Nanothenologia studiază o lume minusculă, vizibilă doar la microscop. Se lucrează cu molecule şi celule organice. În timp ce experienţa umană în acest domeniu este limitată, natura construieşte la nivel molecular de miliarde de ani…
Dar, putem vorbi despre nanotehnologii naturale? Pornind de la definiţia stricto sensu, tehnologia se referă la o aplicare practică a unor cunoştinţe ori la folosirea unor procedee tehnice pentru realizarea unei anumite sarcini. În acest sens, întrebarea de mai sus are un sens mai mult filosofic decât practic. Astfel, dintr-o perspectivă pur ştiinţifică, am putea spune că nu există nanotehnologii naturale.
Totuşi, natura joacă un rol major în multe dintre proiectele nanothenologice. Unii nanotehnologi studiază biologia celulară, chiar dacă multe dintre celule depăşesc cu mult dimensiunile nanoscalare. De pildă, oncologii privesc nanotehnologia ca pe o potenţială cură a bolnavilor de cancer. Ideea de bază este de a crea minuscule navele (de 100 nanometri lăţime), prin care să circule dozele de medicament anti-canceros.
În prezent, majoritatea medicamentelor anti-canceroase afectează atât ţesuturile sănătoase, cât şi pe cele bolnave. Dacă doctorii ar putea crea un dispozitiv care să ţintească strict celulele afectate, ar putea folosi medicamentele fără „pagube colaterale”, astfel că pacienţii ar suferi mai puţine efecte secundare.
În timp ce noi ne-am chinuit zeci de ani să învăţăm cum să construim un dispozitiv care să ţintească o anumită celulă, natura ştia deja cum să facă aceasta. Multe dintre virusuri caută tipuri specifice de celule. Prin studierea virusurilor, oncologii speră să creeze dispozitivul „căutător de cancer”. Unii chiar speră să folosească viruşii direct pe post de „căutător”. Nanotehnologii vor îmbrăca virusul cu proteine şi medicamente desemnate să se ataşeze direct de celulele canceroase. Când virusul găseşte ţinta, injectează direct medicaţia în celula bolnavă.
Acesta este modul de funcţionare al viruşilor de milioane de ani, iar exemplul de mai sus este doar unul din modurile în care nanotehnologii învaţă de la natură cum să lucreze la nivel molecular. Combinarea biologiei celulare cu nanotehnologia poate duce la un viitor lipsit de boli.
Astfel, chiar dacă nu putem spune că există nanotehnologie naturală, natura va juca întotdeauna un rol determinant în înţelegerea lumii moleculare.
Sursa