Imaginea populară a vikingilor evocă adesea războinici brutali și bătălii sângeroase în Scandinavia. Cu toate acestea, o descoperire recentă provoacă această viziune: Norvegia și Danemarca, două regiuni cheie ale epocii vikingilor, au avut de fapt niveluri foarte diferite de violență. O echipă de cercetători, condusă de sociologul David Jacobson de la Universitatea din Florida de Sud, a făcut lumină asupra acestor distincții analizând vestigiile și scheletele arheologice.
Vikingii, figuri iconice ale istoriei medievale, au dominat Scandinavia între secolele al VIII-lea și al XI-lea și au lăsat o amprentă de durată asupra Europei. Deși sunt adesea asociați cu jefuirea și explorarea maritimă, realitatea lor era mult mai complexă și societățile lor variau. Două dintre cele mai influente regiuni ale acestei epoci au fost Norvegia și Danemarca, fiecare cu propriile particularități culturale, politice și sociale.
În Norvegia, vikingii erau împrăștiați într-o zonă caracterizată de fiorduri adânci, munți accidentați și linii de coastă sălbatice. Această geografie dificilă a contribuit la o organizare socială mai puțin centralizată în care comunitățile locale erau autonome. Danemarca, pe de altă parte, se distingea printr-o organizare socială mai centralizată și o autoritate mai asertivă. Vikingii danezi trăiau într-un mediu mai puțin ostil, cu terenuri agricole mai bogate și linii de coastă mai accesibile. Această configurație a permis astfel dezvoltarea unor regate puternice și a unor structuri politice mai coerente.
Multă vreme, s-a presupus că societățile vikinge din Norvegia și Danemarca au împărtășit niveluri similare de violență. Cu toate acestea, un nou studiu publicat în Journal of Anthropological Archaeology arată o realitate foarte diferită. Cercetătorii au combinat arheologia, sociologia, studiile scheletice și pietrele runice (pietre cu inscripții antice) pentru a compara ratele de violență dintre cele două regiuni. S-a constatat că în Norvegia, aproximativ o treime dintre schelete (33%) aveau răni vindecate, ceea ce indică faptul că acești oameni au supraviețuit unor ciocniri violente la un moment dat în viața lor. În comparație, mai puțin de 10% dintre scheletele din Danemarca au prezentat semne de răni similare, arătând că violența interpersonală era mult mai puțin frecventă acolo. În plus, în Norvegia, 37% dintre schelete prezintă semne de traumă fatală, ceea ce înseamnă că aproximativ una din trei persoane a murit ca urmare a unui act de violență. În Danemarca, această cifră este considerabil mai mică: doar aproximativ 6% dintre schelete prezintă semne de morți violente, în principal din execuții oficiale, mai degrabă decât din conflicte personale.
Rezultatele studiului arată, de asemenea, că violența în Norvegia nu s-a limitat la lupte între războinici, ci s-a extins la viața de zi cu zi. Pe lângă rănile de pe schelete, echipa a găsit peste 3.000 de săbii datând din Epoca Târzie a Fierului și Epoca Vikingă în Norvegia, în timp ce Danemarca avea doar câteva zeci. Această abundență de arme, adesea găsită alături de scheletele din morminte, sugerează că armele au jucat un rol central în identitatea și statutul social al vikingilor norvegieni.
Aceste distincții pot fi explicate prin structurile sociale ale fiecărei regiuni. După cum s-a explicat anterior, în Norvegia, o societate mai descentralizată a favorizat confruntările personale și utilizarea pe scară largă a armelor. În schimb, Danemarca, cu ierarhiile sale marcate și controlul centralizat, a văzut violențe mai puțin frecvente, dar mai instituționalizate. Această cercetare susține astfel ideea că societățile cu autoritate puternică și ierarhii bine definite tind să canalizeze violența prin mijloace oficiale și să reducă confruntările personale. În schimb, o organizare socială mai relaxată, ca în Norvegia, permite violenței să pătrundă în țesutul social.
Aceste rezultate ne îmbogățesc în cele din urmă înțelegerea despre vikingi și arată cât de important este să luăm în considerare structurile sociale pentru a înțelege comportamentul uman, atât din trecut, cât și din prezent. Pe măsură ce cercetarea continuă, ne invită să ne regândim preconcepțiile și să explorăm modul în care societățile atât de ieri, cât și de astăzi, au fost modelate de structurile lor sociale.
