O „injecție în ochi” ne permite să vedem în întuneric 5...
O echipă de biochimiști americani a descoperit o modalitate prin care să echipeze ochii unui voluntar uman cu abilitatea de a vedea în întuneric. Odată supus experimentului, individul a reușit să distingă imagini în întuneric absolut, pe o distanță de peste 50 de metri, timp de câteva ore.
Imagistica 4D cu ultrasunete dezvăluie efectele fumatului asupra fetușilor 0 (0)
Atunci când mamele în devenire fumează, efectele acestui obicei se reflectă în mișcări subtile ale fetușilor pe care îi poartă în pântece, potrivit cercetătorilor Universității Durham care au examinat ecografiile obținute cu ajutorul unei noi tehnologii cu ultrasunete de înaltă rezoluție.
Un pacient bolnav de leucemie în faza terminală ar putea fi...
Anul acesta, oamenii de știință ai Universității Bar-Ilan din Israel vor folosi nanoboții pe bază de ADN pe care i-au construit pentru a încerca să salveze viața unui pacient bolnav de leucemie aflat în stare critică, în cadrul unui test medical cu subiect uman ale cărui rezultate s-ar putea dovedi extraordinare.
Leucemia poate fi vindecată prin maturizarea forțată a celulelor infectate 0...
În urma unei observări accidentale în laborator, cercetării Școlii Medicale Universitare Standford au descoperit o metodă prin care pot forța periculoasele celule imature numite limfoblaste, infectate de leucemie, să se „maturizeze” în celule imunitare inofensive, numite macrofage – care provin din anumite leucocite, numite monocite.
O plantă psihoactivă poate inversa efectele distructive ale diabetului 5 (1)
Un compus chimic descoperit în substanța halucinogenă cu efecte psihedelice numită „ayahuasca” are potențialul de a regenera așa-numitele celule beta pancreatice, distruse de diabet.
Este uleiul de măsline leacul împotriva cancerului? 0 (0)
Uleiul de măsline extravirgin este deja un binecunoscut „aliat” al inimii, dar numai recent s-a identificat potențialul său de a distruge rapid celulele canceroase.
Riscul de infarct crește cu 750% dacă… 0 (0)
Riscul de infarct crește de cel puțin 8,5 ori în următoarele două ore după experimentarea unor emoții intense precum furia și anxietatea, potrivit unui nou studiu.
Premieră medicală istorică: s-a descoperit vaccinul împotriva herpesului 0 (0)
Infecția cu virusul cauzator de herpes (HSV) este o problemă de sănătate la nivel global, împotriva căreia nu s-a obținut încă un vaccin eficient, fiind considerată incurabilă. Până acum!
Celulele albe modificate genetic ar putea ține virusul HIV sub control...
Un nou tratament anti-HIV ar putea transforma SIDA dintr-o maladie letală într-una cronică, una ce poate fi ținută sub control și care ar permite persoanelor infectate cu virusul HIV să aibă o durată de viață normală.
Iată viitorul tehnologic al medicinei (VIDEO) 0 (0)
Oamenii de știință israelieni au inventat o nouă tehnologie medicală care permite observarea anatomiei interne a unei persoane ca pe o hologramă proiectată în aer, ce ilustrează imaginea tridimensională a unui organ sau chiar a unui făt.






























