Medicină

Prin medicină înțelegem ”arta de a vindeca”, adică un univers foarte larg de cunoștințe, dedicate studierii corpului omenesc și conservării sănătății acestuia. În principiu, sunt mai multe ramuri: etiologia (studierea cauzelor dereglărilor din corp sau a bolilor), patologia (analizarea manifestărilor clinice și a efectelor asupra corpului), diagnosticul (identificarea problemelor), terapia (tratarea problemelor în vederea însănătoșirii corpului) sau profilaxia (acțiunile de prevenire a îmbolnăvirilor).

Știința medicinei se bazează pe multe științe conexe, începând cu anatomia, biologia, fizica sau chimia, până la fiziologie, farmacologie sau radiologie. În funcție de istorie și civilizații, avem două mari categorii ale medicinei: cea modernă (faptică) – fondată pe fapte și dovezi experimentale, specifică lumii occidentale și Europei răsăritene; respectiv medicina alternativă (cum este cea naturistă, de exemplu), practicată în special în zonele nedezvoltate sau în curs de dezvoltare, dar care, în multe situații, produce rezultate bune, ca și cea convențională (bazată pe produse farmaceutice, pe utilizarea statisticii și pe teorii ale studiului clinic).

Există două mari categorii de specialități clinice: chirugicale și medicale (de la anestezie și terapie intensivă, boli infecțioase sau cardiologie până la endocrinologie, pediatrie, neurologie sau dermatovenerologie). Pe lângă acestea, mai există specialități paraclinice (de exemplu medicina legală sau epidemiologia), dar și domeniul dentar. Cu alte cuvinte, medicina este un teritoriu extrem de vast, în care noile descoperiri sunt foarte numeroase.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Medicină

Cea mai rapidă cameră optică va permite observarea în timp real...

Cea mai rapidă cameră optică va permite observarea în timp real a evoluției cancerului (Video)

Inginerii de la UCLA, coordonați de Bahram Jalali și Dino Di Carlo, au dezavoltat o cameră de filmat capabilă să capteze imagini cu o rată de 36,7 milioane de cadre pe secundă, având un timp de expunere de 27 de picosecunde (27 x 10-12 secunde).

Geologii ar putea ajuta la identificarea tumorilor canceroase? 5 (3)

Geologii studiază trecutul Pământului folosind un anumit parametru: proporția dintre hidrogen și deuteriu. Cu toate acestea, același parametru ar putea ajuta, de...

A fost crescut un ”mini-ficat” la un pacient al cărui suferea...

Peste tot în lume există o lipsă majoră de grefe pentru ficat. Această lipsă alarmantă de organe adecvate pentru transplant împinge cercetarea...

Un elev român a inventat metoda depistării cancerului fără biopsie 5...

Un elev român a inventat metoda depistării cancerului fără biopsie

Îl cheamă Dragoș Șerban, este elev în clasa a XI-a a Liceului Teoretic Internațional de Informatică din Constanța și a gândit o metodă neinvazivă de diagnosticare a tumorilor cerebrale, alternativă la biopsia clasică.

O retină a fost creată în laborator cu ajutorul celulelor stem...

O retină a fost creată în laborator cu ajutorul celulelor stem

Retina, o componentă esențială a ochiului și, implicit, a vederii, a fost recreată artificial  de cercetătorii japonezi din celule stem recoltate de la șoareci. Realizarea ar putea face posibile ameliorarea simțului vizual al celor cu defecte de vedere și chiar recăpătarea lui în cazul orbilor.

O nouă moleculă ne-ar putea scăpa definitiv de carii 0 (0)

O nouă moleculă ne-ar putea scăpa definitiv de carii

O echipă de cercetători din Chile a creat o moleculă, intitulată „Keep 32”, capabilă să asigure sănătatea danturii umane, având potențialul de le oferi dinților imunitate la bacterii și, implicit, la carii.

Mai întâi un bebeluș, acum 14 adulți. Adio, HIV? 5 (1)

Mai întâi un bebeluș, acum 14 adulți. Adio, HIV?

La scurt timp după presupusa vindecare a unui bebeluș suspectat  că s-ar fi născut seropozitiv, oamenii de știință sugerează că tratarea timpurie a virusului HIV ar putea fi leac și pentru unii adulți.

Pandemia și dezinformarea 0 (0)

”Am citit pe Facebook, am văzut pe YouTube, așa că sunt mai bine informat decât tine!”Anonim Am citit în...

Monitorizarea implanturilor cu ajutorul biosenzorilor 0 (0)

Monitorizarea implanturilor cu ajutorul biosenzorilor

O nouă generație de biosenzori implantabili ar putea oferi informații despre procesul de vindecare după intervențiile chirurgicale și ar putea ajuta în lupta împotriva infecțiilor.

Iată viitorul tehnologic al medicinei (VIDEO) 0 (0)

Iată viitorul tehnologic al medicinei (VIDEO)

Oamenii de știință israelieni au inventat o nouă tehnologie medicală care permite observarea anatomiei interne a unei persoane ca pe o hologramă proiectată în aer, ce ilustrează imaginea tridimensională a unui organ sau chiar a unui făt.

Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.