Inginerul informatician Vic Tandy lucra într-un laborator unde se construiau echipamente pentru anestezie și terapie intensivă. La un moment dat el, și colegii săi, au remarcat că laboratorul era bântuit de fantome.
Vic Tandy făcea parte din categoria scepticilor, nu avea cum să creadă în fantome. Totuși faptele erau de necontestat. Iată ce se nota în articolul ”The Ghost in the Machine” scris de Vic Tandy împreună cu Tony R. Lawrence și care a fost publicat în aprilie 1998 în Journal of the Society for Psychical Research: ”Într-o dimineață Vic Tandy a ajuns la laborator înainte de pornirea echipamentelor și s-a întâlnit cu femeia de serviciu care era îngrijorată pentru că văzuse ceva misterios.” Vic Tandy s-a gândit imediat că este vorba despre o reacție la fenomene naturale, cum ar fi curenții de aer sau variații ale luminii produse de becurile din laborator. Dar, o dată cu trecerea timpului, Vic Tandy a observat mai multe evenimente stranii. ”Uneori cădea în depresie, alteori simțea un fior rece pe șira spinării. La un moment dat un coleg de birou s-a întors să îi spună ceva lui Vic Tandy, crezând că este lângă el. Nu mică i-a fost surpriza când a descoperit că acesta era în celălalt capăt al camerei. Disconfortul era mare, dar nu s-a acordat prea multă atenție asupra acestor ciudate evenimente. Asta până când Vic Tandy a rămas să lucreze singur într-o noapte, după ce toți ceilalți au plecat. În timp ce stătea la birou și scria, începea să se simtă tot mai incomod. Transpira deși era răcoare iar sentimentul de depresie era puternic.” Mai mult decât atât: ”Era ca și cum ceva ar fi fost în camera cu Vic Tandy. Totuși nu exista nici o cale de a intra în laborator fără a trece prin biroul unde lucra el.” Așa cum v-am spus Tandy era un sceptic și a început să verifice mediul înconjurător. În articolul amintit el arată că ”a verificat recipientele cu gaze pentru a fi sigur că nu exista nici o scurgere în cameră. Existau recipiente cu oxigen și dioxid de carbon și, ocazional, recipiente cu agenți anestezici, care ar fi putut cauza felurile de probleme dacă ar fi fost manevrați corect. Toate acestea erau în regulă așa că Tandy plecat să își facă o cană cu cafea, după care s-a întors la birou. În timp ce scria, și-a dat seama că era urmărit, și ceva a apărut vag la stânga lui. Era ceva indistinct și se afla în zona vederii periferice, dar se mișca așa cum te-ai aștepta atunci când ar fi prezentă o persoană. Apariția era gri și nu făcea nici un sunet.” Lui Tandy i s-a făcut părul măciucă. Avea să mărturisească mai târziu, într-un frumos stil englezesc că ”Nu ar fi nerezonabil să spun că eram speriat”. În cele din urmă își face curaj și se întoarce și dispărut a rămas. Pe moment Tandy, negăsind nici o dovadă pentru ceea ce văzuse, a decis că a fost victima unei iluzii și a plecat către casă.
În ziua următoare Vic Tandy participa la un concurs de scrimă. Avea nevoie să aducă o mică modificare a mânerului floretei cu care participa. Deși operațiunea era simplă, nu avea toate uneltele necesare acasă. Așa că a decis să își modifice floreta în laboratorul unde lucra. Aici a fixat lama floretei într-o menghină și a plecat să caute să caute câteva picături de ulei pe care le folosea pentru a unge filetul lamei. Atunci când s-a întors a văzut cu mare surprindere că lama vibra frenetic. Sigur, era îngrozitor. Era îngrozitor pentru cineva care ar fi convins de realitatea fenomenelor de tip poltergeist, pentru cineva care nu ar avea scepticismul lui Vic Tandy. Tocmai vibrația lamei îi oferea indiciul de care avea nevoie. Exista pe undeva în laborator o sursă care producea variații de presiune (adică niște unde sonore) cu o frecvență egală cu frecvența de rezonanță a lamei floretei. Pentru a verifica această ipoteză Tandy făcut un mic experiment. A început să deplaseze prin cameră menghina în care era fixată lama floretei. Vibrațiile lamei au început să devină din ce în ce mai ample pe măsură ce se apropia de mijlocul camerei. Apoi amplitudinea lor începea să scadă ajungând la zero atunci când a ajuns la peretele laboratorului. Vic a înțeles imediat cu ce fenomen avea de-a face. În camera în care se afla ceva producea o undă sonoră staționară, care avea o frecvență egală cu frecvența de rezonanță a lamei de floretă. Cunoscând dimensiunile camerei în care asistase la spectaculosul fenomen ”paranormal” el a ajuns la concluzia că aceasta ar fi de circa 19 Hz. Problema care mai rămânea de rezolvat era cea legată sursa acestei unde staționare. A privit în jur, căutând instalații care ar putea să o producă. Nu i-a trebuit mult timp și a descoperit că un ventilator care scotea aerul din încăpere ar putea sta în spatele undei staționare. Verificarea a venit imediat. De îndată ce ventilatorul era oprit, lama de floretă încetă să mai vibreze. Desigur, dispăreau și fenomenele de tip poltergeist.
