Faceți-i loc în toate evidențele recordurilor de pe Pământ becaținei duble – o pasăre mică și îndesată din familia scolopacidelor, care este capabilă de cele mai rapide călătorii aeriene neîntrerupte pe distanțe mari dintre toate animalele planetei.
În timpul migrației sale anuale, o becațină dublă poate zbura timp de 96 de ore fără pauză, acoperind o distanță mai mare de 6.500 de kilometri. Această performanță se traduce printr-o călătorie de patru zile fără repaus sau somn, la viteze medii ce depășesc uneori 80km/h.
În mai 2009, biologul Raymond Klaasen și colegii săi de la Universitatea Lund, din Suedia au montat dispozitive de geolocalizare pe zece exemplare de dublă (cum mai este numită această specie) capturate pe coasta vestică a țării ce-și are capitala la Stockholm. Un an mai târziu, au recapturat trei dintre păsări, ale căror dispozitive de urmărire conțineau primele informații detaliate înregistrate vreodată despre migrația becaței duble.
În urma analizării datelor s-a constatat că voiajele păsărilor fuseseră extreme, chiar și pentru latura extremă a migrației aviare. Păsările studiale zburaseră non-stop, la finele lui august 2009, până în centrul Africii. O dublă a zburat pe o distanță de 4.500 km, alta a parcurs 6.000 km, iar a treia a zburat mai mult de 6.700 km. Călătoriile au durat câte 48, 72 și 84 de ore.
![\"(w420)](\"http://www.stiintasitehnica.com/media/image/201105/w420/migratie_07743500.jpg\")
Recordul pentru cel mai lung zbor fără oprire al unei păsări înregistrat vreodată în istorie îi aparține unui sitar de mal, din aceeași familie cu becațina, care a zburat pe o distanță de aproape 11.500 km, din Alaska și până în Noua Zeelandă, vreme de nouă zile consecutive. Totuși, viteza medie a acestei păsări a fost de 55 km/h, în timp de becațina dublă a menținut circa 80 km/h în călătoria sa.
În plus, spre deosebire de sitarii de mal, care nu au alternativă decât să zboare drept pe deasupra Pacificului fără a ateriza, becaținele duble au multe ocazii de a lua o pauză și a se hrăni. De ce aleg să nu facă acest lucru rămâne, momentan, un mister. Ele „manifestă o strategie neașteptată și nemaiîntâlnită în migrația păsărilor”, susține Klaasen, care scoate în evidența și anatomia nu tocmai perfect aerodinamică a acestor păsări despre care crede, însă, că sunt ajutate în migrație tocmai de grăsimea trupurilor lor robust.
