Orice copil care a trecut prin primii ani de școală este imposibil să nu fi auzit de celebrul tablou periodic al lui Mendeleev, tabelul în care sunt incluse toate elementele chimice. Este practic lecția cu care începe orice curs de chimie și ordinea fără de care chimia, așa cum o știm azi, nu ar fi fost posibilă.
La o primă vedere, pare o înșiruire banală, pe care oricine și-ar fi putut-o închipui dacă ar fi știut numărul de protoni dintr-un atom. Însă povestea din spatele acestei invenții este mult mai complexă decât și-ar fi putut închipui cineva, iar Mendeleev, savantul căruia îi datorăm această ordine, este un personaj demn de romanele lui Dostoievski. Un personaj despre care, dincolo de toate controversele sale, se poate afirma pe drept cuvânt că a fost unul dintre acele genii care se nasc odată la un secol.
Dmitri Ivanovici Mendeleev, pe numele său complet (Mendeleiev sau Mendeleef după unele variante), s-a născut la 8 februarie 1834 într-un sătuc din inima Siberiei, situat în apropierea orașului Tobolsk. A fost cel mai tânăr dintre frații și surorile sale, numărul acestora rămânând un subiect de controversă până astăzi, atâta vreme cât el oscilează în funcție de sursă undeva între 11 și 17 copii. Bunicul din partea tatălui, Pavel Maximovici Sokolov, a fost un preot creștin-ortodox, copiii acestuia schimbându-și ulterior numele de familie în Mendeleev.
Chiar dacă vorbim despre o familie tipică Rusiei de la început de secol al XIX-lea, o familie cu o puternică educație religioasă, Dmitri a fost educat de părinții săi, Ivan Pavlovici Mendeleev și Maria Dimitrievna Mendeleeva (născută Kornilieva), în spiritul observației practice, științifice, a realităților lumii, considerând că aceasta este metoda ideală de a-l cunoaște pe Dumnezeu și creația Sa.
Profesor de filosofie și arte frumoase, Ivan Pavlovici Mendeleev absolvise cursurile Institutului Pedagogic de la Sankt Petersburg, diplomă ce i-a permis să se întoarcă și să predea în locurile natale. Pe lângă salariul de profesor, Ivan conducea o micuță fabrică de sticlă, zestre a soției sale, Maria Dimitrievna. Aici, în această făbricuță, micul Dmitri devine fascinat de procesul „miraculos” al producerii sticlei și chiar i se oferă o slujbă pentru puterile sale.
Însă această existență liniștită nu avea să dureze foarte mult. La scurtă vreme după nașterea lui Dmitri, Ivan Pavlovici Mendeleev orbește. Incapabil să mai predea său să se ocupe de afacerile familiei, acesta se vede nevoit să lase totul pe mâna soției sale. Ulterior, Ivan decedează pe când Dmitri avea doar 13 ani, iar doi ani mai târziu, singura sursă de venit a familiei Mendeleev, fabrica de sticlă, dispare într-un incendiu.
Pusă în situația dificilă de a nu își mai putea întreține familia, Maria Dimitrievna adună ultimele economii și se mută împreună cu Dmitri la Moscova, în speranța unui viitor mai bun. Însă nici aici șansa nu avea să le surâdă. Ambii sperau ca Dmitri Mendeleev să fie acceptat de Universitatea din Moscova, diploma obținută aici urmând să îi asigure un viitor cât de cât stabil. Însă tânărul siberian este respins.
Mamă și fiu aleg să se mute iarăși și, într-un final, ajung la Sankt Petersburg. Grație faptului că tatăl său fusese un student eminent, iar parte dintre dascălii și colegii săi încă activau la Institutul Pedagogic din acest oraș, Dmitri este admis și începe studiile care urmau să îi ofere diploma de profesor. Avea doar 16 ani. La scurtă vreme după absolvire, Mendeleev se îmbolnăvește de tuberculoză, o boală care la acea vreme se dovedea adesea fatală. Medicii îi recomandă să părăsească Sankt Petersburgul și să se întremeze pe țărmul Mării Negre, în Crimeea.
