4.9
(20)

”Veți întreba: fizica germană? Am fi putut spune și fizica ariană sau a popoarelor nordice, fizica cercetătorilor realității, a căutătorilor de adevăr, fizica celor care au întemeiat cercetarea științifică. Veți protesta și îmi veți spune că știința este internațională și așa va rămâne mereu! Această afirmație se bazează pe o mare eroare. În realitate, ca și în cazul a tot ceea ce creează omul, știința este determinată de rasă sau de sânge.”
Philipp Lenard, prefață la cartea Deutsche Physik in vier Biinden. Erster Band: Einleitung und Mechanik, 1935

Autorul cuvintelor de mai sus nu este un simplu ideolog nazist. Philipp Lenard a primit Premiul Nobel pentru fizică în 1905, fiindu-i răsplătite cercetările în domeniul razelor catodice.

Dincolo de rezultatele științifice revoluționare, Lenard ura aproape pe oricine. Își ura colegii, îi ura pe englezi, îi ura pe cei care îi stăteau în cale, dar ma ales îi ura pe evrei. Inițial a acceptat teoria relativității, dar mai târziu a respins-o cu violență, deoarece autorul ei, Einstein, era evreu. În locul teoriei lui Einstein, Lenard ținea musai să pună Die Deutsche Physik, care era prezentată în lucrarea, în patru volume, din a cărei prefață am citat mai devreme.

Aici el susținea cu vehemență că adevărata fizică trebuie să fie conformă rasial, intuitivă, să se supună bunului simț (spre deosebire de abstracțiile teoriei relativității și ale mecanicii cuantice) și să fie bazată pe observațiile experimentale directe. Acele mistere ale naturii care nu pot fi supuse unei astfel de observații ar trebui să rămână pentru totdeauna dincolo de cunoștințele noastre. Fizica veritabilă ar trebui să fie lipsită de imaginație. Din acest motiv influența evreiască asupra fizicii a fost atât de toxică: evreii erau imaginativi și, prin urmare, erau robii speculațiilor teoretice. Orice evreu care se pricepea la fizica germană era așa doar pentru că el are ceva sânge arian în el – cum ar fi, de exemplu, Heinrich Hertz (1857–1894), care avea și evrei în ascendența sa și care i-a fost profesor lui Lenard: Sângele arian al lui Hertz a fost responsabil pentru descoperirea undele radio, dar sângele său evreu l-a trădat mai târziu în viață, atunci când s-a aventurat pe terenul teoriei. Acei fizicieni teoreticieni care erau fără îndoială arieni, dar care nu îndeplineau cerințele fizicii germane, cum ar fi Heisenberg, erau clasați ca „evrei albi”.

În prefața lucrării de care amintea mai devreme el nota: ”Până acum niciun popor nu s-a angajat în cercetarea științifică fără să se bazeze pe terenul fertil al realizărilor ariene deja existente. La început străinii au ținut pasul cu ele sau le-au imitat. Caracteristicile rasiale ale acestor forme străine devin recunoscute numai după ce s-au dezvoltat o perioadă mai lungă. Pe baza literaturii disponibile se poate vorbi deja despre fizica japoneză. În trecut a existat fizica arabă. Încă nu a apărut nimic despre fizica negrilor. În schimb, s-a dezvoltat și a devenit predominantă o fizică tipic evreiască, care a fost recunoscută doar rar până acum, deoarece literatura este de obicei clasificată în funcție de limba în care este scrisă. Evreii au ajuns să fie prezenți peste tot. Oricine mai susține astăzi că știința este internațională susține în mod inconștient știința evreiască, care este similară cu evreii de pretutindeni și este peste tot aceeași.”

