0
(0)

Generația millennials și antreprenoriatul, de ce este important să citim, despre poezie, fericirea la locul de muncă, calculatorul cuantic și creativitatea – sunt câteva dintre temele care vor fi prezentate de invitații speciali ai TEDxCluj 2018.

Tema de anul acesta, Connecting the dots, are la bază un citat al lui Steve Jobs:

You can’t connect the dots by looking forward; you can only connect them looking backwards. So you have to trust that the dots will somehow connect in your future

Să unești punctele înseamnă să înțelegi cum se leagă toate pentru a putea să mergi și mai departe, să conștientizezi de ce trăiești, înseamnă să găsești canale de comunicare și să construiești poduri. De cele mai multe ori poți să unești punctele. Abia după ce ai reușit să escaladezi muntele. Chiar dacă pare un pic surprinzător, înțelegând trecutul clădești viitorul. Când unești puncte de vedere ajungi surprinzător la conciliere. Când îți asumi punctele de penalizare atingi un nou prag de conștientizare.

tedx-cluj-2018-stiinta-tehnica-3

La TEDxCluj 2018, invitații la conferință vor împărtăși din experiențele proprii despre bucuria de a descoperi idei noi. Pentru că, așa cum spunea Cătălina Curceanu, „cel mai important lucru este să îți menții tot timpul în alertă curiozitatea și dorința de a explora”.

În premieră la Cluj, Ernesto Sirolli este autor și speaker TED. Conferința sa de pe ted.com a fost urmărită de aproape 3 milioane de ori. Acum aveți șansa de a-l vedea live. Rita Carter este scriitoare și jurnalistă specializată în modul în care funcționează creierul uman. A scris numeroase cărți, printre care primul ghid în neuroștiință: „Mapping the Mind”, care a fost tradus în 14 limbi.

Cătălina Curceanu studiază domeniul „atomilor imposibili” în calitate de cercetător-șef la Institutul Național de Fizică Nucleară din Italia și a fost premiată în 2016 cu titlul “Women in Physics Lecturer” de către Australian Institute of Physics. Hashem Al-Ghaili este science communicator și producător video. Pagina sa de Facebook are peste 15 milioane de fani și a generat peste 4.4 miliarde de vizualizări organice, fiind una dintre paginile cu cea mai mare rată de creștere în Germania și cu cele mai multe vizualizări lunare.

Rebecca Ribbing este manager de proiect pentru sectorul de eșecuri în domeniul inovației în sistemul de sănătate, în cadrul Muzeului Eșecurilor, un muzeu unic deschis în Suedia.

tedx-cluj-2018-stiinta-tehnica-4

Andrei Roșu, sportiv de anduranță, are 41 de ani și este tatăl a doi copii; are peste 15 ani de experiență în mediul corporatist, este atlet de anduranță, blogger și scriitor. A stabilit numeroase recorduri mondiale, printre care cea mai rapidă traversare a Mării Negre într-o ambarcațiune cu vâsle, împreună cu echipa sa, în 2017. Asta după ce a învățat să înoate la 35 de ani și a început să se antreneze doar din 2010.

Aneta Bogdan este branding advisor și, prin sutele de proiecte de branding pe care le-a condus în ultimii 25 de ani, promovează brandingul și designul ca instrumente în construcția unui business și a reputației. A înființat Brandient în 2002, după o carieră de zece ani în marketing. Aneta scrie pentru reviste de specialitate și de afaceri, iar în 2010 a publicat best-sellerul „Branding on the Eastern Front“.

Vlad Voiculescu a fost ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș. S-a format în domeniul finanțelor la Vienna University of Economics and Business Administration. Recent, Vlad a fost ales președinte al grupului de lucru pentru drepturile pacienților din cadrul European Society of Medical Oncology. Proiectele caritabile precum Rețeaua Citostaticelor, MagiCAMP sunt acțiuni care vorbesc mult despre inima și dedicarea lui față de nevoile reale ale celor de lângă el.

Andrei Chivote Amărașteanu, artist și arhitect, a reușit să doboare un record (alături de Radu Niță): cea mai importantă campanie de crowdfunding originară din România, Lampster, o lampă de birou deghizată într-un roboțel cu atitudine, care a adunat pe Kickstarter mai mult de 1,3 milioane de dolari.

Delia Vîrgă este doctor în psihologie, psiholog principal în psihologia muncii și cea organizațională. Expertiza profesională include evaluarea psihologică în domeniul resurselor umane, diagnoză organizațională şi intervenţiile din sfera sănătății ocupaționale în organizații.

Laura Ionescu este una dintre cele două co-fondatoare Dume de Mestecat, alături de Ioana Zvâc. Se ocupă de la 12 ani cu tot ceea ce înseamnă cuvânt, trecând prin diferite feluri de a se juca cu acesta, de la poezii naive, short stories în Rev de Pov, articole în DoR și până la masteratul în microistorie.

Scriitoarea Ioana Nicolaie a publicat volume de versuri („Poză retuşată”, „Nordul”, „Credinţa”, „Cenotaf”, „Autoimun” – desemnat de USR „Cartea Anului” 2013), antologia „Lomografii”, trei romane („Cerul din burtă”, „O pasăre pe sîrmă”, „Pelinul negru” – Premiul pentru proză al Revistei Ateneu) și literatură pentru copii („Aventurile lui Arik”, „Arik și mercenarii” și „Ferbonia”). A fost nominalizată la premii naționale și internaționale, precum Eastern European Literature Award. Volumele ei au fost traduse în bulgară, sârbă, suedeză și germană.

Mark Grist este artist și educator, locuiește în Peterborough. Scrie poezii și susține spectacole live, cu care merge în turnee în toată lumea. A avut contribuții recente pentru: The Royal Institute, BBC Radio 1, Radio 1 Xtra, Channel 4, Film 4, Red Bull, The National Maritime Museum și Google.

tedx-cluj-2018-stiinta-tehnica-5

Pe parcursul zilei, pe lângă discursurile de tip TED, participanții la conferință vor avea parte și de intervenții artistice susținute de: Ciprian Iacob, Bogdan Simion și Cosmin Cioca. Informații detaliate despre invitați și programul conferinței se găsesc pe site-ul www.tedxcluj.com.

Partener principal: ClujHub

Parteneri: Steelcase, SIG, Telenav, Betfair Romania Development, Antares, Yardi, Vertiv, Tetapolis, Get Pony, Hotel Grand Napoca, Vitrina Advertising, AMM Design, Salad Box, Meron, Donuterie

Cu sprijinul: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Opera Maghiară Cluj, Morphoza și Casa de Cultură a Studenților

Special media partner: Sinteza

Media partners: Kiss FM, Cariere, Știință&Tehnică, DOR, Revista Biz, Iqads, InfoTrafic, Transilvania Reporter, Cavaleria

Our bloggers: calinbiris.ro, ciulea.ro, alexandrunegrea.ro

Catalysts: A&I Consulting, Outlead Marketing, Laurențiu, Laurențiu& Associates, Biobee, Riluri

TEDxCluj este o inițiativă locală și independentă care aduce experiența internațională TEDx în Transilvania. Primul eveniment TEDxCluj s-a desfășurat în 2010, iar de atunci peste 5.500 de persoane au participat la evenimentele organizate de către echipa TEDxCluj sub deviza TED: „Ideas worth spreading” (Idei care merită răspândite).

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?