Și astfel, doi ani mai târziu de la sosirea sa în această parte a Rusiei, în 1857, Dmitri obține diploma de masterand al Gimnaziului Simferopol. Devenise evident că tânărul dascăl nu era făcut doar pentru a preda copiilor. De la vârsta de 20 de ani, el scria articole de știință cu regularitate și devenise un împătimit al chimiei, știință pe care o studiase în paralel cu pedagogia. Toată această pasiune, dublată de o perseverență de fier, îi asigură lui Dmitri o bursă ce îi permite să studieze chimia în Germania, la Universitatea din Heidelberg, alături de unii dintre cei mai mari chimiști ai vremii, așa cum erau Robert Bunsen sau Gustav Kirchhoff.
Aici are șansa, în 1860, să asiste, alături de cei doi chimiști menționați anterior, la descoperirea unui element chimic complet nou, cesiul, printr-o metodă inovativă inventată de Bunsen&Kirchhoff, spectroscopia chimică. În același an, Mendeleev participă la o conferință internațională cu tema, evident, chimia. A fost o conferință în care majoritatea discuțiilor purtate a privit un aspect extrem de important, nevoia stringentă de a face ordine în elementele chimice și a de a găsi o metodă pentru catalogarea acestora. A fost, practic, unul dintre punctele de cotitură din viața lui Dmitri Mendeleev.
Tabelul periodic al elementelor
Reîntors la Sankt Petersburg în 1861, Dmitri obține un post de profesor la Institutul Tehnic, însă atenția sa era îndreptată în continuare către aspectele științifice despre care aflase în Germania. El devenise conștient că Rusia se afla cu mult în spatele țărilor occidentale din punct de vedere al avansului științific, situație pe care decide să o schimbe de unul singur.
Și astfel, la vârsta de doar 27 de ani, Dmitri Mendeleev publică o amplă lucrare de peste 500 de pagini numită „Chimia Organică”. Poate părea incredibil, însă Mendeleev lucrase la acest studiu, zi și noapte, dormind sau mâncând extrem de puțin, timp de „doar” 61 de zile. A fost o lucrare care i-a adus Premiul Domidov pentru știință și recunoașterea națională ca savant de o înaltă ținută. Ca urmare a acestei recunoașteri, la vârsta de 33 de ani lui Dmitri îi este oferită catedra de chimie generală de la Universitatea din Sankt Petersburg, o funcție care îi confirma poziția de prim cercetător în domeniul chimiei din Rusia.
Doi ani mai târziu, Mendeleev publica o altă lucrare, „Principiile Chimiei”, care avea să îi aducă notorietatea internațională, ea fiind publicată în toată Europa, în limbile engleză, franceză și germană. Practic, dacă îmi este permisă o astfel de comparație, Dmitri Mendeleev făcuse din chimia rusă, în doar câțiva ani, cam ceea ce făcuse țarul Petru cel Mare cu politica acestei țări. Iar acesta nu era decât începutul.
Imediat după publicarea „Principiilor Chimiei” în 1869, Mendeleev începe lucrul la al doilea volum al acestei ample lucrări. Însă obsesia sa rămăsese descoperirea acelei ordini după care puteau fi standardizate elementele chimice. El notase pe cartoane numele tuturor celor 65 de elemente chimice cunoscute la acea vreme, asemenea unui pachet de cărți de joc. Pe fiecare dintre ele notase proprietățile fiecărui element, apoi masa atomică, aspect extrem de important în ceea ce avea să urmeze.
Mendeleev observase că, în funcție de masa atomică, anumite proprietăți ale elementelor se repetau, însă nu putea vizualiza tiparul acestora. Ceea ce a urmat a devenit (nici nu este de mirare pentru această parte a lumii) o veritabilă legendă. Se spune că, mutând ore întregi cartoanele pentru a le găsi o ordine, Mendeleev a ațipit cu capul pe birou. În vis i-ar fi apărut tabelul care l-a făcut celebru, un tabel în care elementele se așezau singure în locurile în care ar fi trebuit să se poziționeze. Trezindu-se brusc, Dmitri Mendeleev a pus totul pe hârtie și Tabelul Periodic al Elementelor a fost publicat după doar două săptămâni de lucru.
