De zeci de ani, oamenii de știință au încercat să înțeleagă comportamentul calotelor de gheață și impactul lor asupra creșterii nivelului mării. Un studiu recent, publicat în revista Science, a revoluționat înțelegerea mișcării ghețarilor, dezvăluind existența cutremurelor de gheață sub calota de gheață din Groenlanda. Aceste cutremure, comparabile cu cutremurele din sol, ar putea juca un rol crucial în deplasarea râurilor înghețate către ocean.
Pentru prima dată, cercetătorii au înregistrat numeroase cutremure de gheață în nord-estul Groenlandei, unde se află cel mai mare râu înghețat al țării. Acest curent acționează ca un veritabil transportor de gheață, transportând mase înghețate din inima calotei glaciare către Atlanticul de Nord. Pentru a detecta aceste evenimente seismice nebănuite anterior, oamenii de știință au introdus un cablu de fibră optică într-un foraj adânc de 2,7 km. Au fost astfel capabili să capteze vibrațiile subglaciare care nu au ajuns la suprafață din cauza unui strat de particule vulcanice îngropate la aproximativ 900 m sub gheață. Aceste particule, de la o erupție masivă a Muntelui Mazama în urmă cu aproximativ 7.700 de ani, blochează undele seismice, explicând de ce aceste cutremure de gheață au rămas invizibile până acum. Cutremurele de gheață sunt fenomene seismice cauzate de fracturarea gheții și de ciocnirea plăcilor de gheață. Contrar ideii că gheața curge lent și uniform ca un fluid vâscos, această descoperire sugerează un mecanism de „alunecare și lipire”. Aceasta înseamnă că gheața avansează într-un mod sacadat, alternând între faze de blocare și eliberare bruscă, un pic ca atunci când două plăci tectonice creează tensiune înainte de a elibera brusc energia sub forma unui cutremur. În plus, cercetătorii cred că anumite impurități din gheață, cum ar fi sulfații și alte particule, ar putea declanșa aceste tremurături prin promovarea formării de fisuri mici. Aceste tremurături par apoi să se răspândească ca un efect de domino, afectând zone din ce în ce mai mari.
Studiul fluxurilor de gheață este esențial pentru înțelegerea modului în care calotele de gheață polare contribuie la creșterea nivelului mării. În prezent, calota de gheață a Groenlandei, care acoperă aproximativ 80% din suprafața uscată, este principala sursă de creștere a nivelului mării. Din anii 1990, nivelul mării a ridicat deja cu aproximativ un centimetru, iar topirea sa completă ar putea duce la o creștere cu șapte metri. Modelările actuale de calculator, care ne permit să anticipăm consecințele încălzirii globale, s-au bazat până acum pe ideea că curenții de gheață curg lin. Descoperirea cutremurelor de gheață obligă acum oamenii de știință să revizuiască aceste modele pentru a încorpora această dinamică sacadată, care ar putea influența viteza cu care gheața ajunge în ocean. Între timp, cercetătorii plănuiesc să-și continue investigațiile folosind senzori și mai sofisticați pentru a-și rafina observațiile. Înțelegerea acestor mecanisme interne este crucială pentru anticiparea viitorului calotelor de gheață într-un context de încălzire globală rapidă.
