspeţilor îndrăgostiţi concentraţia de serotonină scade la nivelul specific tulburărilor comportamentale obsesiv-compulsive! Asta ar putea explica concetrarea excesivă pe partener şi idealizarea sa în această etapă a dragostei – astfel că expresia „Dragostea e oarbă” are deplină justificare biochimică!

 – feniletilamina (PEA): neuromodulator şi neurotransmiţător cu structură asemănătoare amfetaminelor, prezentă în ciocolată, influenţează tranziţia de la dorinţă la atracţie.

  • ATAŞAMENTUL

Atașamentul este legătura care menţine cuplurile unite îndeajuns de lung timp pentru a creşte copiii. La acest palier sunt implicaţi doi hormoni, oxitocina şi vasopresina, care declanşează ataşamentul şi încrederea reciprocă.

– oxitocina („hormonul cu lipici”) este puternic asociată sentimentului matern, este eliberată de femeie în timpul naşterii şi de bărbat în timpul orgasmului, declanşează lactaţia după naştere, apropie cuplurile după actul sexual. În timpul sărutului, concentraţia de oxitocină în sânge şi salivă creşte la bărbaţi şi scade la femei.

 – vasopresina este „hormonul fidelităţii, al monogamiei”.

Este dragostea o boală? Este un drog?

Răspundem la acuzaţie cu diagnosticul savantului Sam Vakin, autorul cărţii „Patologia dragostei”, apărută cam pe vremea când ne-aţi trimis pe cap spionii galactici:

Adevărul implacabil e că îndrăgostirea este, în anumite privinţe, similară anumitor forme de patologie. Din punct de vedere biochimic, dragostea pasională este asemănătoare abuzului de droguri

Într-adevăr, sentimentele intense de dragoste romantică afectează creierul asemenea drogurilor, acţionând asupra aceluiaşi circuit de recompensă. Scanările au evidenţiat intensificarea fluxului sangvin în zone ale creierului care concentrează receptorii de dopamină. Ca atare, dragostea dă dependenţă la fel ca drogurile şi viteza.

dragoste---stiinta-tehnica-4În plus, trebuie să recunoaştem că există şi un aşa-numit „efect Cupidon”. Dragostea pasională are efecte adverse, afectând şi anumite funcţii cognitive ale creierului:

  • cortexul frontal, vital în raţionamentul logic, se blochează într-o oarecare măsură când ne îndrăgostim, suspendând spiritul critic şi îndoiala în ceea ce priveşte persoana iubită;
  • se blochează de asemenea zonele din creier care controlează frica şi alte emoţii negative;
  • creşterea nivelului de dopamină este asociată cu scăderea concentraţiei de serotonină, hormonul responsabil, cum spuneam, cu starea sufletească şi „toanele”, ceea ce îi face pe unii îndrăgostiţi temători şi capricioşi;
  • creşterea concentraţiei de adrenalină se petrece atât când ne îndrăgostim, cât şi când ne înspăimântăm, astfel încât două persoane vag atrase una de cealată se pot îndrăgosti nebuneşte dacă trec împreună printr-o experienţă înfricoşătoare.

Suntem condamnați să ne îndrăgostim?

Noi, pământenii considerăm că dragostea, poate cea mai copleşitoare dintre emoţiile omeneşti, este un adevărat miracol şi o capodoperă a creaţiei. Şi există pentru asta raţiuni profunde, căci este probabil mecanismul splendid al naturii pentru a menţine în viaţă specia umană.

Suntem biochimic programaţi să ne îndrăgostim. Creierul nostru ne îmboldeşte să ne îndrăgostim copleşindu-ne şi îmbătându-ne cu un melanj irezistibil de substanţe chimice. Înţelegeţi-ne, nu e vina noastră… ci a Evoluției, spre perfecţiunea Materiei şi Vieţii.

dragoste---stiinta-tehnica-5Palierele dragostei sunt mecanisme prin care se asigură continuitatea speciei şi, în acest scop, fiecare palier îşi are rostul său.

Dorinţa ne face să ne căutăm un partener. Atracţia, respectiv dragostea romantică, ne determină să ne concentrăm (pentru intervale variabile de timp) asupra unui singur partener, economisind astfel timp şi energie. Când ne simţim atraşi de cineva, este posibil ca, subconştient, să ne placă genele sale. Ataşamentul, sentimentul de securitate asociat unui cuplu „de cursă lungă” ajută cuplurile să rămână unite suficient de mult timp pentru a creşte copiii.

De aceea, Înalte Excelenţe Galactice, putem spune că în ceea ce priveşte dragostea, la noi, pe Terra, suntem în mare măsură la nivelul Biochimiei şi sub incidenţa Legilor Cosmosului. Iubirea romantică este un sentiment atât de plăcut pentru că activează unele dintre cele mai puternice circuite de plăcere şi recompensă ale creierului. Cât durează? Prima perioadă de dragoste intensă – între unu şi trei ani. Dar dacă doi oameni sunt compatibili, sentimentul supravieţuieşte şi devine un parteneriat de drum lung.

Când ne alegem partenerul, suntem oare la mâna subconştientului? Două ingrediente par să ne influenţeze: înfăţişarea şi feromonii. Dar când ne simţim atraşi de cineva, este foarte probabil ca, subconştient, să ne placă genele sale, căci acestea vor fi transmise copiilor. Aşa că: all we need is love… şi ceva noroc genetic!

Pentru că mecanisme în acelaşi timp uşor de înţeles şi teribil de complicate fac ca, de sute de milenii, Julieta să-l calibreze pe Romeo, apoi să-l ademenească (sau să-l respingă), întru împlinirea unui ţel clar, simplu, perfect cuantificabil: acela de perpetuare a speciei. Ceea ce înseamnă o uriaşă răspundere în acest mirific „Proiect ADN” al evoluţiei Universului până la apariţia observatorilor evoluţiei Universului.

dragoste---stiinta-tehnica-6Căci, să nu uităm, nu doar expulzarea fătului din uterul matern după nouă luni reprezintă sfârşitul „romanţei”, ci şi anii care urmează, de creştere, de educare, de aşezare a vulnerabilei făpturi născute din „tandreţurile” iniţiale pe drumul său de membru al speciei Sapiens sapiens. De unde ideea că superbele „maşinaţiuni” ale circumvoluţiunilor de tip „Romeo şi Julieta” nu sunt de ajuns. De aici încolo intervin mecanismele sociale – şi iată-ne, acum, pe Terra, peste 7 miliarde de pământeni, produşi ai romantismului, serotoninei, dopaminei şi oxitocinei…

Cât despre eficienţă, Onorabili Demnitari Galactici, judecaţi singuri… În cei aproximativ 250 de mii de ani pământeni de la apariţie, în specia Homo sapiens s-au perindat circa o sută de miliarde de indivizi de ambe sexe, parteneri şi colaboratori în acest fenomen numit dragoste. Un calcul simplu ne arată că, dacă un pământean de sex feminin produce de-a lungul vieţii circa 450 de ovule, iar un pământean de sex masculin îşi trimite 1,5 milioane de spermatozoizi în fiecare act de colaborare aplicată, numărul potenţial al făpturilor Homo sapiens ar fi putut fi de ordinul 1079, aproape de 1080, ordinul de mărime al atomilor din Metagalaxie. Cred că ar trebui să fim luaţi în seamă…

amintesc însă că la sfârşitul inspecţiei de acum vreo două vreacuri, superspionul galactic din povestirea lui Asimov, dezgustat și înfricoşat, şi-a retras spionul din zonă…

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?