1
(1)

Mesaj important pentru toți tinerii iubitori ai zborului: au început înscrierile pentru cursurile de zbor organizate de către Aeroclubul României. Ele se vor desfășura în perioada 14 ianuarie – 8 februarie 2019.

Vestea bună este că tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 23 de ani sunt beneficiază de cursuri gratuite (subvenţionate) pentru paraşutism, planorism şi aeronave ultrauşoare motorizate, în limita locurilor disponibile. Vestea proastă este cele pentru obţinerea licenţei de pilot de avion PPL(A) se efectuează numai contra cost.

Conform comunicatului de presă al Aeroclubului României, cursurile teoretice se vor desfăşura în perioada 9 februarie – 14 aprilie 2019, preponderent în zilele de sâmbătă şi duminică, funcţie de disponibilitatea lectorilor şi a cursanţilor, nu mai mult de 6 ore pe zi. Este de menționat faptul că cei care doresc să s înscrie la cursurile de parașutism, înainte de a fi acceptați la cursurile teoretice, vor trebui să treacă niște teste de aptitudini fizice.

Pregătirea teoretică se va finaliza cu un examen de absolvire scris, din materia predată la cursurile respective, care va constitui şi criteriu de selecţie pentru admiterea la modulul practic al cursurilor, instruirea în zbor, care se va desfăşura cu începere din luna mai 2019.

Mai multe informații găsiți pe site-ul Aeroclubului României.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 1 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?