Și totuși, câte civilizații extraterestre avansate există în Calea Lactee?

Era spațială a omenirii a început indubitabil în anii ’60. Iar dintre acești ani, 1961 poate fi catalogat drept cel mai interesant. Întâi de toate, Yuri Gagarin a făcut primii pași ai omenirii către cosmos. Apoi, în SUA, astronomul Frank Drake lansa faimoasa ecuație ce îi poartă numele.

Despre ce este vorba? Ei bine, pentru cei care nu au auzit încă de celebra Ecuație Drake, trebuie spus că ea a încercat să estimeze numărul civilizațiilor inteligente care există în Calea Lactee și pe care noi le putem contacta prin metodele electromagnetice din prezent. Iată cum sună ecuația în cauză:

N = N_s x f_p x n_e x f_l x f_i x f_c x L

Nu pare foarte simplu, așa că vom explica pe scurt ce înseamnă fiecare valoare a ecuației și care este raționamentul acesteia.

• N = numărul de civilizații din galaxia noastră cu care comunicarea poate fi posibilă.

și

• N_s = rata medie pe an de apariție a stelelor în galaxia noastră. Estimare: între 10 și 1.
• f_p = numărul stelelor care au sisteme asemănătoare sistemului solar. Estimare: între 1 (fiecare stea are sistem planetar) și 0,1 (o stea din zece are planete)
• n_e = numărul mediu de planete care pot sprijini apariția și existența vieții. Estimare: între 5 și 1.
• f_ℓ = numărul planetelor care îndeplinesc condițiile de apariție a vieții și pe care apare efectiv viața la un moment dat. Estimare: 1, cercetătorii au considerat că viața apare întotdeauna pe o planetă care întrunește condițiile de apariție a vieții.
• f_i = numărul planetelor pe care a apărut viața și care a evoluat la inteligență.
• f_c = probabilitatea ca formele de viață inteligente să aibă capacitatea și dorința de comunicare cu alte civilizații. Estimare: între 0,2 (luând ca etalon civilizația noastră se consideră că ea s-a născut din 5 civilizații antice: egipteană, greacă, romană, hindusă și sumeriană) și 0,1 (a fost nevoie de zece civilizații antice pentru apariția celei actuale: egipteană, greacă, romană, hindusă, sumeriană, maiașă, incașă, olmecă, chineză și hitită)
• L = timpul în care o civilizație atinge stadiul tehnologic avansat necesar comunicării cu alte civilizații stelare^. Estimare: între 10⁹ ani (durata medie de viață a unei stele cu sistem planetar) și 10² ani (un secol, durata maximă a unei civilizații tehnologice care se autodistruge).

Analizând cu atenție factorii ecuației Drake, este limpede că niciunul nu poate fi determinat cu exactitate de știința modernă. Mai mult chiar, pe măsură ce avansăm de la stânga la dreapta ecuației, estimarea valorii fiecărui factor devine tot mai controversată, astfel încât elementele de pe urmă sunt mai degrabă speculative, iar valorile pe care o persoană li le-ar atribui ar putea spune mai multe despre convingerile acelei persoane decât despre faptele științifice.

Dar ecuația Drake nu trebuie evaluată doar după valorile numerice pe care le produce. Unii specialiști sunt de părere că înșiruirea cu pricina reprezintă o manieră de organizare a ignoranței noastre. Expunând matematic ipoteza inteligenței extraterestre, limităm posibilitățile reale la nivelul fiecărui factor și ne apropiem de răspunsul final: câte civilizații extraterestre există?

Factorul sau termenul „L” este considerat cel mai important din ecuația Drake. Nu avem habar cât poate dura o civilizație tehnologizată. Chiar și dacă numai o singură civilizație extraterestră stăruie de-a lungul a miliarde de ani, sau devine nemuritoare, factorul „L” este suficient de consistent și esențial pentru a reduce întreaga ecuație Drake doar la atât: N=L. Printre zecile de lucrări științifice scrise despre formula cu pricina, unii autori sugerează unele reconsiderări ale acesteia. O astfel de lucrare iese în evidență tocmai pentru adăugarea în peisaj a principiilor probabilistice bine stabilite din statistici.

În 2010, astronomul Italian Claudio Maccone a publicat în jurnalul Acta Astronautica Ecuația Drake Statistică (SDE). Matematic, aceasta este mai complexă și mai robustă decât Ecuația Drake Clasică (CDE). SDE se bazează pe Teorema Limitei Centrale, potrivit căreia având un număr suficient de variabile aleatorii independente cu valoare medie și dispersie finite, acele variabile vor fi, în mod normal, distribuite potrivit curbei, sau clopotului lui Gauss, într-un context. Astfel, toți cei șapte factori ai ecuației Drake devin variabile aleatorii pozitive independente. În lucrarea sa, Maccone și-a testat versiune SDE folosind valorile acceptate în mod normal de comunitatea SETI, iar rezultatele ar putea însemna vești bune pentru „vânătorii de extratereștri”.

Deși rezultatele numerice nu au reprezentat obiectivul astronomului, Maccone a estimat prin a sa SDE că galaxia noastră ar putea găzdui 4.590 de civilizații extraterestre. Alocând aceleași valori pentru fiecare factor Ecuația Drake Clasică estimează numai 3.500. Deci SDE adaugă peste 1.000 de civilizații estimării inițiale. Un alt avantaj al SDE este acela de a încorpora conceptul variației standard, care este un fel de marjă de eroare a valoarii medii. Iar în acest caz conceptul variației standard (sau marja) este destul de ridicat: 11.195. Cu alte cuvinte, în afara societății umane, în Calea Lactee ar putea exista, potrivit SDE, între zero și 15.785 de societăți avansate tehnologic. Dacă acele societăți galactice s-ar afla la distanțe egale una de cealaltă, ele ar putea fi despărțite, în medie, de 28.845 de ani-lumină.

Această valoare este mult prea mare pentru noi ca să putem comunica cu extratereștri, chiar și prin intermediul radiației electromagnetice care se deplasează cu viteza luminii. Deci, chiar și cu un atât de mare număr potential de civilizații avansate, comunicarea interstelară tot ar fi o provocare tehnologică majoră. Totuși, potrivit SDE, distanța medie la care ar trebui să ne așteptăm să descoperim forme de viață inteligente ar putea fi de 2.670 de ani-lumină față de Terra.

Există, deci, potrivit formulei, șanse de 75% să-l găsim pe ET între 1.361 și 3.979 de ani-lumină depărtare de noi. La „numai” 500 de ani-lumină, șansele detectării vreunui semnal de la o civilizație avansată se apropie de zero. Or, aceasta este exact raza în limitele căreia tehnologia noastră actuală permite căutarea semnalelor radio extraterestre. Deci, „Marea Liniște” detectată până acum de telescoapele radio nu este deloc descurajantă. Semnalele noastre trebuie doar să ajungă ceva mai departe – peste încă cel puțin 900 de ani-lumină – înainte de a avea șanse reale să se intersecteze cu o civilizație extraterestră avansată.

Sursa