Mister rezolvat: știm cum s-a format Marele Canion

Profesorul Alan Levander, de la Universitatea Rice, din Texas, crede că a rezolvat misterul geologic al formării Marelui Canion, după ce a descoperit o structură gigantică la mare adâncime sub Platoul Colorado, între ale cărui limite teritoriale se găsește și uriașul crater american.

Potrivit lui Levander, magma prezentă într-un strat al crustei pământului absoarbe înspre interiorul planetei stratul de sol de deasupra sa (valea Marelui Canion), încercând să îi ia locul, și împinge spre cer marginile craterului –  de o parte și de cealaltă a defileului.

Aparent, Marele Canion s-a format prin corodarea stâncii, în milioane de ani, de apele unui râu, așa cum este cazul multor defileuri. Totuși, ce anume a determinat ascensiunea rocii, a pământului în care se află această cicatrice a naturii? De ce este atât de adâncă?

Pentru a lămuri dilema, Alan Levander și echipa sa de geologi au analizat date recent obținute cu ajutorul stațiilor seismice mobile cunoscute sub denumirea de Earthscope Transportable Array (ETA).  Programul a fost lansat în America de Nord în 2004 și vizează întreaga suprafață a continentului în cadrul unui proiect derulat pe o perioadă zece ani.

Platoul Colorado, stabil din punct de vedere tectonic, are părți ce se înalță, în timp ce altele i se surpă, un fenomen întâlnit de obicei în cazul centurilor montane. Imagini din subteranul Marelui Canion, preluate de la seismografele ETA, au dezvăluit o regiune densă, neobișnuit de rece, la o adâncime mai mare de 190 de kilometri, răspândită până în cel de-al doilea strat al crustei pământului.

Această descoperire l-a determinat pe profesorul Levander să creadă că ciudata structură subterană este provocată de înălțarea magmei dintr-un strat inferior, ceea ce determină ridicarea scoarței în sine. Cercetătorul consideră că astenosfera, un strat mai fierbinte și mai moale al pământului, s-a ridicat brusc și a invadat litosfera, mai puternică și care constă atât din înveșișul cel mai de la suprafață al planetei, cât și din stratul superior și mai solid al mantalei.

Materialul din astenosferă, parțial topit, s-a dilatat, s-a răcit și s-a solidificat după ce a evadat spre suprafață, adăugând o greutate mai mare asupra secțiunii cu manta a litosferei. În cele din urmă, greutatea a devenit atat de mare încât a început să surpe stratul de dedesubt, creând un spațiu gol. Cu cât mai multă astenosferă flotabilă a umplut acel spațiu, ea s-a dilatat iar și a determinat ridicarea întregului platou, dar numai împingând în jos ceea zona litosferică ce formează valea canionului.

Profesorul Levander crede că acest fenomen s-a întâmplat continuu în ultimele șase milioane de ani, iar descoperirea sa ar putea ajuta la indicarea vârstei Marelui Canion. Conform noului studiu, credit pare să primească teoria conform căreia canionul este mai tânăr, adică de numai câteva milioane de ani. În același timp, mai este nevoie și de alte măsurători și studii pentru ca acest lucru să se determine fără loc de contestări, sunt de părere cercetători precum George Zandt, de la Universitatea din Arizona.

Sursa