0
(0)

Centrul de Iradieri Tehnologice, pe scurt IRASM, este un departament al IFIN-HH care îmbină sinergic activități de cercetare, servicii industriale, școlarizare și consultanță, promovând pentru prima dată în România iradierea tehnologică în industrii cu valoare adăugată mare -cea producătoare de dispozitive medicale, farmaceutică și cosmetică, precum și în agricultură sau conservarea patrimoniului cultural.

IRASM a devenit oficial un pol tehnologic de interes național, odată cu introducerea sa printre instalațiile de interes național. Totodată, IRASM este un reper european și un partener constant și notabil al AIEA – Agenția Internațională pentru Energie Atomică de la Viena.
Acum, la 15 ani de la înființare IRASM – IFIN-HH este o instituție dinamică, în plină dezvoltare, puternic ancorată în activități de cercetare și o largă gamă de servicii, vizibilă în plan internațional, dispunând de o bază materială solidă – patru clădiri (față de unde a început), două iradiatoare (unul la start), trei laboratoare de excelență și de oameni tineri, bine pregătiți și motivați – 26 oameni (șapte la debut), vârsta medie 35 ani, personal cu studii superioare-12, PhD-7, doctoranzi – 4.

REPERE ISTORICE

  • 1993-2000: se desfășoară cel mai mare Proiect de Asistență Tehnică al AIEA – Viena pentru România anilor ’90 (800.000 USD nerambursabili), din care a rezultat instalația de iradiere IRASM – obiectiv mixt de cercetare și industrial
  • 2001-2008: IRASM devine Centru de Iradieri Tehnologice puternic ancorat în economia țării prin:
    a) promovarea în economia românească a principalelor aplicații ale iradierilor tehnologice;
    b) dezvoltarea unor laboratoare cu funcționare sinergică pentru servicii complete adresate clienților din industrie (sterilizarea dispozitivelor medicale, a materiilor prime farmaceutice, cosmetice, microbiologie), Ministerului Sănătății (detecție a alimentelor iradiate), patrimoniului cultural (dezinfecție piese de muzeu, material papetar, piese de cult, chiar biserici, analize fizico-chimice);
    c) introducerea unui Sistem de Management al Calității extins asupra tuturor activităților din departament; sistemul este certificat de DQS – Germania, are elemente de trasabilitate a calității emise de AIEA-Vienna și RISO – Danemarca; laboratorul de Microbiologie este autorizat de Agenția Națională a Medicamentului iar tipurile de teste efectuate sunt acreditat RENAR.
  • din 2005: centrul IRASM devine partener al AIEA-Viena; participare constantă și susținută la toate tipurile de activități AIEA: proiecte de țară (obținând finanțări de ~500,000 USD), proiecte regionale/europene, proiecte tematice, activități de școlarizare (workshops, training schools, dar si școlarizare în România a unor echipe din Estonia, Vietnam și Moldova), consultanță (oferită în Azerbaijan, Ungaria, Portugalia, Moldova), producere și editare de materiale științifice și informative sub egida AIEA, relații științifice cu oameni de știință și industrie europeni dar și din Coreea și SUA; alte activități internaționale: servicii de iradiere și analize microbiologice pentru firme din Suedia, Estonia, Finlanda, precum și proiecte de cercetare cu Franța.
  • din 2009: profitând de oportunitățile crizei economice mondiale, IRASM preia activitatea de sterilizare a majorității dispozitivelor medicale produse în Grecia și își triplează activitatea de sterilizare industrială, contribuind în mod notabil la exporturile României.
  • din 2012: începe activitatea de dezinfecție prin iradiere a patrimoniului cultural; câteva exemple: inventarul din material organic – catapeteasmă, icoane, mobilier, carte, textile – de la două biserici din comuna Izvoarele, Prahova, întregul inventar din Muzeul Aman și Muzeul Severeanu – București, colecția de icoane și material papetar din Muzeul Brăila, piese din Muzeul Cotroceni, Muzeul Mogoșoaia, Centrul Național Muzeal Moldova Iași, CNM Astra Sibiu, Mănăstirea dintr-un lemn, arhiva Muzeului Național de Istorie al României, arhiva Radio, Arhiva Națională de Filme etc.
    IRASM este autorizat de Ministerul Culturii ”pentru conservare bunuri culturale mobile”.

