Poate părea ciudat ca încrucișarea lui Homo Sapiens cu membrii unei specii pe care, probabil, chiar noi am împins-o către extincție, să fi oferit avantajul decisiv pentru supraviețuirea rasei umane. Și totuși, Peter Parham, profesor de microbiologie la Royal Society din Londra, susține că oamenii nu ar fi reușit să se adapteze atât de rapid condițiilor aspre din emisfera nordică dacă nu ar fi adăugat genomului lor trăsături neanderthaliene.
Conform studiilor cercetătorului britanic, primii reprezentanți si speciei Homo Sapiens care au părăsit Africa natală au coexistat cu neanderthalienii și chiar au dat naștere unor hibrizi care au primit însușirile ambelor specii umane. Peter Parham a identificat până în prezent circa 200 de gene cu rol vital în sistemul nostru imunitar pe care oamenii le-au primit de la Homo Neanderthaliensis în urma încrucișării dintre cele două specii. O dovadă în plus în sprijinul acestei afirmații este aceea că aceste gene se regăsesc la populațiile native din Europa și Asia, nicidecum la cele din Africa, acolo unde Omul de Neanderthal nu a ajuns niciodată. Același Peter Parham afirmă că genele neanderthaliene transmise la om l-au ajutat pe acesta să înfrunte bolile și condițiile climatice deosebit de aspre din emisfera nordică din acea perioadă de timp. Evident, subliniază profesorul britanic, asta nu înseamnă ca Homo Sapiens nu ar fi reușit să cucerească Europa și Asia în lipsa genelor în cauză, doar că procesul ar fi fost cu mult mai lent decât a fost în realitate.