LiquiGlide, dezvoltat de o echipă a Grupului de Cercetare Varanasi din cadrul MIT, este un înveliș special pentru suprafețe atât de alunecos încât respinge orice urmă de fluid vâscos „non-newtonian”, de tipul celor din care fac parte și ketchupul, și maioneza, din recipientele de sticlă sau de plastic în care se află acestea.
Proiectul a fost prezentat în cadrul competiției MIT Entrepreneurship Challenge, în cadrul căreia câștigătorilor li se acordă premii în valoare totală de 100.000 de dolari, iar invenția se pretează cu mare succes diferitelor activități – în special culinare- zilnice.
Desigur, materiale alunecoase au mai fost create și prezentate, dar niciodată într-o aplicație atât de folositoare pentru consumatorul final. Potrivit creatorului Dave Smith, învelișul deja brevetat de pe pereții recipientelor prezentate este „ca un fel de lichid structurat – este rigid ca un solid, dar lubrifiat ca un lichid”.