Imaginați-vă două familii vecine care prepară aceeași pulpă de miel în moduri complet diferite. Una o taie în fâșii subțiri, cu precizie, cealaltă o toacă mărunt. O scenă aparent banală astăzi, dar care reflectă una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri despre verii noștri dispăruți: neanderthalienii aveau deja propriile tradiții culinare familiale acum 60.000 de ani.
O echipă de cercetare condusă de Anaëlle Jallon tocmai a revoluționat înțelegerea noastră asupra neanderthalienilor, printr-o abordare științifică inovatoare. În loc să studieze uneltele sau picturile rupestre, cercetătorii au analizat urmele lăsate de cuțitele preistorice pe oasele animalelor. Domeniul lor de investigație? Două peșteri din Israel – Amud și Kebara – aflate la doar 70 de kilometri una de cealaltă. Aceste situri au fost locuite de comunități neanderthaliene contemporane timp de câteva milenii, între 50.000 și 60.000 de ani în urmă. Un „laborator” natural ideal pentru a înțelege modul lor de viață.
Analiza a 344 de oase de animale a scos la iveală o diferență izbitoare în obiceiurile de măcelărire. În Kebara, oasele erau tăiate în bucăți mari, cu câteva incizii clare și distanțate. În Amud, în schimb, fragmentele osoase erau mici și brăzdate de numeroase tăieturi încrucișate.
Această descoperire contrazice profund imaginea tradițională a neanderthalienilor ca ființe primitive, preocupate exclusiv de supraviețuire. Dacă ar fi fost așa, toate grupurile ar fi folosit, în mod logic, cea mai eficientă metodă de tranșare. Dar dovezile arată contrariul: deși vânau aceleași animale, trăiau în medii similare și utilizau unelte apropiate, tehnicile de măcelărire diferă radical. O astfel de diversitate poate fi explicată doar prin existența unor preferințe culturale distincte.
Cercetătorii propun mai multe ipoteze pentru a explica aceste diferențe. Poate că, în Amud, fiecare membru al grupului își tăia propria porție de carne, generând un „haos” de urme. În Kebara, tranșarea ar fi fost realizată de o persoană specializată. Sau poate că metodele diferite reflectă tehnici de conservare diferite – uscarea, fermentarea – care necesitau tăieri specifice.
Dar poate cel mai fascinant aspect este faptul că aceste practici s-au păstrat timp de milenii, de-a lungul mai multor generații. Această perseverență sugerează existența unui veritabil proces de transmitere culturală între neanderthalieni. Iar asta schimbă totul.
Această descoperire se înscrie într-o revizuire amplă a modului în care ne raportăm la neanderthalieni. Știm acum că stăpâneau tehnici sofisticate de fabricare a uneltelor, diferite de la o regiune la alta. Că purtau ornamente, practicau – probabil – arta rupestră și își îngropau morții cu ritualuri. Studiul, publicat în Frontiers in Environmental Archaeology, adaugă un nou capitol: chiar și în chestiuni aparent simple, precum tranșarea cărnii, aveau tradiții locale distincte.
Aceste descoperiri ne reamintesc că umanitatea nu are monopol asupra diversității culturale. În timp ce Homo sapiens abia coloniza anumite regiuni ale globului, neanderthalienii aveau deja „rețete de familie” transmise cu grijă din generație în generație.
Iar în spatele fiecărui os marcat de silex se ascunde o poveste umană – martoră a unei culturi dispărute, dar astăzi un pic mai puțin misterioasă.
Poll: Care dintre următoarele ipoteze considerați că este cea mai plauzibilă pentru explicarea diferențelor în modurile de măcelărire descoperite de cercetători în peșterile Amud și Kebara?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply