0
(0)

Posibilitatea utilizării de bacterii și filamente de ADN drept componente modulare ale unui circuit deschide calea elaborării digitale biologice a informației.

 

Componente modulare pentru construcția de noi dispozitive digitale bacteriene și pe bază de ADN au fost obținute de un grup de cercetători de la Imperial College din Londra, potrivit unui articol recent apărut în Nature Communications. În mod deosebit, studiul cercetătorilor britanici a demonstrat că pot fi efectiv create și asamblate porți logice – dispozitive electronice numerice elementare pentru orice circuit destinat elaborării digitale a informației –  pe bază de bacterii (E. coli) și filamente de ADN.

Anterior, o serie de studii demonstraseră deja că este posibilă crearea porților logice biologice, dar cercetarea actuală a arătat atât că ele pot fi construite astfel încât să se comporte similar unor circuite electronice, cât și, mai ales, că acest lucru poate fi făcut perfect modular: noile porți biologice pot fi ușor conectate între ele, permițând asamblarea de procesoare biologice complexe.

„Porțile logice sunt elementele constitutive fundamentale ale circuitelor de siliciu pe care se bazează epoca noastră digitală. Fără ele nu putem elabora informația digitală. Acum că am demonstrat că putem replica aceste părți utilizând bacterii și ADN, sperăm că cercetările noastre vor putea duce la o nouă generație de procesoare biologice, ale căror aplicații în elaborarea informațiilor vor putea fi la fel de importante precum echivalentele lor electronice”, a comentat cercetătorul Richard Kitney.

În viitor, dispozitive de acest tip vor putea fi utilizate ca senzori injectați în fluxul sanguin pentru detectarea plăcilor aterosclerotice, identificarea și distrugerea celulelor tumorale sau livrarea medicamentelor, dar și pentru detectarea substanțelor poluante din mediu.  
Sursa: Le Scienze

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here