Se spune că dacă judeci un pește după abilitățile sale de a se cățăra în copaci, atunci ai toate motivele să crezi că acel animal este complet idiot. Aș adăuga eu, dacă ar avea capacitatea de a raționa, bazându-se pe același model de judecată, inclusiv acel pește ar crede despre el că este complet inutil. Într-un fel sau altul, acest exemplu se transpune de multe ori în viața de zi cu zi. Mai ales într-un sistem școlar în care se pune accent pe îmbuibarea tinerilor cu informații greoaie, și nu pe dezvoltarea abilităților lor. (Mintea nu este o oală pe care să o umpli, ci un foc pe care să îl aprinzi – nu așa spunea Platon?)
Într-un astfel de mediu, copiii își pierd libertatea de a visa. Își pierd libertatea de a gândi liber și, supuși unui bombardament cu informații mult mai complexe decât pot ei percepe, ajung la o lehamite față de școală și față de știință. Ajung asemenea peștelui din parabola de mai devreme. Foarte puțini sunt cei care reușesc să se strecoare printre aceste „hârtoape”, așa cum dascălii care știu să scoată ce este mai bun dintr-un copil și să îl facă să își urmeze adevărata chemare sunt și ei puțini.
De aceea, sunt convins, cel mai important lucru pe care îl poate face un dascăl este acela de a îi învăța pe cei mici să viseze. Să îi ajute să își descopere talentele și să îi învețe să „zboare”. Cum am ajuns la această convingere? Este poate prea plictisitor de explicat. Mai bine, mă gândesc, ar fi să vă ofer două exemple care pe mine, atunci când le-am aflat, m-au impresionat teribil.
De la simplă secretară la eminență în lumea științei
Primul exemplu este cel al britanicei Jane Goodall. Cei mai mulți o știu ca femeia care și-a dedicat viața studiului cimpanzeilor aflați în sălbăticie. Femeia care a deschis granițele acestei lumi complet necunoscute și care ne-a arătat că verii noștri îndepărtați în ale evoluției au o lume a lor. O lume cu reguli stricte, cu războaie, cu lideri, inamici și aliați, cu cruzimi și acte de bunătate, pe care doar în lumea oamenilor le poți observa. Puțini știu însă povestea acestei femei de excepție.
Așa cum ea însăși povestea, pe când era doar un copil, tatăl ei i-a oferit un cimpanzeu de plus (botezat de micuța Jane, Jubilee). Prietenii familiei au fost îngroziți că „arătarea” aia de pluș va speria copilul. Nu a fost astfel. Atunci s-a născut visul ei de a explora junglele africane și de a descifra tainele lumii cimpanzeilor. A urmat școala gimnazială, apoi liceul, fără a da dovadă de înclinație spre vreuna dintre științele învățate. Astfel că, eleva mediocră decide că nu are niciun rost să mai piardă timpul prin facultate. Urmează un curs de secretară și se angajează pe acest post la un studio de filme documentare. Nu a uitat însă niciodată de visul ei. Atunci când o fostă colegă din școală îi propune să meargă la ferma părinților ei din Kenya, își dă demisia în aceeași zi. Muncește ca ospătăriță pentru a strânge banii de avion și își urmează chemarea. Merge în Africa. Dar cum nu vroia să fie o povară, se angajează din nou ca secretară. Aflând de pasiunea ei nestăvilită pentru animale, dar mai ales pentru cimpanzei, un prieten îi propune să îl caute pe marele paleoantropolog Louis Leaky.
Jane Goodall alături de animalele care i-au schimbat viața
Iar Jane Goodall îl sună pe acesta. Trebuie să fi fost o scenă extrem de ciudată pentru uriașul om de știință Leaky să fie sunat de o necunoscută care vroia să vorbească cu el despre animale. Pur și simplu. Dar Leaky acceptă. Cei doi se întâlnesc iar paleoantropologul rămâne fascinat de pasiunea tinerei din fața lui. Pe loc o angajează ca asistentă-secretară. O ia cu el la situl de la Olduvai Gorge, acolo unde săpa alături de soția sa Mary. Un an mai târziu, o anunță că a obținut fonduri pentru ca Jane să meargă în junglă și să studieze cimpanzeii. Restul este istorie. Vă puteți imagina ce însemna pentru o tânără din Anglia, obișnuită cu biroul și luxul unui apartament, să trăiască la cort, înconjurată de sălbăticiuni, îngrozită de tarantule și șerpi, și amenințată sistematic de localnicii care o vroiau plecată din lumea lor. Dar Jane a rezistat acestor încercări. Zece ani mai târziu, fără să fi făcut o zi de facultate, Jane Goodall primea o dispensă și își lua doctoratul la Cambridge. Întreaga ei viață a fost dedicată cimpanzeilor, și nimeni nu i-a egalat performanțele până în ziua de azi. Iar cimpazeul de pluș, Jubilee, încă împodobește camera cercetătoarei ajunsă la vârsta de 82 de ani.
Puterea de a îți urma visele
Cel de al doilea exemplu este legat tot de Louis Leaky. Mai precis, de cea de a doua sa soție, Mary. Mary Nicol, pe numele său de dinaintea căsătorie, fusese considerată toată viața ei un copil problemă. Deși vorbea fluent franceza, Mary picase lamentabil examenele de franceză, se pare în urma scandalurilor pe care le crease profesorului cu pricina. A fost exmatriculată de la o școală catolică după ce a refuzat să recite poezii. Înscrisă la a doua școală, este exmatriculată și de aici după ce produce o explozie în laboratorul de chimie. Bonele și profesorii meditatori angajați de mama ei se dau bătuți în fața tinerei care nu vroia cu nici un chip să se încadreze în canoanele impuse de școala și de societatea engleză. Orice încercare de a se înscrie la o facultate era sortită eșecului. Fără niciun curs absolvit, fără diplome de studii și fără nicio perspectivă, Mary descoperise că avea un talent extraordinar pentru desen. Așa ajunge să îl cunoască pe Louis Leaky, cel care era dispus să îi ofere o sumă de bani pentru a crea desenele pentru o carte pe care intenționa să o scrie. Și tot astfel ajunge să îl însoțească în Africa.
Mary Leaky, alături de soțul său, Louis Leaky, în defileul Olduvai
Louis divorțează de prima soție, Frida, după o căsnicie extrem de scurtă, pentru a rămâne cu tânăra de doar 20 de ani, Mary. Atunci când amândoi ajung în situația de a nu mai putea continua cercetările la situl arheologic de la Olduvai Gorge, ostracizați de cei mai mulți dintre savanții englezi, Mary este cea care preia frâiele și scrie unei publicații britanice. Era o ultimă încercare disperată de a se salva. Dar ea obține astfel banii care să îi scoată din impas. Urmează o serie de descoperiri remarcabile (Paranthropus boisei –Zinjanthropus boisei, așa cum îl botezase Mary, Homo habilis, și peste 20.000 de fosile hominide de la cel puțin 60 de indivizi diferiți). De-a lungul vieții, Mary a mai descoperit 15 specii de animale extincte, a creat o nouă metodă de săpătură arheologică și a ajuns, în multe privințe, să își depășească mult mai celebrul soț. Mary Leaky, cea care nu făcuse o zi de facultate pentru că dosarul ei făcea imposibilă o astfel de șansă, primea titlul de doctor în științe de la Oxford, la doar 38 de ani.
De ce? Pentru că asemenea lui Jane Goodall și a multor altora considerați copii-problemă, inutili sau inadaptați de către un sistem de învățământ rigid, incapabil să vadă potențialul unui tânăr, Mary Leaky a avut curajul să își urmeze visele.