Un alt susţinător al fizicii germane era Johannes Stark, care a primit Premiul Nobel pentru fizică în 1919 ”pentru descoperirea efectului Doppler în razele de canal și a scindării liniilor spectrale în câmpuri electrice”. Discipol al lui Lenard el publica, împreună cu acesta, în mai 2024, o scrisoare deschisă în care cei doi îl susțineau pe Hitler. ”(…) .lupta spiritelor luminii împotriva spiritelor întunericului… [Hitler] și tovarășii săi în luptă… ne apar ca daruri ale lui Dumnezeu dintr-o vreme apusă, când rasele erau încă mai pure, oamenii încă mai mare, spiritele mai curate.”

În 30 aprilie 1938, Stark publica în Nature un text vehement sub titlul The Pragmatic and the Dogmatic Spirit in Physics. Textul începea așa: ”Scopul fizicii este investigarea și formularea legilor care guvernează proprietățile și procesele observate cu obiectele care formează natura neînsuflețită. Aceste legi inerente sunt independente de existența umană. Din acest motiv, fizica este internațională. Dar modul în care cercetarea fizică este efectuată și descrisă depinde de spiritul și caracterul oamenilor de știință implicați în ea, iar acest spirit și caracter diferă individual, la fel ca oamenii, națiunile și rasele.”

Pentru Stark, ”Spiritul pragmatic, din care au izvorât creațiile descoperitorilor de succes atât din trecut, cât și din prezent, este orientat către realitate; scopul său este acela de a identifica legile care guvernează fenomenele deja cunoscute și de a descoperi fenomene și corpuri noi încă necunoscute. Chiar înainte de a aborda o anumită problemă, fizicienii acestei școli de gândire au dobândit un anumit sentiment al realității fenomenelor de investigat, acordând o atenție deosebită tuturor faptelor constatate anterior legate de problema lor. Pe baza acestui sentiment ei își formează o concepție cu privire la cum ar putea fi investigat în realitate corpul sau procesul studiat.” În schimb, ”Fizicianul școlii dogmatice operează într-un mod cu totul diferit în domeniul fizicii. El pleacă de la idei care au apărut în primul rând în propriul său creier, sau de la definiții arbitrare ale relațiilor dintre simboluri cărora li se poate atribui o semnificație generală și deci și fizică. Prin operații logice și matematice le combină și astfel obține rezultate sub forma unei formule matematice. Apoi încearcă să le dea acestora un sens fizic, aplicându-le rezultatelor experienței. În măsura în care se constată că sunt în acord cu experiența, el subliniază acest acord cu cel mai mare accent și face să pară ca și cum rezultatele experienței au fost stabilite și au câștigat importanță științifică numai în virtutea teoriei sale. Dacă există rezultate experimentale disponibile care nu sunt acceptate de această teorie sau care sunt în contradicție cu aceasta, el se îndoiește de validitatea lor sau le consideră atât de neimportante încât nu se deranjează să le menționeze. Fizicienii dogmatici prezintă în continuare lucrurile ca și cum teoriile și formula lor ar acoperi în mod exhaustiv întreaga gamă de fenomene tratate de ei; ei nu pot vedea alte probleme în acest domeniu, iar gândirea și cercetarea sunt înghețate în formula lor.”

Mai încolo, în articol, Stark dă câteva exemple de fizică dogmatică. ”Teoriile relativității ale lui Einstein, care se bazează pe definiții arbitrare ale coordonatelor spațiului și timpului sau a diferențialelor acestora, constituie un exemplu la fel de evident de produs al spiritului dogmatic. Un alt exemplu de acest fel este teoria ondulatorie a lui Schrodinger. Printr-o uimitoare acrobație fizico-matematică el obține ca rezultat final mai întâi o ecuație diferențială. Apoi întreabă ce semnificație fizică poate avea funcția care apare în ecuația sa și, pentru aceasta, face o sugestie, conform căreia electronul se află mod arbitrar într-o regiune spațială mare în jurul nucleului. În mod caracteristic, însă, alți fizicieni dogmatici (Born, Jordan, Heisenberg, Sommerfeld) acordă funcției Schrodinger o altă semnificație dogmatică, contrar legilor fundamentale ale experienței. Ele fac ca electronul să danseze în jurul atomului într-o manieră neregulată și îi permit să acționeze în exterior, ca și cum ar fi prezent simultan în fiecare punct din jurul nucleului”

