Lupta împotriva cancerului
O declaraţie epocală a făcut Preşedintele SUA în cadrul recentului său „Discurs despre Starea Naţiunii”. Preluând postura legendarului J. F. Kenedy de la începutul anilor ’60 („La sfârşitul deceniului vom ajunge pe Lună”, a anunţat atunci liderul american – ceea ce astronauţii au şi reuşit, cu cinci echipaje Apollo), Barak Obama a anunţat declanşarea unei ofensive susţinute în bătălia împotriva cancerului, cumplitul buchet de maladii necruţătoare care roade secolul nostru.
Şi nu este vorba doar despre o declaraţie de intenţii, ci despre o ofertă consistentă, mai multe miliarde de dolari, făcută institutelor, clinicilor, spitalelor, giganţilor din industria farmaceutică, laboratoarelor, care se arată dispuse către cercetare „deschisă”, în care să lase la o parte secretomania şi competiţia doar pe bază de profit financiar.
Să fie acesta momentul declicului în teribila bătălie cu haosul neoplasmatic?
”Depozitul de gunoi” și Alzheimer
Surprinzător rezultat în cercetarea efectuată la Columbia University şi publicată în revista „Nature Medicine”: ridicarea nivelului de activitate a aşa-numitului depozit de gunoi al celulelor restaurează funcţionarea creierului în cazul unor tauopatii, boli degenerative din familia temutei maladii Alzheimer.
„Ţinta” este proteina „tau”, care sălăşuieşte în ceea ce poartă nmele de proteazom, aflat în fiecare celulă a corpului nostru, cu funcţie de depozit de reziduuri dar şi de reciclator, o structură cilindrică în care are loc malaxarea acestor reziduuri.
Studiul a fost condus de Dr. Karen E. Duff şi a fost susţinut de Institutul Naţional de Boli Neuronale şi Institutul Naţional de Ştiinţe Medicale ale SUA. „Muniţia” cercetătorilor: proteinele kinază A şi AMP cyclic, cu care se reuşeşte încetinirea procesului de neuro-degenerescenţă. Ceea ce, spune Dr. Duff, este deja un pas uriaş în protejarea persoanelor aflate la anii senectuţii.
Matformin
De la EMBL (European Molecular Biology Laboratory) ofiţerul de presă Sonia Furtado Neves ne ţine la curent cu zbaterea savanţilor din redutabila entitate ştiinţifică. O cercetare a echipei Doctorului Peer Bork (la EMBL, ca în toate locurile bune, toată lumea are doctorat adevărat şi studii postdoctorale…) se ocupă de Matformin, un medicament folosit curent în tratamentul diabetului de tip II, descoperindu-i efecte colaterale neaşteptate în atacarea microbiomului din intestinul gros.
Studiile asupra microbiomului („colonia” de microorganisme pe care o purtăm cu toţii în aparatul digestiv) au arătat o creştere a numărului de bacterii E. coli şi, dimpotrivă, o scădere a populaţiei de bacterii Barletti. Consecinţele acestei cercetări: un nou standard al explorărilor în microbiom şi o ajustare binevenită a tratamentului alopat deja clasic şi a dietei.
Să… citeşti şi să nu crezi!
La Los Angeles University şi York University, echipe care studiază fenomenele de cunoaştere socială şi afectivă au descoperit că dezvoltarea anumitor zone de pe cortexul frontal „subţiază” credinţele religioase şi … xenofobia!…
Oare cum ar fi să încercăm eventuale tratamente pe subiecţi din lumea Islamului fundamentalist?…
În apărarea Munților Carpați
Am asistat recent la o nouă pledoarie pe care „omul muntelui” (astfel îl numesc prietenii pe năvalnicul profesor Radu Rey) o revărsa (pentru a câta oară?) întru apărarea Munţilor Carpaţi. Pentru că celebrul montanolog nu doar că a făcut la viaţa lui cercetări de mare valoare privind Viul, Natura din Carpaţii noştri, dar a şi izbit cu capul, cu tenacitate supraomenească, în ziduri ce nu se lăsau date la o parte în faţa cerbiciei sale.
