Cea mai recentă imagine furnizată astronomilor de sonda spațială Messenger, de la NASA, care va împlini în curând un an de când se află pe orbita lui Mercur, ilustrează cum piscul central din craterul Eminescu, cu un diametru de 138 de kilometri, este înconjurat de mai multe suprafețe strălucitoare misterioase, denumite „halouri”.
Nuanțate într-un albastru deschis, halourile ar putea fi semne ale proceselor de eroziune unice pe Mercur datorită compoziției sale și distanței mici față de Soare. Observate inițial în septembrie 2010, halourile au fost acum identificate în multe regiuni pe întinsul planetei. Mai mult, dacă la început ele păreau doar niște pete strălucitoare, odată ce nava Messenger s-a stabilizat pe orbita lui Mercur in martie 2011 și a început să capteze imagini de înaltă definiție ale suprafeței acesteia, a devenit limpede că formațiunile erau ceva complet nou.
Absența craterelor în interiorul halourilor indică faptul că ele sunt relativ tinere; de fapt, ar putea să facă parte dintr-un proces ce se manifestă chiar acum, este de părere David Blewett, din cadrul Laboratorului de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins, în urma analizării imaginilor.
Potrivit unei ipoteze, halourile s-ar fi format prin sublimarea materialului de la suprafață expus în timpul formării craterelor, forme de relief pe raza cărora sunt observate de obicei formațiunile. Fiind atât de aproape de Soare (la 46 de milioane de km) și neavând o atmosferă protectoare asemenea Pământului, Mercur este în mod constant afectată de puternicele vânturi solare. Acest flux neobosit de particule încărcate poate literalmente „curăța prin jet de nisip” materialele volatile expuse de pe suprafața plenetei.
Imaginea care ilustrează materialul prezintă o regiune cu diametrul de circa 66 de kilometri. Fotografia originală a fost rotită pentru a se îmbogăți perspectiva.
