Descoperirea recentă a unor fosile de arbori în sud-vestul Angliei a dezvăluit existența a ceea ce este considerată în prezent a fi cea mai veche pădure cunoscută de pe Pământ. Aceste fosile, care datează de acum 390 de milioane de ani, sunt mai vechi decât cele ale pădurii fosile Gilboa din statul New York, care avea 386 de milioane de ani. Această descoperire, care pune sub semnul întrebării înțelegerea noastră despre ecosistemele forestiere primitive, marchează o etapă importantă în studiul evoluției pădurilor de pe planeta noastră.
Evoluția arborilor și a pădurilor în timpul perioadei devoniene a jucat un rol crucial în transformarea planetei noastre. Stabilizând solul și interacționând cu atmosfera și cu ciclurile apei, arborii au modificat profund mediile terestre.De la mijlocul erei Givaetian (aproximativ 387 până la 382 de milioane de ani înainte de prezent), un grup de arbori numit lignofite (strămoșii lemnoși ai arborilor moderni) a devenit deosebit de influent în procesele naturale. Cu toate acestea, impactul pădurilor mai vechi, compuse în principal din cladoxilopside (arbori preistorici care nu erau la fel de lemnoși ca lignofitele), este mai puțin cunoscut și înțeles, de unde și interesul acestei noi descoperiri.
Într-un nou studiu, publicat în Journal of the Geological Society, o echipă de oameni de știință a dezvăluit existența unei păduri străvechi de cladoxilopside, veche de 390 de milioane de ani, în Formațiunea Eifeliană Hangman Sandstone, situată în regiunile Somerset și Devon din sud-vestul Angliei. Anterior, această zonă a fost considerată ca având un interes paleobotanic redus, adică în ceea ce privește fosilele de plante. Pe lângă descoperirea primelor fosile ale acestui tip de arbori din arhivele britanice, această cercetare scoate la lumină și cele mai vechi dovezi de până acum privind dispunerea spațială a arborilor, care, în termeni simpli, constituie cea mai veche „pădure fosilă” cunoscută. Această veche pădure pare să fi adăpostit o singură specie de plante. Aceste plante aveau un aspect asemănător cu cel al palmierilor, cu o tulpină centrală lungă și ramuri care semănau cu frunze de palmier, deși în realitate erau doar o aglomerare de ramuri mici. Acești copaci, care aveau între doi și patru metri înălțime, alcătuiau o pădure relativ joasă în raport cu standardele actuale. Mecanismele de conservare a acestor arbori fosili sunt remarcabile: unii au fost păstrați sub forma unor trunchiuri goale umplute cu sedimente, în timp ce alții, bușteni căzuți, au fost comprimați de-a lungul mileniilor, formând forme în sedimente. Aceste fosile, care poartă încă urmele ramurilor, oferă o perspectivă unică asupra structurii și compoziției acestor copaci străvechi. La acea vreme, Regatul Unit se afla pe continentul Laurentia, aproape de ecuator, și, prin urmare, se bucura de un climat cald și uscat.
Această pădure nu reprezintă doar primii copaci care au crescut în masă și în imediata apropiere, ci este și martora unui ecosistem în care au început să apară primele artropode terestre. Cercetătorii au găsit urme ale acestor mici creaturi în sedimentele din jurul copacilor fosili, indicând o biodiversitate incipientă.
Noua descoperire va avea implicații majore pentru înțelegerea noastră privind evoluția ecosistemelor forestiere de pe Pământ. Ea răstoarnă concepția noastră despre primele păduri de pe Pământ, dezvăluind un ecosistem mult mai vechi și mai complex decât se credea anterior. Existența acestei păduri fosile, cu arbori preistorici și urme de artropode, ne oferă o perspectivă fără precedent asupra biodiversității care s-a dezvoltat acum 390 de milioane de ani. De asemenea, subliniază rolul-cheie jucat de aceste medii primitive în transformarea planetei noastre. Analiza acestor fosile deschide noi perspective asupra evoluției ecosistemelor terestre și a interacțiunii dintre viața vegetală și animală la acea vreme.