Stark face și referiri rasiale: ”Am început lupta împotriva spiritului dogmatic în Germania pentru că am observat în mod repetat efectul său paralizant și dăunător asupra dezvoltării cercetării fizicii în această țară. În acest conflict mi-am îndreptat eforturile și împotriva influenței dăunătoare a evreilor în știința germană, deoarece îi consider exponenții principali și propagandiști ai spiritului dogmatic.” Desigur, fizica bună, cea pragmatică, este dezvoltată de arieni. ”Din istoria fizicii se poate deduce că fondatorii cercetării fundamentale și marii descoperitori, de la Galileo și Newton, până la pionierii fizicii din zilele noastre au fost aproape exclusiv arieni, predominant de rasă nordică. Din aceasta putem concluziona că predispoziția către gândirea pragmatică apare cel mai frecvent la bărbații din rasa nordică. Dacă examinăm inițiatorii, reprezentanții și propagandiștii teoriilor dogmatice moderne, găsim printre aceștia o preponderență de oameni de origine evreiască.” Textul este de-a dreptul îngrozitor și nu reușesc cum a fost acceptat spre publicare în prestigioasa revistă britanică.

Stark scria, în 1937, în jurnalul SS Das Schwarze Korps: ”Și dacă purtătorul acestui spirit (dogmatic) nu este un evreu, ci un german, cu el trebuie mai mult decât cu evreul de rasă, deoarece (acesta din urmă) nu poate ascunde izvorul spiritului său. Pentru astfel de purtători de infecție, vocea poporului a inventat sintagma „evreul alb”, care este deosebit de potrivită pentru că extinde concepția despre evreu dincolo de rasă.”

În primăvara anului 1933, la câteva Hitler a anunțat că toți evreii care lucrează pentru serviciul public ar trebui să fie concediați. La acea vreme, structura instituțiilor științifice din Germania era de așa natură încât toți oamenii de știință de valoare erau funcționari publici, astfel încât daunele imediate aduse științei Germaniei au fost uriașe. Mulți dintre fizicienii germani, pe deplin conștienți de acest lucru, s-au ridicat timid sau puternic împotriva acestei decizii naziste. puternice sau timide în semn de protest. Alții, oportuniști, au văzut o șansă de promovare în posturile vacante și au tăcut. Și totuși alții, în frunte cu Lenard și Stark, au salutat „curățarea” științei germane.

Einstein, care reușise să plece în SUA la scurt timp după venirea lui Hitler la putere, era ținta preferată a celor doi promotori ai fizicii germane. O altă țintă era ”evreul alb”, Heisenberg. Lenard și Stark au convins SS-ul lui Himler să îl supună unei investigații speciale. Deși marele fizician era, conform normelor naziste, un ”arian pur” el se făcea vinovat de apărarea teoriei relativității și colaborarea colegială cu evreii. Viitorul lui Heinserberg ar fi putut să fie unul întunecat, dacă mama lui nu ar fi fost prietenă cu mama comandantului trupelor SS, Himmler. Doamna Himmler i-a acesteia că va vorbi cu fiul ei. Ancheta a durat, totuși, aproape un an, după care toate acuzațiile i-au fost retrase, iar lui Lenard și Stark li s-a cerut să tacă. În consecință, Heisenberg rămâne în Germania și a avut o contribuție importantă la eforturile naziste (eșuate, din fericire), de a dezvolta bomba atomică.

Vremuri cumplite au fost cele în care oameni de știință de mare valoare, laureați ai Premiului Nobel, au devenit susținători vehemenți ai doctrinei rasiale naziste…

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 4.9 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 20

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?