Aventura spațială umană se extinde cu mult dincolo de sistemul nostru solar, dar spațiul dintre stele rămâne în mare parte necunoscut. În ciuda progreselor înregistrate cu sonde precum Voyager 1 și 2, cunoștințele noastre despre heliosferă, regiunea în care vântul solar se întâlnește cu mediul interstelar, rămân incomplete. În acest context, cercetătorii analizează necesitatea de a trimite o nouă sondă pentru a înțelege mai bine această frontieră cosmică. Pentru a face acest lucru, ei au cartografiat cele mai bune rute.
Deși este adesea reprezentată ca o bulă sferică în jurul sistemului solar, heliosfera poate avea de fapt o formă mult mai complexă. Cercetări recente sugerează că această graniță cosmică ar putea fi întinsă într-o anumită direcție sau chiar să aibă o formă de semilună. Complexitatea potențială a formei sale ridică întrebări importante cu privire la funcționarea sa și impactul său asupra mediului nostru spațial. Înțelegerea formei precise a heliosferei este crucială pentru evaluarea rolului acesteia în protejarea astronauților și a vieții în general împotriva radiațiilor galactice dăunătoare. Vă reamintim că această structură acționează ca un scut, deviind o mare parte a radiației cosmice care vine din spațiul interstelar. Dacă forma sa nu este uniformă, unele sectoare ar putea proteja mai puțin împotriva acestei radiații, expunând potențial astronauții și echipamentele spațiale la niveluri periculoase de radiații.
Pentru a determina adevărata formă a heliosferei pentru a evalua mai precis efectul său protector și influența asupra mediului spațial, dr. Sarah A. Spitzer, de la Universitatea din Michigan, și dr. Marc Kornbleuth, de la Universitatea din Boston, propun trimiterea unei sonde. înapoi pe site. Dar pe ce cale să ia? Ea a fost prezentată într-un articol publicat în în Frontiers in Astronomy and Space Sciences.
În prezent, doar sondele Voyager 1 și 2 se află în spațiul interstelar, dar capacitatea lor de a studia acest mediu este limitată. Aceste sonde, concepute inițial pentru a explora planete gigantice, nu merg suficient de departe de „nasul” heliosferei pentru a oferi o imagine completă a formei și funcționării acesteia. În cadrul studiului lor, cercetătorii au identificat apoi șase potențiale traiectorii, obiectivul lor fiind de a maximiza descoperirile științifice, ținând cont de constrângerile tehnologice și de provocările logistice. O concluzie majoră a studiului lor este că traversarea flancurilor heliosferei ar fi o soluție optimă pentru studierea spațiului interstelar și obținerea unei mai bune înțelegeri a formei acestuia. Adică, oamenii de știință se referă la ideea de a călători prin regiunile laterale sau periferice ale acestei bule de protecție, mai degrabă decât să se deplaseze direct în față sau în spate.
Potrivit proiecțiilor, o sondă care urmează una dintre traiectorii identificate de cercetători ar putea ajunge până la 400 UA, sau chiar 1000 UA, oferind astfel o vedere fără precedent asupra scutului nostru cosmic. O unitate astronomică (UA) este echivalentă cu distanța Pământ-Soare, sau aproximativ 150 de milioane de kilometri. Pentru comparație, Voyager 1, care a avut recent probleme majore cu computerul, se află în prezent la aproximativ 163 de unități astronomice (UA) de Pământ.
Pe măsură ce omenirea ia în considerare misiuni cu echipaj de lungă durată în spațiul profund, înțelegerea exactă a heliosferei devine o prioritate strategică. Acest scut natural ar putea juca într-adevăr un rol crucial în siguranța astronauților și a echipamentelor împotriva radiațiilor galactice. În plus, datele colectate de o nouă misiune interstelară ar putea nu numai să ne îmbogățească cunoștințele despre mediul spațial, ci și să ghideze proiectarea viitoarelor nave și habitate, adaptându-le la provocările reprezentate de protecția neuniformă împotriva radiațiilor cosmice. Această cercetare nu este doar un progres științific, ci reprezintă o piatră de hotar esențială pentru explorarea durabilă a spațiului îndepărtat.
