Alergarea unui maraton este o provocare monumentală pentru corpul uman, care trebuie să îndure ore întregi de efort intens. Dar dincolo de mușchi, articulații și inimă, un studiu recent a dezvăluit că impactul acestui calvar depășește cu mult ceea ce s-a imaginat, afectând creierul în moduri surprinzătoare. După o alergare de 42 de kilometri, cel mai vital organ al corpului nostru pare să ia măsuri extreme pentru a-și asigura supraviețuirea.
Maratonul este un adevărat test pentru corpul uman. Alergătorii se confruntă cu o multitudine de riscuri: leziuni musculare, deshidratare, probleme cu inima și chiar probleme cu rinichii. Noul studiu dezvăluie că impactul unui astfel de efort nu se limitează la mușchi și organe vitale. Creierul, care este esențial pentru coordonarea și funcțiile cognitive, suferă și el efectele unui maraton. În timpul exercițiilor atât de intense și prelungite, organismul își epuizează rapid depozitele de glucoză, principala sa sursă de energie. Odată ce aceste stocuri sunt epuizate, trebuie să găsească o alternativă pentru a continua operarea. Tocmai în acest moment, creierul, un organ deosebit de avid de energie, se confruntă cu o întrebare crucială: unde poate găsi energia de care are nevoie pentru a funcționa corect? Și aici lucrurile devin surprinzătoare: creierul pare să folosească o resursă neașteptată, dar prețioasă… mielină.
Mielina, o substanță grasă care învelește fibrele nervoase din creier, joacă un rol crucial în transmiterea semnalelor electrice între celulele creierului. Permite creierului să funcționeze eficient, facilitând comunicarea rapidă între diferite regiuni. Degradarea acestei mieline poate altera viteza schimburilor nervoase, afectând astfel abilitățile cognitive și motorii. Dar în momente de stres extrem, cum ar fi un maraton, situația pare să se schimbe. Studiul recent a constatat că, după un maraton, unii alergători experimentează o reducere semnificativă a nivelului de mielină în anumite zone ale creierului, inclusiv în cele implicate în gestionarea mișcării și emoțiilor. Această observație sugerează că, într-un context de epuizare a energiei, creierul recurge la propriile rezerve pentru a supraviețui. În loc să se bazeze pe sursele obișnuite de energie, se pare că folosește mielina ca combustibil de urgență.
Pentru a explora acest impact asupra creierului, o echipă de cercetători a folosit RMN-ul creierului pentru a analiza creierul a zece alergători înainte și după cursă, în momente diferite: două zile, două săptămâni și două luni. Rezultatele, publicate în Nature Metabolism, au arătat de fapt că la două zile după cursă, semnalele mielinei din anumite regiuni ale creierului au scăzut cu până la 28%. Aceste zone au fost legate în primul rând de controlul motor și managementul emoțional, sugerând că efortul intens afectează nu numai corpul, ci și capacitatea creierului de a menține funcțiile vitale. Astfel, cercetarea scoate în evidență un fenomen surprinzător: creierul, confruntat cu o epuizare energetică extremă, pare a fi nevoit să recurgă la propriile resurse pentru a continua să funcționeze, ceea ce ar putea explica oboseala psihică trăită după un maraton.
Există, totuși, câteva vești bune: după două luni, nivelurile de mielină ale alergătorilor au revenit la normal, sugerând că aceste modificări sunt temporare. Această degradare rapidă a mielinei în timpul alergării ridică întrebări interesante. Dacă această pierdere de energie este reversibilă, cum rămâne cu efectele pe termen lung? Deși rezultatele nu arată nicio deteriorare permanentă a structurii creierului, vor fi necesare cercetări suplimentare pentru a evalua impactul pe termen lung, în special pentru sportivii care se angajează în mod regulat în curse de anduranță extremă.