Vic a căutat explicații despre apariția acestor fenomene stranii. Astfel în cartea ”Infrasound and low frequency vibration” publicată în 1976 se arăta cum infrasunetele, adică sunetele cu o frecvență mai mică de 20 Hz , pot influența reacțiile umane. Înainte de a cita din cartea amintită vreau să vă readuc aminte că urechea umană nu poate auzi sunete cu frecvențe mai mici de 20 hz. Într-o fabrică oamenii aveau senzații ciudate. ”Consultanții de zgomot au fost solicitați să examineze unul zonele în care lucrătorii au raportat că se simt neliniștiți. Deși nivelul de zgomot era același în toate zonele fabricii, cercetătorii au constatat un nivel mai înalt al infrasunetelor. Cu toate acestea, sursa reală a sunetului care cauza problemele nu era evidentă. În cele din urmă ea a fost identificată: un ventilator al sistemului de aer condiționat. Aceeași atmosferă plină de neliniște a fost identificată și în clădirea unei universități. Într-unul dintre laboratoare, alături de starea de neliniște, cercetătorii sufereau de stări bizare de amețeală. De această dată izolarea fonică a ventilatorului vinovat era foarte bună și nu se mai auzea nici un zgomot. Cei care lucrau în încăpere nu puteau ști când este pornit, sau oprit, ventilatorul sistemului de aer condiționat. Totuși, infrasunetele nu erau ecranate. În cele din urmă s-a ajuns la concluzia că infrasunetele sunt vinovate de stările bizare.” În cartea amintită se arată că frecvența acestor infrasunete era cuprinsă între 15 și 20 Hz, iar intensitatea lor era între 125 și 137,5 dB. Trebuie să remarc faptul că, dacă sunetele de joasă frecvență vinovate de bizareriile de mai devreme, ar fi fost în zona audibilă, intensitatea lor ar afecta grav auzul celor din vecinătate.
Dintr-o altă carte (”Ergonomics: How to design for ease and efficiency”, publicată în 1994) Vic Tandy află că expunerea la infrasunete ”produce modificări ai unor parametri fiziologici cum ar fi ritmul cardiac. În faza inițială a expunerii s-a observat creștere a tensiunii musculare și hiperventilație.” În aceeași carte se arată că diferite părți ale corpului au frecvențe anumite frecvențe de rezonanță. În cazul capului aceasta este cuprinsă între 2 și 20 Hz și provoacă o stare generalizată de disconfort. În cazul globilor oculari frecvența de rezonanță este cuprinsă între 1 și 100 Hz și produce dificultăți de vedere. Totuși, remarcă Vic Tandy, în lucrarea pe care o , ”diferite surse dau valori diferite pentru frecvențele de rezonanță ale globilor oculari. Frecvența de rezonanță este frecvența naturală a unui obiect, cea la care are nevoie de un aport minim de energie pentru a vibra. Unele surse indică valori de peste 8 Hz, în timp ce altele indică valori de 40 Hz.”
Într-un raport preluat pe serverul NASA, intitulat ”Mechanical Resonant Frequency of the Human Eye in Vivo” se arată că frecvența de rezonanță pentru ochiul uman este de 18 Hz și că infrasunete cu această frecvență produce o ”pătare” a vederii, ceea ce explică imaginile stranii care puteau fi „văzute” numai cu coada ochiului. Într-un alt raport preluat pe serverul NASA, intitulat ” The effects of whole-body vibration” se arată că atunci când un subiect este expus la o sursă de infrasunete care au o frecvență apropiată de cea de rezonanță a întregului corp apare simptomul numit hiperventilație. Hiperventilația este o respirație rapidă. De obicei omul respiră automat, până la de 12-15 ori pe minut. O rată de respirație normală permite oxigenului să pătrundă în plămâni și dioxidului de carbon să iasă. Dacă o persoană hiperventilează, aceasta strică echilibrul acestor gaze eliminând prea mult dioxid de carbon din organism. În articolul pe care îl comentăm în acest text Vic Tandy arată că: ”Hiperventilația poate avea efecte fiziologice profunde. De exemplu (…) hiperventilația duce la senzația unei lipse de aer, însoțită de dureri de cap, crampe musculare, frică de moarte iminentă etc. (…) Sentimentul de teamă activează sistemul nervos simpatic ceea ce duce la creșterea ritmului respirator, agravând hiperventilația. Astfel atacul de panică crește în intensitate.”
Vedeți? Asta e rău cu rațiunea asta, fenomene stranii, paranormale, cum ar fi fenomenul poltergeist, dispar pur și simplu. Din acest motiv adepții metodei științifice atrag disprețul iubitorilor de năzbâtii. Este de ajuns să abandonezi supranaturalul și să cauți explicații fizice. Ele, ca și în cazul nostru, pot să pară banale, dar totuși consecințele lor rămân senzaționale și surprinzătoare chiar și pentru aceia care le cunosc cauzele fizice.
