Lupta cu moartea este una pe care oamenii nu au câștigat-o niciodată în istoria speciei noastre, deși cercetătorii ne anunță de ceva vreme că omul care va trăi 1.000 de ani s-a născut deja pe Terra. Însă nu perspectiva morții individuale este cea pe care o propun pentru o discuție cu cititorii ci pe cea care privește viitorul întregii noastre specii.
Este cert că, la un moment dat, Homo Sapiens va înceta să existe. Este mersul natural al lucrurilor și al evoluției. Important este modul în care o vom face. Ori vom dispărea asemenea celorlalte specii umane (suntem singura specie hominidă care a rezistat până azi) ori vom evolua într-o altă specie. Nu trebuie să mai spun că a doua variantă este infinit mai tentantă decât prima. Dar care sunt șansele umanității?
Să începem cu veste bună. Timpul ne favorizează. Durata existenței unei specii mamifere este de circa 1 milion de ani, ceea ce înseamnă că, după datele pe care le avem despre originile speciei noastre, mai avem circa 800.000 de ani la dispoziție în care să vedem ce se va întâmpla. Dar asta doar dacă prezumăm că suntem simple mamifere și nimic mai mult. În schimb, sună extrem de tentant ca noi, oamenii, să fi putut schimba regulile jocului astfel încât ele să nu se mai aplice în cazul nostru. Dar am făcut-o?
Să vorbim puțin despre evoluție. Ei bine, există doi factori majori care o influențează: variația și selecția. Iar dacă ne referim la variație, elementul cheie care o generează este mutația genetică. Este cert că oamenii nu pot influența încă un atare aspect, doar dacă ne încumetăm să visăm că vom fi capabili să spălăm întregul genom uman cu mutagen artificial. În schimb, putem afirma că am schimbat regulile selecției naturale. De ce? Pentru că indivizii mai bine adaptați unui anumit mediu au și cele mai multe șanse să supraviețuiască și să își transmită genele. Iar omul este capabil să modifice mediul în favoare lui. Adăugați la aceasta și evoluția medicinei care ne permite o medie de viață net superioară celei de acum, să zicem, doar un secol. Un studiu recent arată că nu mai puțin de 1.800 de variații genetice au devenit normalitate în ultimii 50.000 de ani, iar asta nu înseamnă decât că selecția naturală s-a accelerat. Asta și ca urmare a colonizării întregii planete și a dezvoltării unor culturi complexe care ne-au pus în fața unor noi și noi teste de selecție.
Nu există motive care să ne determine să credem că omenirea nu va evolua în continuare. În fapt, întrebarea care îi macină pe oamenii de știință este nu dacă o vom face, ci în ce anume vom evolua. Chris Stringer, paleoantropolog din cadrul Muzeul de Istorie Naturală din Londra a mers chiar mai departe, și propune, undeva peste sute de mii de ani, un descendent al speciei Homo Sapiens care a suferit atât de multe modificări genetice încât nu mai poate interacționa cu cei identici nouă. Practic, o specie cu totul și cu totul nouă. Cel mai probabil, individul pomenit de Stringer va putea fi recunoscut ca un hominid, însă cum va arăta el, asta nu știm încă.
Pomeneam la începutul acestui material despre un aspect pozitiv, cel al timpului care pare să curgă în favoarea noastră. Din nefericire, există și o parte negativă. Cea care face referire la factori pe care nu îi putem controla. Spre exemplu, un eveniment dramatic, așa cum ar fi o pandemie globală. Într-un asemenea scenariu, cel puțin 90% dintre oameni ar putea dispărea, iar umanitatea s-ar confrunta cu un al doilea moment Toba (acum circa 74.000 de ani, erupția supervulcanului Toba din Sumatra a redus specia umană la aproximativ 1.000 – 10.000 de indivizi, acesta fiind și motivul diversității genetice scăzute din rândul speciei noastre). Iar cercetătorii, așa cum este și cazul filosofului Dan Dennet de la Universitatea Medford din Massachusetts, susțin că în funcție de puterea noastră de a supraviețui și, categoric de indivizii care o vor face, este foarte posibil ca oamenii să evolueze într-o nouă specie. Același ar fi scenariul și în situația unui cataclism global. Iar dacă oamenii vor călători în spațiul cosmic, pentru a coloniza alte planete, atunci evoluția este inevitabilă, mai ales că acei oameni vor trăi într-un mediu cu totul diferit față de cel terestru.
Avansul tehnologic ne va permite, cu siguranță, să influențăm direct propria noastră evoluție, alegând acele trăsături genetice pe care le considerăm benefice pentru urmașii noștri. Putem chiar să devenim superoameni, pe măsură ce dezvoltarea din domeniul roboticii, al nanotehnologiei sau al biotehnologiei ne vor permite să ne îmbunătățim trupurile și creierele. Însă nu trebuie omisă nici perspectiva extincției. Pare puțin probabil ca, odată întorși în sălbăticie, într-un scenariu sumbru, să fim întrecuți de alte specii. Superioritatea lui Homo sapiens asupra celorlalte specii vii este evidentă. Însă, de asemenea, este foarte posibil ca același Homo sapiens să își facă sieși ceea ce a făcut atâtor specii, să distrugă iremediabil mediul în care s-a născut și a evoluat, astfel încât să pună punct propriei existențe. În această ordine de idei, existența sau evoluția lui Homo sapiens nu rămâne decât un capriciu al viitorului.
Dumneavoastră ce credeți?
