0
(0)

Elefanții și, poate, rinocerii, ar putea fi aduși permanent în Australia cu scopul de a salva fragilul ecosistem al țării-continent, ecosistem aflat în pericol după ce a fost invadat de o bizară plantă de origine africană.

 

Iarba gamba (Andropogon gayanus), o plantă originară din savanele sub-tropicale africane, poate atinge până la 4 metri înălțime, și asta în timp ce tufișurile extrem de dese ating și 70 de centimetri lățime. Nimeni nu știe cum a ajuns iarba gamba în Australia, dar este cert că ea nu poate fi consumată nici de marsupiale și nici de vitele fermierilor. În plus, ea constituie o sursă importantă pentru uriașele incedii necontrolate care au loc din ce în ce mai des în savanele australiene. Astfel, consideră David Bowman, profesor de biologie la Universitatea din Tasmania, singura soluție este relocarea unui număr important de elefanți și rinoceri din Africa în Australia, cu atât mai mult cu cât iarba gamba este un aliment preferat de uriașele pachiderme, singurele în măsură să îl consume.

Chiar dacă prof. Bowman admite că ideea sa poate părea absurdă la o primă vedere, el își justifică afirmațiile publicate în prestigioasa revistă de specialitate Nature și prin protecția de care s-ar bucura uriașele erbivore în Australia. Pe de altă parte, adaugă profesorul australian, singurele metode prin care iarba africană invazivă poate fi eliminată implică atât costuri uriașe cât și măsuri care pot duce la distrugerea totală a mediului.

Dacă ideea sa va fi acceptată de autoritățile australiene, țara de la antipozi ar putea însă căpăta un nou animal emblematic alături de canguri și ornitorinci… elefantul.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here