0
(0)

Locuitorii preistorici ai Europei au dispărut brusc, acum circa 14.500 de ani, fiind înlocuiți de un grup uman cu totul nou, se arată într-un studiu realizat de arheogeneticienii de la Universitatea din Tübingen, Germania.

Studiile genetice realizate până acum susțin că primii oameni anatomic moderni au părăsit Africa acum circa 60.000-70.000 de ani. Aceștia au interacționat cu Neanderthalienii, dând naștere unor hibrizi (noi cei de azi, cu excepția nativilor africani). Acum circa 12.000 de ani, fermierii din Orientul Mijlociu au ajuns în Europa și i-au înlocuit treptat pe vânătorii-culegători. Acum aproximativ 5.000 de ani, o populația nomadă de călăreți din zona Ucrainei, populație botezată Yamnaya, a pătruns în Europa, în timp ce un grup uman a dispărut misterios din Europa acum aproape 4.500 de ani.

Extrem de puține lucruri se știu însă astăzi vizavi de evoluția populațiilor europene de la sfârșitul ultimei perioade glaciare. „Practic, toți oamenii planetei (excepție făcând doar nativii africani) aparțin unor hapoglupuri botezate M și N. Absolut toți europenii aparțin haplogurpului N, în timp ce M este predominant în Australia și Asia. Analizând mai multe fosile preistorice europene, cercetătorii germani au descoperit că acestea aparțin haplogrupului M, pentru ca acesta să dispară complet acum 14.500 de ani, fiind înlocuit de haplogrupul M.

O posibilitate este ca europenii preistorici să fi fost împinși spre dispariție de schimbarile climatice de la finalul ultimei perioade glaciare, schimbări care, în comparație cu cele de azi, au fost enorme. Este posibil ca pe fondul acestor schimbări climatice drastice, europenii preistorici să fi fost înlocuiți de populații mult mai bine adaptate noului mediu.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?