0
(0)

Discovery Channel difuzează primul serial filmat în România – POLIŢIŞTI DE ELITĂ – o producţie despre activitatea a trei trupe speciale de poliţie din Bucureşti, Moscova şi Varşovia. Programul prezintă cele trei echipaje de poliţie în misiuni speciale de luptă împotriva criminalităţii şi va fi difuzat, începând cu luna octombrie, în 105 ţări din Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Afica.

 

În România, primul episod va fi difuzat luni, 8 octombrie, începând cu ora 22.00.

Fiecare episod dintre cele şase incluse în această serie urmăreşte ofiţeri de poliţie din diverse echipaje (Furturi, Omucideri, Crimă Organizată, Supervizarea Bandelor, Droguri, Trafic Uman şi Unităţi Antitero), implicaţi în misiuni de răpire, trafic de droguri şi de arme sau raiduri de proporţii în zone cu un grad înalt de infracţionalitate.

Mai multe echipe de filmare din Moscova, Bucureşti şi Varşovia au surprins în detaliu aceste misiuni, relatând fiecare poveste din perspectiva ofiţerilor de poliţie implicaţi, care comentează evenimentele pe măsură ce acestea se derulează. De asemenea, fiecare episod prezintă tacticile folosite de echipele de poliţişti şi abordările specifice pentru fiecare ţară în parte.

Pe lângă misiunile reale de luptă împotriva infracţionalităţii, serialul le va dezvălui telespectatorilor modul în care aceste trupe speciale se pregătesc zi de zi: arte marţiale, luptă corp la corp şi tactici speciale de pregătire (urmăriri cu maşini de mare viteză, respingerea unui atac aerian din partea unui elicopter care aterizează pe acoperişul unei clădiri, etc).

Descrierea episoadelor

 

Episodul 1

Poliţiştii din Varşovia vizează o bandă criminală violentă, considerată responsabilă pentru răpiri, trafic de droguri şi alte infracţiuni grave, însă din lipsă de probe, persoanele arestate sunt eliberate. În Moscova, poliţiştii iau cu asalt un cazino din lumea interlopă, unul dintre cele câteva sute care funcţionează în acest oraş. Iar în Bucureşti, trupele Departamentului pentru Operaţiuni Speciale, o divizie secretă a poliţiei, arestează doi bărbaţi suspectaţi de trafic de persoane, pe care îi căutau de trei ani.

 

 

Episodul 2

O sută de poliţişti din Bucureşti se implică într-un raid de proporţii într-o zonă cu grad mare de infracţionalitate, soldându-se cu mai multe arestări, precum şi arme şi droguri confiscate. În Moscova, doi infractori duri, suspectaţi că ar fi comis crime în luptele dintre bande, sunt urmăriţi până în ascunzătoarea lor şi arestaţi. În Varşovia, poliţiştii prind un hoţ de maşini – un bărbat care, după bănuielile lor, îşi alegea ca victime femei vulnerabile.

 

 

Episodul 3

În fiecare an, sute de imigranţi ilegali încearcă să ajungă din Africa în Europa de Vest, trecând prin România. Misiunea Poliţiei Române de Frontieră este să îi împiedice. Într-o astfel de operaţiune nocturnă, sunt prinşi mai mulţi tineri din Maroc. În Varşovia, poliţiştii vizează o femeie suspectată că ar fi membra unei bande care face trafic de heroină, arestând-o împreună cu fratele ei, o persoană extrem de violentă. În Moscova, poliţiştii arestează un bărbat considerat a fi vinovat de jaf armat, după o perioadă de filaj în care încearcă să afle dacă suspectul este acasă împreună cu familia sa.

 

 

Episodul 4

Doi tineri porecliţi “Bonnie şi Clyde de România” sunt arestaţi şi trimişi la închisoare. Spre surprinderea tuturor, ‘Bonnie’ este o educatoare cu studii universitare, care îşi posta pe Internet propriile fotografii “apetisante”. Pentru că poliţiştii din Varşovia se tem să nu se repete un schimb de focuri în care au fost ucişi doi poliţişti, îi urmărim cum se pregătesc pentru faza finală a misiunii lor de supraveghere. În Bucureşti este arestat un bărbat suspectat că ar fi jefuit un cumpărător, ameninţându-l cu o armă, iar la Moscova, poliţia urmăreşte un hoţ de maşini. Revenind în România, o trupă specială a poliţiei fluviale urmăreşte şi arestează braconieri pe Dunăre.

 

 

Episodul 5

În Moscova, poliţiştii fac un raid într-un alt cazino ilegal, pe care îl închid, deşi şefii bandelor care conduceau cazinoul respectiv reuşesc să fugă. La Bucureşti, poliţiştii urmăresc un traficant de droguri, dar trebuie să îl aştepte mai întâi să se întoarcă acasă. În celălalt capăt al oraşului, un raid de proporţii se soldează cu prinderea unei bande care fura componente din tronsoanele de cale ferată, pentru a le vinde la fier vechi. La graniţa cu Bulgaria, poliţia urmăreşte nişte infractori care fac trafic de bunuri peste Dunăre. În sfârşit, în Polonia, poliţiştii prind mai mulţi şoferi care conduc în stare de ebrietate.

 

 

Episodul 6

Acest episodul prezintă cele mai bune momente din întreaga serie.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here