Iată harta secretă a industriei care hrănește peștele pe care îl consumi

Multă vreme, un pilon crucial al acvaculturii industriale a rămas în umbră. Totuși, dacă ați mâncat vreodată somon, biban de mare sau chiar anumiți creveți de crescătorie, ați consumat indirect… hamsii. Sau, mai degrabă, resturile lor, transformate într-un ingredient cheie în hrana pentru acvacultură: făină de pește și ulei de pește.

Acest comerț global valorează câteva miliarde de dolari, dar până de curând nu era clar unde se aflau fabricile care procesează acești pești pelagici mici – sardine, scrumbii, hamsii – în hrană pentru pești. Acest lucru a fost realizat acum datorită unei echipe de cercetători de la Universitatea din British Columbia (UBC), care a ridicat vălul de pe una dintre cele mai opace verigi din industria alimentară globală. Studiul, publicat în Science Advances, dezvăluie prima bază de date georeferențială și publică a instalațiilor de producție a FMFO. În total, 506 instalații au fost amplasate în 63 de țări, reprezentând peste 400 de companii diferite. Deloc surprinzător, cei mai mari producători se află în țări bogate în resurse piscicole: Peru este în frunte cu 125 de fabrici, urmat de Mauritania (42) și Chile (39). Există însă și centre de producție semnificative în Vietnam, China, Danemarca și Statele Unite.

Pentru a cartografia aceste situri, oamenii de știință au consultat o gamă largă de surse: imagini din satelit, înregistrări guvernamentale, site-uri web ale companiilor, certificări de mediu etc. O investigație cu adevărat globală, cu un obiectiv clar: să facă mai transparentă o industrie esențială, dar în mare parte necunoscută. De ce este atât de importantă această hartă? Deoarece aproape 40% din producția de făină de pește provine încă din pește sălbatic întreg, nu din subproduse ale pescuitului sau ale industriei piscicole. Totuși, aceste specii – în general mici și situate la baza lanțului trofic marin – joacă un rol ecologic fundamental. Hrănesc păsări marine, mamifere marine, pești prădători mari… și, de asemenea, milioane de oameni din țările de coastă cu venituri mici.

„Dependența de FMFO amenință securitatea alimentară a unor populații și uneori încurajează practicile de pescuit nesustenabile”, explică Rashid Sumaila, coautor principal al studiului. Dincolo de mediu, este vorba și de justiție socială și echitate. În ciuda progresului acestei cartografieri, anumite zone rămân în umbră. În China, de exemplu, multe facilități sunt slab documentate, din cauza lipsei de transparență, a barierelor lingvistice și a accesului restricționat la datele oficiale. În Africa de Vest și Asia de Sud-Est, cercetătorii s-au confruntat și cu „pescării cu date insuficiente”, unde statisticile sunt rare, incomplete sau inaccesibile.

Pentru autori, această bază de date este un punct de plecare, nu un scop. Aceștia recomandă instituirea unor audituri independente, a unor rapoarte publice obligatorii și a unor actualizări regulate ale bazei de date, pentru a monitoriza mai bine evoluția acestui sector crucial.

În fața acestor provocări, există soluții. Unele fabrici scandinave, de exemplu, utilizează tehnologii de ultimă generație și se aprovizionează în principal din deșeuri din industria piscicolă – o abordare mai circulară. Alte căi promițătoare apar, cum ar fi utilizarea făinurilor de insecte, a proteinelor vegetale sau chiar a microalgelor. Însă, așa cum subliniază Sumaila, soluțiile tehnice nu sunt suficiente: „Știința are limitele ei. De asemenea, necesită voință politică, transparență și un angajament real din partea companiilor și comunităților.”

Astăzi, mai mult de jumătate din peștele consumat în lume provine din ferme. Cu alte cuvinte, soarta oceanelor este din ce în ce mai mult legată de modul în care hrănim peștii de crescătorie. Prin urmare, o mai bună înțelegere a originii FMFO înseamnă punerea bazelor unei acvaculturi mai sustenabile, respectuoase față de ecosistemele marine, drepturile pescarilor artizanali și echilibrul alimentar global. Această hartă globală FMFO oferă un instrument unic factorilor de decizie politică, ONG-urilor și consumatorilor. Rămâne de văzut cum – și dacă – sectorul va evolua pentru a reconcilia producția, transparența și responsabilitatea.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România