Senatorii olandezi au votat recent o nouă lege care transformă din oficiu fiecare cetățean al țării lalelelor într-un potențial donator de organe, dacă acesta nu își solicită expres excluderea din baza de date cu pricina. Noul sistem se supune unor legi similare cu cele din Belgia și Spania și presupune ca orice persoană cu vârsta de peste 18 ani neînregistrată deja ca donator să primească o scrisoare la care să răspundă prin exprimarea acordului sau a dezacordului de a-și dona organele după deces. Partea interesantă este că toți cei care vor ignora solicitarea vor fi automat considerați donatori, având totuși posibilitatea să facă oricând demersurile necesare retragerii din sistem.
Cu siguranță că la prima vedere o astfel de decizie stârnește mai ales reacții emoționale în rândul oamenilor și modul în care este aplicată dă impresia unei măsuri coercitive, specifică unui guvern Big Brother ce își exercită suveranitatea absolută asupra cetățenilor pe care îi conduce.
Totuși, dacă privim rațional, s-ar putea să ajungem la concluzia că avem de-a face cu o formă de manifestare a unui înalt grad de civilizare și de înțelegere a importanței măsurilor cu adevărat utile progresului social în detrimentul cutumelor și al superstițiilor arhaice, o decizie care pune binele colectiv mai presus de cel individual(ist) și care ar putea stabili un precedent revoluționar.
Donarea de organe este, pe de o parte, o chestiune de polemică și de opțiune personală, iar pe de altă parte, date fiind vremurile exponențiale, puternic dominate de știință, tehnologie și înțelegere, în care ne aflăm, o chestiune care poate nici măcar nu ar trebui să lase loc de dezbatere, gândindu-ne la viețile care pot fi salvate prin transplanturi de organe.
Consider, de aceea, decizia guvernului olandez mai degrabă un imbold strategic și o facilitare binevenită a unui pas pe care mulți dintre noi ar dori să îl facă, dar pe care majoritatea îl amânăm la nesfârșit; îl amânăm atât dintr-o delăsare specifică omului modern comod, cât și dintr-o complacere în omisiune, donarea de organe încă fiind, cel puțin în țara noastră ceva mai tradiționalistă, un subiect cu tente tabu, față de care avem oricum sentimente amestecate și nicio presiune (conștientizată) de a-l aborda prea urgent.
Poate că este o mișcare ușor vicleană, dar pentru că lasă totuși libertatea completă de alegere cetățeanului, mi se pare elegant din partea guvernului olandez să abordeze în oglindă problematica donării de organe, anume să inverseze procesul decizional și să echivaleze astfel pasivitatea cu atitudinea civică și inacțiunea cu răspunsul afirmativ, cu înrolarea, cu participarea. Probabil chiar există în psihologie sau în vreo altă disciplină complexă un termen care definește o astfel de tehnică. Personal, o percep ca pe o versiune pozitivă a manipulării, dacă se poate vorbi despre manipulare și în astfel de termeni.
Aproape că mi se pare mai interesant modul acesta îndrăzneț și lateral de abordare a donării de organe decât chestiunea în sine, pentru că îl văd aplicându-se și altor zone de guvernare și de administrare, întru mai bine.
Referindu-mă totuși la donarea de organe, nu mă pot gândi decât la o balanță simplă: motive pentru a fi donator vs. motive pentru a nu fi donator. Poate că există implicații ale donării de organe care îmi scapă, dar dacă ne detașăm ideologic de rigorile, până la urmă rigide, ale religiei creștine, îndeobște ortodoxe, precum și de blocajul psihologic generat de atașamentul puternic de propriul corp – deci de componenta superstițioasă și emoțională a chestiunii – cred că nu există motiv bun pentru care, odată introdus din oficiu într-o bază de date cu donatori, un om să refuze posibilitatea de a salva la un moment dat una sau mai multe vieți, cedând ceva care nu îi mai face trebuință.
Este o optică destul de rece la prima vedere, dar totodată una rațională, lucidă, matură, asumată, responsabilă, altruistă, înțeleaptă și vizionară asupra conceptului de viață și de moarte și cred că a accepta (mai ales pasiv) să intri pe lista donatorilor de organe poate produce în psihicul uman un declic foarte eliberator, de natură să împrospăteze existența oricărui individ.
Tu ce crezi despre toate astea?
