0
(0)

Departamentul de Apărare al SUA plănuiește cel de-al doilea test pentru aeronava sa hipersonică, ce poate zbura cu viteza uluitoare de 20.000 km/h, sau de 20 de ori viteza sunetului (Mach 20).

 

Avionul aerodinamic fără pilot Falcon Hypersonic Technology Vehicle-2 (HTV-2) va fi lansat astăzi la bordul unei rachete balistice Minotaur V retrasă din uz, de la Baza Militară Aeriană Vandenberg, la nord-vest de Santa Barbara, California, între 07:00 și 13:00 ora locală (adică în intervalul orar 17:00 și 23:00 ora României).

Dacă totul va decurge conformul planului, atunci Pentagonul, a cărei divizie tehnologică DARPA, împreună cu Lokheed Martin, este constructorul aeronavei, se va alege cu un vehicul aerian militar rapid precum fulgerul, capabil să lanseze un atac oriunde în lume în mai puțin de o oră. Acest soi de abilitate este cunoscut sub denumirea de Lovitură Globală Convențională Promptă (CPGS).

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă viteza Mach 20, un avion care călătorește în acest regim poate parcurge, spre exemplu, distanța dintre București și Madrid în aproximativ 6-7 minute. Racheta va străpunge atmosfera Pământului, după care va elibera Falcon HTV-2 în regiunea suborbitală a planetei. Arma super-rapidă va coborî apoi pe deasupra Oceanului Pacific cu circa 20.000 km/h.

Zborul de testare va dura 30 de minute, înainte ca HTV-2 să amerizeze și să se scufunde la o distanță de aproximativ 6.500 de kilometri de Baza Militară Aeriană Vandenberg. Dacă aeronava își va duce la bun sfârșit misiunea, proiectele de dezvoltare vor continua; în sens contrar, programul va fi oprit pe termen nedeterminat.

Primul Falcon HTV-2 a fost lansat în aprilie 2010, dar a dispărut fără urmă deasupra Pacificului, după numai nouă minute de zbor, iar vehiculul nu a mai fost recuperat niciodată. Primul zbor a fost întreprins pentru îmbunătățirea modelelor aerodinamice și pentru optimizarea aspectelor celui de-al doilea zbor.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here