IRADIEREA TEHNOLOGICĂ

Prin particularitățile sale, „iradierea tehnologică” ilustrează într-o manieră exemplară cel mai important rol al științei, acela de a aduce progresul societății. O scurtă istorie a domeniului demonstrează aproape didactic drumul concret și pragmatic de la știința fundamentală la produse și servicii utile. Motivul profund al acestei situații este acela că „iradierea tehnologică” este un domeniu plasat la o triplă graniță:
– granița dintre fizica nucleară și ingineria nucleară;
– granița dintre fizica fundamentală și fizica aplicată ;
– granița dintre tiparul dezvoltării liniare a fiecărei ramuri științifice în parte și cel al dezvoltării sinergice (tipic domeniilor multidisciplinare)

Radiografia domeniului, perspectivele și direcțiile sale de dezvoltare, au la bază interacția dintre radiația ionizantă și substanță. Energia radiației ionizante provoacă ruperea legăturilor interatomice și determină modificări structurale în substanțe. Dar radiațiile ionizante utilizate în iradierea tehnologică nu duc la reacții nucleare, deci nu produc substanțe radioactive.

Scopul iradierii tehnologice este obținerea de modificări utile în produsul iradiat. Parametrul de proces care dictează efectul se numeste doză absorbită, doza de iradiere sau pur și simplu DOZĂ. Se exploatează mai ales interacția radiației cu substanța vie.

Astfel, dacă ținta este un microorganism (bacterie, ciupercă), prin iradiere se obține o distrugere a ADN-ului, ceea ce determină moartea acestuia. Pentru produsul pe care se găsește microorganismul, efectul este sterilizarea sau dezinfecția. Milioane de m3 de dispozitive medicale se sterilizează anual prin iradiere, în întreaga lume, inclusiv în țara noastră.

Dezinfecția alimentelor, deși nu este un proces interzis, este un proces restricționat în Europa, care are o politică proprie în acest domeniu. Alimentele se tratează însă în cantități mari în Asia sau America. În România se practică intens, cu rezultate notabile, dezinfecția patrimoniului cultural. Fiind cea mai sigură tehnologie de sterilizare, iradierea se folosește și ca antidot împotriva armelor biologice. După ce în 2001 s-au identificat scrisori contaminate cu Bacillus anthracis – Antrax, Senatul SUA a decis să trateze corespondența proprie prin iradiere.

Iradierea unor ființe mai evoluate poate fi astfel planificată încât să se obțină disfuncția unui organ și nu moartea întregului organism. O aplicație numită tehnica masculului steril se bazează pe inhibarea reproducerii la tipuri de insecte al căror număr se dorește a fi controlat. Este cazul muștei tse-tse care provoacă boala somnului în Africa. Tehnica se utilizează și pentru controlul insectei Ceratitis capitata (sau musca mediteraneană) care afectează calitatea citricelor, sau a insectelor care îmbolnăvesc șeptelul.

Tratamentul aplicat organismelor vii se poate conduce într-o asemenea manieră încât să se obțină doar modificări genetice. Modificările genetice obținute prin iradiere sunt identice cu cele care au loc pe cale naturală, așa încât organismele modificate genetic (OMG) obținute prin iradiere sunt total acceptate de ecologie. Au fost dezvoltate astfel tipuri de plante care rezistă la boli sau secetă.

Ca o notă finală, vom spune că există și alte aplicații, care urmăresc modificarea proprietăților fizice și chimice ale substanțelor. Sunt în curs de experimentare tehnologii de neutralizarea poluanților din gazele de ardere, ape uzate sau nămoluri municipale, iar iradierea se utilizează curent ca etapă tehnologică în fabricarea anvelopelor auto și pentru alte procese industriale de reticulare și grefare chimică.

Și o precizare importantă: iradierile medicale în scop terapeutic (anticancerigen sau pentru diagnostic) și radiografiile, nu fac parte din iradierea tehnologică, cu toate că răspândirea acestor tehnici este intrinsecă nivelului actual de civilizație. Instalațiile de iradiere medicală sunt diferite de cele industriale, iar dozele utilizate sunt cu mult mai mici.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here