Ei bine, aceasta este varianta romanțată. Realitatea a fost, cel mai probabil, mai puțin lipsită de elementul magic. Adevărul este că, încă din secolul al XVIII-lea, savanții Europei Occidentale încercaseră să descopere această ordine a elementelor chimice. Antoine Lavoisier grupase elementele, în 1789, în patru mari grupe: gaze, metale, non-metale și pământuri. Johann Dobereiner, în 1829, le așezase câte trei, în funcție de proprietățile lor, în ceea ce avea să fie numit drept Legea Triadelor.
Un alt savant german, Leopold Melin, 1843, descoperise că, de fapt, sistemul triadelor nu este atât de eficient, iar în studiile sale apăruseră și trei grupe de câte patru elemente și una cu cinci. Jean Baptiste Dumas, în 1857, încercase de asemenea să descopere o relație între elemente, dar fără prea mult succes. Tot în 1857, germanul August Kekule descoperea un aspect extrem de important care avea să influențeze munca tuturor chimiștilor de mai târziu. Acesta observase, ca un exemplu, că o moleculă de carbon are patru atomi, în timp ce metanul avea un atom de carbon și patru de hidrogen. A fost un concept care avea de atunci să poarte numele de valență.
Geologul Alexandre Emile Beguyer de Chancourtois a fost primul care a observat periodicitatea elementelor chimice, însă termenii geologici folosiți în studiul său și excluderea celor din chimie au făcut ca munca sa să primească puțină atenție din partea comunității științifice. Julius Lothar Meyer, un chimist german, propunea în 1864 un tabel în care elementele cu proprietăți similare împărtășeau aceeași valență. Englezii William Odling, în 1864, sau John Newland, 1866, propuseseră și ei metode noi de clasificare, însă niciuna pe deplin satisfăcătoare. Ultimul, danezul Gustavus Hinrichs, încercase să poziționeze elementele chimice într-o spirală, în funcție de greutate și similarități, fără prea mare succes însă.
Într-un final, în anul 1869, tabelul lui Mendeleev avea în sfârșit să facă ordine în misterioasa lume a elementelor chimice. Un an mai târziu, în 1870, Julius Lothar Meyer, pe care l-am menționat anterior, publica și el, independent, un tabel care semăna izbitor cu cel al lui Mendeleev. Creditul i-a fost acordat savantului rus. În primul rând, acesta publicase tabelul periodic al elementelor cu câteva luni înaintea celui german. Apoi, chiar dacă ambii așezaseră elementele chimice în coloane, în funcție de masa atomică, deschizând coloane noi atunci când caracteristicile elementelor se repetau, Mendeleev avusese inspirația (sau geniul) de a lăsa spații goale. Aceste spații goale erau rezervate elementelor chimice încă nedescoperite, așa cum ar fi galiul sau germaniul, anticipând descoperirea lor și a altora.
Mendeleev așezase de acum Rusia în rândul celor mai importante țări din punct de vedere al contribuției acestora în știință. Iar, pe măsură ce noi elemente chimice erau descoperite, iar oamenii de știință din toată lumea vedeau cum acestea se așezau perfect în tabelul conceput de Mendeleev, ba mai mult, acestea fuseseră anticipate de savantul rus, faima acestuia creștea de la an la an în toată lumea. Ca un exemplu, în anul 1905, Societatea Regală Britanică îi acorda cea mai mare distincție, Medalia Copley, iar, în același an, Academia Regală de Științe din Suedia îl desemna membru cu drepturi depline al acesteia.
Un geniu controversat
Chiar dacă era privit ca un erou național în Rusia natală, Dmitri Mendeleev nu a fost lipsit de controverse și nu o dată și-a atras antipatia rușilor, fie ei de rând, fie din cele mai înalte cercuri. S-a căsătorit în 1862 cu Feozva Nikitcina Leșceva, alături de care avea să aibă patru copii (dintre care primul, o fetiță pe nume Maria, a decedat la mai puțin de un an de la naștere).