Începând cu „Viitor în Carpaţi”, carte senzaţională a anilor ’70, continuând cu argumentarea cu care l-a determinat pe Nicolae Ceauşescu să nu treacă la colectivizarea gospodăriilor montane, până la centrele de studii pe care le-a construit cu ajutorul unor colaboratori care chiar au urmat o adevărată şcoală a muntelui, Radu Rey nu s-a oprit nici o clipă din ceea ce a considerat a fi misiunea vieţii lui, aceea de a salva de la depopulare munţii noştri.
L-am admirat, vă spuneam (a câta oară?) revărsându-şi potopul de argumente în faţa noului Ministru al Educaţiei şi Cercetării, Profesorul Adrian Curaj, bântuit de ideea că şcoala românească trebuie să vâre în mintea elevului român convingerea că tinerii si copiii de astăzi sunt proprietarii unei averi fabuloase, lanţul Carpaţilor, şi că trebuie să înveţe să folosească acest tezaur.
În întâlnirea despre care vă vorbesc, două atù-uri a pus pe masă Radu Rey.
Primul: să se reia construcţia celor opt campusuri şcolare din localităţile de munte, iniţiată de conducerea MEC (prof. Mihai Hărdău, prof. Paloma Petrescu) în deceniul trecut şi oprită de Guvernul Boc. Strângând la studii specifice copiii şi tinerii din zonele carpatice, „şcolile muntelui” ar crea pepinierele de cadre de care cele 577 comune şi 81 de oraşe de munte au atât de mare nevoie.
A doua propunere pare la fel de înţeleaptă: completarea programei şcolare (faimoasa curricula) pentru toate şcolile din localităţile montane cu teme, lecţii şi subiecte de educaţie pentru viaţa la munte. Nu vor deveni toţi specialişti în montanologie, admite profesorul Rey, dar vor fi toţi conştienţi de valoarea produselor curate şi de mare valoare ale muntelui şi de avantajele vieţii în Carpaţi.
Ecofiziologia evolutivă
Dacă lui Radu Rey i-au trebuit decenii pentru a convinge societatea de adevărurile sale, iată un exemplu din altă ţară europeană, Franţa, în care turbulentul parohiei este luat în seamă şi apreciat pentru activitatea şi zbaterea lui. Sylvain Delzon este un specialist în silvicultură, are doar 38 de ani şi a fost recent declarat o speranţă a ştiinţei franceze de către INRA (Institutul Naţional de Cercetări Agricole din Hexagon).
Laureatul se ocupă, după propria-i declaraţie, cu Ecofiziologia evolutivă. Cunoscător şi iubitor pătimaş al arborilor de toate speciile, Delzon lucrează la interfaţa dintre disciplinele ştiinţifice – este, cu alte cuvinte, un nexialist. A folosit din plin o invenţie a unui alt francez, Hervé Cochard, aşa-numitul cavitron, un aparat care măsoară conductivitatea hidraulică a ramurilor arborilor, în funcţie de stresul hidric, adică de secetă sau, dimpotrivă, exces de apă.
A îmbunătăţit tehnologia, în laboratorul său de lângă Bordeaux funcţionând cavit 100 (numit şi cavicopter) – cu care a avut un succes extraordinar în măsurarea conductanţei hidrice a corzilor de viţă de vie şi a tuturor crenguţelor de până la 1 metru lungime. Împreună cu colegul Regis Bruniett a dezvoltat analiza automată a imaginilor, le-a digitizat şi a creat, în premieră mondială, primul soft silvicol.
În celebra revistă „Nature” a publicat în 2015 un articol care a cutremurat specialiştii, demonstrând că – atenţie! – 70% dintre arborii planetei nu sunt capabili să reziste la secete extreme! (A descoperit că arborele cel mai rezistent la secetă creşte în Australia, coniferul Callitros tuberculata, părând că sfidează pur şi simplu legile fizicii)
Înfrăţindu-se cu geneticienii, se interesează mai ales de arborii străvechi (milenari), cărora speră să le descifreze secretele longevităţii. Un cercetător excepţional, pe care mediul social îl ajută să rămână excepţia pozitivă de care societatea are nevoie – iată portretul lui Sylvain Delzon, aşa cum îl prezintă ziarul „Le Monde”.
