Mare surpriză pentru părinții mei (foști profesori de română) când au aflat că fiul lor, jurnalist S&T, a primit propunerea de a fi… profesor. „Cum așa?!”. Ei bine, cu ocazia Sci+Fi Fest, din toamna anului 2016, doamna regizor Alice Barb, director fondator al Centrului Cultural „Casa Artelor” Sector 3, ne-a adus la cunoștință echipei Știință & Tehnică despre existența unui program inedit: Pepiniera de Talente.
Am înțeles că e un program dedicat elevilor din școlile sectorului 3, care pot urma gratuit diverse lecții și cursuri, de la muzică sau teatru la arte marțiale sau robotică. Adică un amplu program after-school sprijinit de consiliul local, ajuns după câțiva ani la un număr de circa 8.000 de elevi înscriși!
Dată fiind misiunea noastră de „evanghelizare prin știință”, ne-am bucurat să aflăm că există o astfel de inițiativă, dar ne-am și rușinat puțin că de-abia acum aflam despre Pepiniera de Talente – un pas foarte mare spre „o școală schimbată”, după cum spune domnul Mironov. Așa încât doamna Barb ne-a „pedepsit” propunându-ne să devenim instructori la Pepiniera de Talente, în cadrul unui nou modul „Știință și tehnică”.
Domnul profesor Alexandru Mironov a primit cu entuziasm propunerea, evident. Însă noi, ceilalți, am rămas puși în încurcătură – oare ne-am descurca din postura inedită de profesori? „Întrebare inutilă”, ne dă un bobârnac domnul Mironov, „ați demonstrat că sunteți perfect capabili în toate întâlnirile cu elevii din ultimii ani, din cadrul programului de conferințe Academia S&T, deci nu vă mai codiți, spuneți DA și îndepliniți-vă misiunea!”.
Zis și făcut, până la urmă avem ceva experiență ca speakeri în fața elevilor, deci ne vom prezenta cel puțin onorabil. Numai că niciunul nu a anticipat ce interes poate să nască sintagma „știință și tehnică”: noi ne așteptam ca la aceste cursuri să avem parte de maximum 50 de elevi, dar pe liste s-au înscris aproape 300! Așa că am ajuns în situația în care fiecare dintre noi trebuia să-și construiască 4 lecții, pe câte un domeniu, iar copiii au fost împărțiți în 4 clase, cursurile urmând a se desfășura chiar la Casa Artelor.
Eu, ca specialist în tehnologii verzi la Știință & Tehnică, mi-am denumit cursul ECO-LOGICA, un joc de cuvinte foarte potrivit pentru misiunea pe care o aveam: dacă vreau ca acești copii (cei mai mulți dintre ei din ciclul primar, deci cu foarte puține noțiuni) să înțeleagă cu adevărat de ce trebuie să fim ECO, trebuie să le prezint lucrurile cât mai LOGIC cu putință, astfel încât concluziile necesare să decurgă cât mai simplu, iar ECOLOGIA să fie cât mai ușor de înțeles.
N-are rost să vă povestesc acum despre sfaturile și observațiile primite de la părinți (după o experiență cumulată de aproape 80 de ani de școală vă dați seama că m-au „inundat” cu tot felul de idei…). Nici despre câte zile (și chiar nopți) consumate pentru a concepe lecții cât mai pe înțelesul celor mici, căutând imagini și video-uri cât mai potrivite, pe care să le combin într-un mod cât mai coerent.
Sincer, pregătirea acestui curs (cu doar patru lecții) a fost una dintre cele mai grele misiuni din viață până acum. Dar lucrurile interesante de-abia acum începeau, odată ce aveam să intru pentru prima dată în contact cu cei mici. Nu sunt genul emotiv în fața oamenilor, dar, recunosc, aveam destule temeri privind succesul prestației mele.
Ceea ce am observat în multe alte școli și licee s-a repetat și acum, dar la un nivel mult mai ridicat: „ăștia mici” mi-au depășit așteptările în privința gradului de receptare și înțelegere a informației. Dacă reușești să le prezinți lucrurile în mod atractiv și, extrem de important, interactiv, ăștia micii devin adevărați „căpcăuni”: „halesc” informațiile cu mare „lăcomie” și te „devorează” cu o tonă de întrebări – după cursurile astea mă simțeam istovit ca și cum aș fi lucrat două zile fără pauze…
Am ținut neapărat ca, la aceste lecții, să participe și părinții sau bunicii care îi însoțeau. Și bine am făcut, pentru că am remarcat foarte surprins cât de puține lucruri știu cei mari despre niște chestiuni de care, până la urmă, depinde chiar existența noastră: de la poluarea aerului sau importanța apei până la efectele deșeurilor și necesitatea reciclării.
În plus, acest demers a avut ca rezultat și continuarea discuțiilor acasă, între „cei mici” și „cei mari”, în unele cazuri cu aplicații directe („m-a somat copilul să avem patru recipiente pentru separarea deșeurilor!” sau „de când a aflat de apa virtuală, mă terorizează să nu mai beau cafea!”). Nu m-am gândit la aceste efecte conexe, dar mă bucură că s-au întâmplat.
Și acum revin la cel mai important răspuns pentru întrebarea din titlul acestui editorial: școala actuală trebuie să se schimbe RADICAL. Nu-mi propun acum să vin cu soluții pentru cum trebuie să se întâmple asta. Dar, în urma experienței de la Pepiniera de Talente, mă alătur 100% celor care cer cu vehemență schimbarea actualului sistem de învățământ.
Și nu mă refer la schimbări pe ici, pe colo, pentru ca, în final, să rămână același sistem. Ci la o schimbare totală a percepției tuturor celor implicați: atât autorități, cât și profesori și, mai ales, părinți. Mă ia groaza când mă gândesc la malaxorul în care sunt aruncați copiii pe care i-am cunoscut, unii dintre ei efectiv avizi de cunoaștere (și a căror inteligență bag mâna-n foc că depășea nivelul clasei în care erau).
Mie, de exemplu, mi se pare inadmisibil că în programa școlară nu există materia „Ecologie”. Da, e normal ca bagajul de cultură generală al copiilor să aibă „buzunare” din cât mai multe domenii, dar e cazul să și prioritizăm importanța lucrurilor pe care aceștia le învață. Dacă ăsta micu’ află și înțelege care sunt cauzele și efectele poluării aerului, poate va fi mult mai motivat să învețe chimie și fizică pentru a găsi soluții de combatere a poluării. Altfel, chimia și fizica rămân doar o corvoadă care amplifică frustrările copilului.
Ce să mai spun de aplicațiile practice: am fost ajutat de Renault România ca, pe finalul cursurilor, să le arăt celor mici ce înseamnă o mașină electrică. I-am dat câte o tură pe fiecare cu simpaticul Renault Twizy, iar experiența asta nici nu pot spune cât i-a bucurat, dar și cât îi va influența pe viitor în percepția despre tot ce înseamnă ecologie. Sincer, oricâtă teorie îi bagi unui copil în cap, tot aplicațiile practice și interactivitatea contează.
În final, pot spune despre experiența ca profesor la Pepinera de Talente că a contat enorm, în special la întărirea ideii că educația trebuie neapărat prioritizată, de către orice guvern. Așa cum ignorarea poluării azi duce la mari probleme existențiale pentru generațiile de mâine, la fel și sacrificarea educației azi condamnă societatea pe care trebuie să o construiască noile generații mâine. Altă analogie mai bună nu găsesc.