Douăzeci de ani mai târziu, la vârsta de 48 de ani, Mendeleev se îndrăgostește nebunește de o tânără de numai 21 de ani, Anna Ivanovna Popova, pe care începe să o curteze insistent. Ajunge până acolo încât amenință că se va sinucide dacă aceasta nu va accepta să îi fie soție și în 1881, cere divorțul de Feozva Nikitcina. Un an mai târziu, Dmitri se căsătorea cu Anna Ivanovna, cea care avea să îi dăruiască alți trei copii.
Această căsătorie i-a adus o gravă antipatie din partea oamenilor simpli, mai ales că, în conformitate cu cutumele bisericii ruse, după divorț ar fi trebuit să aștepte șapte ani înainte de a se recăsători, altfel era considerat un bigam. Acesta a și fost, de altfel, motivul pentru care nu a fost admis niciodată în Academia Rusă de Științe. Nu pare însă să îi fi păsat prea mult de acest aspect, mai ales că în același an, 1882, Societatea Regală Britanică îi oferea Medalia Davy pentru meritele sale în știință.
O altă antipatie și-a atras-o din partea familiei țarului și a membrilor guvernului rus. Așa cum menționam, dorința sa cea mai mare era aceea de a ridica Rusia din punct de vedere științific și de a o așeza alături de țările occidentale. Pentru acest deziderat, Dmitri Mendeleev a dus o amplă campanie de popularizare a științelor. A publicat mii de articole de popularizare a științei în diferite publicații din Rusia și, de asemenea, obișnuia să meargă prin satele de pe cuprinsul acestei uriașe țări pentru a explica țăranilor principii din lumea științei care să îi ajute în viața de zi cu zi. Iar astfel de acțiuni au fost privite ca subversive la adresa conducerii țării. Numai notorietatea sa internațională a făcut să nu i se întâmple nimic.
Criticile deschise aduse la adresa lui Svante Arrhenius, de asemenea, au făcut ca acesta din urmă să se opună vehement atunci când Mendeleev a fost propus pentru Premiul Nobel atât în 1906, cât și în 1907. Și astfel, faimosul premiu a fost înmânat altor oameni de știință. S-a mai spus despre el și că era extrem de neîngrijit, cu un aspect hirsut, tunzându-și părul și barba uriașă doar o singură dată pe an.
Însă viața și activitatea lui Dmitri Mendeleev nu s-au rezumat doar la descoperirea tabelului periodic al elementelor și nici la controversele din viața sa personală. El a fost cel care a introdus sistemul metric în Rusia, la finalul secolului al XIX-lea, aliniind această țară la principiile științifice europene. De altfel, din anul 1893, an în care a fost numit director al Biroului pentru Măsuri și Greutăți, el avea să păstreze această funcție până în anul morții sale.
A întreprins numeroase studii în domeniul petrochimiei, analizând compoziția petrolului și conștientizând încă din secolul al XIX-lea importanța acestuia. Mendeleev a fost, de altfel, cel care a susținut și ajutat la fondarea primei rafinării din Rusia și tot el a fost cel care a propus în premieră mondială ca petrolul să fie transportat prin conducte, și nu în butoaie, așa cum se întâmpla în toată lumea. Tot el a inventat un nou tip de explozibil, pyrocollodionul, un exploziv care nu producea fum și care ar fi trebuit să înlocuiască praful de pușcă din Rusia. Însă armata țaristă a refuzat această inovație, susținând că noul produs este mult prea scump pentru a putea fi produs în masă.
A publicat peste 400 de cărți și studii în numeroase domenii ale științei, printre acestea numărându-se hidrodinamica, meteorologia, geologia, petro-chimia, fizica și chiar economia. A continuat să muncească cu aceeași intensitate până în anul 1907, an în care, cu doar șase zile înainte de a împlini 73 de ani, s-a stins din viață în urma unei gripe. În memoria sa, elementul cu numărul 101 a fost desemnat să îi poarte numele, Mendeleviu.
Peste toate, moștenirea sa uriașă a influențat destinul a milioane și milioane de oameni. Iar el, Dmitri Mendeleev, sunt convins, s-a stins mulțumit că își îndeplinise visul, acela de a își educa poporul și de a ridica Rusia la rangul uneia dintre cele mai importante țări europene din punct de vedere al științelor.
