4.7
(6)

Când vorbim despre explorarea spațiului, Marte ocupă adesea locul central. Totuși, cel mai apropiat vecin al nostru, Venus, adăpostește multe mistere care ar putea face lumină asupra istoriei planetelor alcătuite din roci. Cu o atmosferă densă și temperaturi infernale pe sol, este adesea menționat ca un iad arzător. Cu toate acestea, la o altitudine de 50 până la 60 de kilometri, condițiile sunt mult mai clemente, făcându-l un loc potrivit pentru explorare. Dar cum putem explora această planetă ostilă în mod durabil? Până acum, misiunile venusiene au fost de scurtă durată, limitate de condiții extreme. Un proiect inovator propune o soluție radicală: un balon capabil să rămână în zbor pe termen nelimitat prin producerea propriei gaze purtătoare și energie. Dezvoltat de o echipă de la MIT, acest concept ar putea revoluționa explorarea planetei Venus și nu numai.

Venus a fost explorată de mai multe misiuni, inclusiv de sondele sovietice Venera din anii 1970 și 1980. Unele au reușit să ajungă la suprafață, dar niciuna nu a supraviețuit mai mult de câteva ore din cauza condițiilor extreme: temperaturi care depășeau 450 °C și o presiune atmosferică 92. ori mai mare decât cea a Pământului. O alternativă la asolizare este utilizarea baloanelor stratosferice pentru a explora atmosfera superioară a lui Venus, unde condițiile sunt mai blânde. În 1985, misiunile sovietice Vega 1 și 2 au trimis baloane capabile să plutească în atmosfera venusiană. Au funcționat aproximativ 46 de ore înainte de a-și pierde flotabilitatea.

Această abordare prezintă câteva provocări majore. Pe de o parte, există pierderea de gaz: baloanele convenționale ajung să lase heliul sau hidrogenul care le permite să plutească, ceea ce le limitează durata de viață. Pe de altă parte, alimentarea cu energie este și ea o problemă: nopțile pe Venus durează aproximativ 50 de ore, ceea ce complică furnizarea de energie electrică pentru instrumentele științifice. În cele din urmă, mediul este deosebit de coroziv cu o atmosferă încărcată cu acid sulfuric care ar putea deteriora echipamentele.

Confruntat cu aceste constrângeri, proiectul EVE (Exploring Venus with Electrolysis), al NASA, propune o soluție inovatoare. Prin exploatarea resurselor locale și prin producerea propriei gaze purtătoare și energie, acest balon ar putea depăși aceste limitări și ar putea explora Venus pentru o perioadă nedeterminată.

Ideea din spatele EVE se bazează pe adaptarea unei tehnologii deja testate pe Marte: MOXIE (Mars Oxygen ISRU Experiment), care a demonstrat capacitatea de a produce oxigen din CO₂ marțian folosind un proces numit electroliză a oxidului solid (SOE). Pe Venus, atmosfera este 96% dioxid de carbon. Folosind același proces, EVE ar putea extrage oxigen și monoxid de carbon (CO) din acest CO₂. Acest lucru ar aduce două avantaje majore:
Un balon care nu își pierde niciodată gazul purtător: oxigenul produs ar putea înlocui continuu gazul inițial al balonului, prevenind orice pierdere a flotabilității.
O sursă de energie regenerabilă: în timpul nopții venusiene, o parte din CO și oxigenul produs ar putea fi reutilizate într-un proces invers, producând energie electrică pentru a alimenta instrumentele fără a necesita baterii grele.

Cu alte cuvinte, balonul ar putea pluti și funcționa fără întrerupere, autosusținându-se datorită resurselor locale. Un alt avantaj este că atmosfera densă a lui Venus ar simplifica implementarea procesului SOE. Spre deosebire de Marte, unde pompele trebuie miniaturizate pentru a colecta CO₂, un simplu ventilator ar fi suficient pe Venus. În plus, apropierea Soarelui ar furniza energie solară abundentă în timpul zilei.

Proiectul EVE nu este doar un balon staționar. Ar putea servi drept bază plutitoare pentru a explora Venus mult mai amănunțit. Acest proiect ar putea transporta în special instrumente științifice pentru a analiza atmosfera venusiană, meteorologia și chimia. Ar putea servi și ca releu pentru alte misiuni, inclusiv drone atmosferice capabile să coboare și să captureze mostre. În cele din urmă, ar oferi un model care ar putea fi replicat pe alte planete sau luni precum Titan, luna lui Saturn care are o atmosferă groasă și o chimie complexă.

Desigur, provocări rămân. Una dintre principalele este coroziunea din cauza acidului sulfuric. Cu toate acestea, echipa MIT plănuiește să folosească  materiale folosite în acoperiri dure, cum ar fi teflon, pentru a proteja componentele critice. În plus, tehnologia trebuie încă optimizată în ceea ce privește eficiența energetică. Scopul este de a obține o conversie de 75% a CO₂ în O₂ și CO, o eficiență suficientă pentru a menține flotabilitatea și alimentarea cu energie fără a risca înfundarea componentelor cu depozite de carbon.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 4.7 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 6

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?