0
(0)

Oamenii de știință sunt de părere că monștri marini asemenea celor descriși în vechile povești marinărești născute de-a lungul veacurilor chiar ar putea exista. Doar că, probabil, nu sunt specimene de tipul Jurassic Park, care au supraviețuit din era dinozaurilor.

 

Chiar astăzi, , în cadrul Societății Zoologice din Londra (ZSL), oamenii de știință discută posibilitatea existenței în mări și oceane a unor uriașe creaturi nedescoperite. Cercetătorii, între care paleontologul dr. Darren Naish, pleacă de la premisa că din uriașul număr de relatări ale unor întâlniri cu „monștri marini” înregistrate nu chiar toate cazurile pot fi justificate ca erori, întâlniri cu animale de fapt cunoscute, sau falsuri.

„Cel puțin câteva dintre cele mai solide exemple, câteva dintre ele au fost oferite de naturaliști instruiți și, prin urmare, sunt probabil descrieri de întâlniri cu animale reale, necunoscute. Și, pentru că ființe marine mari continuă să fie descoperite și astăzi – numeroși rechini și balene au fost catalogați în perioada recentă – ideea că și alte specii așteaptă să fie descoperite este, cel puțin, plauzibilă”, explică Naish.

Unii cred că monștrii marini din zilele noastre ar putea fi plesiozauri, reptile acvatice cu gâtul lung care au trăit în vremea dinozaurilor, sau alți supraviețitori ai lumii preistorice. Dar doctorul Naish respinge  această posibilitate, deoarece, spune el „paradigma supraviețuitorului preistoric contrazice datele cunoscute despre fosile”.

Și tot specialistul susține că ideea conform căreia, dacă existau, monștrii marini ar fi fost descoperiți ca urmare a dimensiunii lor, este complet eronată sprijinindu-se doar pe acest criteriu. Motivează această părere prin descoperirea, în anul 1995, o creatură marină măsurând 3,42 de metri a fost descoperită pe fundul unui ocean. „Sunt diferențe între animalele care trăiesc pe fundul mărilor și cele care vin la suprafață să respire aer”, declară Naish.

Opt specii marine de mari dimensiuni au fost descoperite în ultimii 20 de ani. Totuși, ceea ce s-au întâlnit cercetătorii să dezbată, astăzi, , sub oblăduirea doctorului Charles Paxton, de la Universitatea din St. Andrews stă sub semnul „Criptozoologiei: Știință sau Pseudoștiință”.  Criptozoologia înseamnă, prin definiție, căutarea creaturilor a căror existență nu a fost demonstrată, cum ar fi monstrul din Loch Ness, Bigfoot, Omul Zăpezilor, sau Chupacabra.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here