Maimuțele proboscide sunt primate arboricole ,care trăiesc în apropierea râurilor și a pădurilor de mangrove noroioase, unde se hrănesc în principal cu frunze. Acolo, unele trăiesc în grupuri mari de aproximativ douăzeci de indivizi alcătuite dintr-un mascul înconjurat de haremul său. Există și grupuri de masculi singuri care locuiesc împreună. La toți acești masculi, găsim întotdeauna aceeași caracteristică pe care o sugerează, destul de potrivit, numele latin al speciei: Nasalis larvatus. Nasul la exemplarele masculine este într-adevăr deosebit de mare, dar de ce?
O echipă de cercetători de la Universitatea Națională Australiană din Canberra a încercat să răspundă la întrebare folosind o analiză mai aprofundată a craniului animalului. Folosind scanări 3D a 33 de exemplare obținute din diferite colecții muzeale, aceștia au putut să facă măsurători precise pentru a determina dimensiunea și forma craniului. De asemenea, au avut grijă să compare aceste măsurători cu cele ale Colobus polykomos, Cercopithecus mitis și macacul mâncător de crabi (Macaca fascicularis), trei maimuțe din Lumea Veche. Aceste analize le-au permis să descopere că dimensiunea mărită și forma unică, mai deschisă a cavității nazale a masculilor, a evoluat special pentru a le permite să lanseze apeluri mai puternice și la frecvențe mai joase, în special pentru a emite hohote și țipete nazale. „Putând să emită apeluri mai puternice și mai serioase datorită unei cavități nazale mai lungi și mai largi îi ajută pe masculii să-și afirme sănătatea și dominația”, explică Katharine Balolia, autorul principal al studiului, care a fost publicat în revista Scientific Reports.
Acest lucru îi ajută să „atragă femelele și să-i țină la distanță pe alți masculi.” adaugă el ”Și cu cât îi atrag mai mulți parteneri potențiali, arătându-și statutul în acest fel, cu atât vor avea mai multe șanse să aibă mai mulți urmași.” Oamenii de știință sugerează în orice caz că acest nas, care se îndreaptă și devine mai rigid atunci când scoate un strigăt, ar putea părea atractiv din punct de vedere vizual pentru femelele care caută o pereche pentru a se reproduce.
În studiul lor, cercetătorii nu exclud importanța mediului aici. Ei cred că jungla din jurul lor trebuie luată în considerare pentru a explica lățimea nasului lor. „Maimuțele proboscide trăiesc în mangrove de coastă și în medii forestiere, unde adesea pot avea dificultăți în a se vedea printre copaci. Apelurile nazale puternice sunt atunci importante pentru comunicarea între ele, în special în rândul bărbaților”, explică Balolia.
Conform acestei cercetări, țesuturile moi din jurul nasului au devenit, de asemenea, mai mari în timp, făcând mai ușor să emită sunete clare. Partea de cartilaj de care este atașată devine, de asemenea, din ce în ce mai mare odată cu vârsta. Prin urmare, această analiză este de acord destul de bine cu observațiile care sugerează că maimuțele mai tinere cu proboscis cu nas mai mic se grupează între singuri și că indivizii dominanti de vârstă mijlocie se găsesc în fruntea unui harem. În rezumat, acest lucru ne permite să afirmăm că nasul acționează atât ca o formă de semnal vizual, cât și acustic, asociat cu un statut superior.
