În Apalași, recent a fost descoperită o nouă fosilă, care a stârnit interesul oamenilor de știință: este prima veveriță zburătoare uriașă identificată vreodată. Găsit în Gray, acest exemplar din genul Miopetaurista măsura aproximativ dimensiunea unei pisici domestice și cântărea aproape 1,4 kg. Deși are afinități cu speciile actuale din Asia, nu are descendenți direcți printre veverițele zburătoare moderne. Dimensiunea sa remarcabilă și capacitatea de a aluneca din copac în copac ridică întrebări cu privire la comportamentul său și motivele dispariției sale.
Situl de fosile, care este plin de rămășițe de animale preistorice, oferă cercetătorilor o fereastră fascinantă asupra faunei din Pliocenul târziu, acum aproximativ cinci milioane de ani. În această regiune, un lac străvechi care odată se întindea cât se vedea cu ochii a lăsat încet loc fosilelor, martorii unei lumi care acum a dispărut. Studiind fosilele din acest sit, paleontologii au reușit să reconstruiască o imagine izbitoare a ecosistemului vremii. Aflăm apoi că veverițele zburătoare s-au înălțat deasupra mastodonților și rinocerilor care au populat cândva pădurile luxuriante ale regiunii. Aceste animale aparțin unui grup care se găsește astăzi doar în Asia, în principal în Japonia, China și Indonezia. Aceste Miopetauriste, deși diferite de veverițele moderne, au caracteristici similare, cum ar fi capacitatea lor de a aluneca între copaci.
Această fosilă oferă cercetătorilor o perspectivă valoroasă asupra istoriei migrațiilor animalelor. Oamenii de știință cred că această veveriță zburătoare uriașă a făcut parte dintr-un val de migrație care a traversat Podul Bering Land, o masă terestră care lega cândva Asia de America de Nord, acum aproximativ 5 milioane de ani. Se spune că s-a format în timpul erelor glaciare și a permis trecerea multor specii de pe un continent la altul, dând astfel naștere faunei împărțite între cele două emisfere.
Descoperirea acestei fosile, publicată în Journal of Mammalian Evolution, ridică întrebări importante cu privire la disparițiile care au lovit multe specii la sfârșitul erei glaciare. Aceste veverițe se pare că au supraviețuit mult mai mult decât verii lor eurasiatici, înainte de a dispărea la rândul lor în timpul erelor glaciare. Această longevitate relativă îl face un exemplu interesant de „fosile vii”, animale ale căror rude directe au dispărut cu mult înainte de propria dispariție. Cercetătorii se întreabă de ce această specie a supraviețuit atât de mult după ce omologii săi din Eurasia au dispărut. Apar mai multe ipoteze: clima, mediul sau chiar competiția cu alte specii ar fi putut juca un rol. Studiind această fosilă, oamenii de știință speră să înțeleagă mai bine factorii care au dus la dispariția multor specii la sfârșitul erei glaciare și de ce unele au dispărut mai devreme decât altele. Această descoperire aruncă astfel o lumină nouă asupra dinamicii ecologice a perioadei și a condițiilor care au modelat fauna preistorică.
Loading ...
