Calea Lactee ascunde o armată invizibilă de găuri negre? Dacă cunoaștem bine găurile negre mici formate prin colapsul stelelor masive și gigantul Sagittarius A* ascuns în centrul galaxiei noastre, o întreagă categorie rămâne de negăsit: găurile negre de masă intermediară, sau IMBH (Intermediate-Mass Black Holes). Dar, potrivit unui nou studiu elvețian, acestea ar putea fi mult mai aproape decât credeam… doar că sunt invizibile și rătăcesc în propria noastră galaxie. În astronomie, mărimea contează. Pe de o parte, găurile negre stelare cu câteva zeci până la sute de mase solare sunt bine documentate. Pe de altă parte, găurile negre supermasive, precum Sagittarius A*, din centrul Căii Lactee, ating milioane de mase solare. Dar între cele două? Există un mare vid observațional. IMBH-urile ar trebui să cântărească între 10.000 și 100.000 de ori masa Soarelui, dar existența lor rămâne ipotetică. Cu toate acestea, rolul lor ar putea fi crucial: ar putea fi pietrele de temelie ale monștrilor supermasivi pe care îi observăm în centrul galaxiilor. Calea Lactee nu s-a format singură: de-a lungul a miliarde de ani, a înghițit zeci de galaxii pitice, absorbindu-le stelele… dar și găurile negre. Până acum se presupunea că găurile negre ale acestor galaxii pitice ajungeau în cele din urmă în centrul galactic pentru a fuziona cu Sagittarius A*.
Însă un studiu recent realizat de Universitatea din Zurich, acceptat pentru publicare în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, pune la îndoială acest scenariu. Folosind simulări cosmologice de înaltă rezoluție, cercetătorii au modelat evoluția unei galaxii similare cu a noastră. Rezultatul? Între 5 și 18 găuri negre de masă intermediară ar putea să bântuie discul galactic, în afara centrului, acolo unde nimeni nu le aștepta.
De ce nu au fost detectate niciodată? Pentru că aceste obiecte sunt fantome cosmice: nu emit lumină și, dacă nu interacționează activ cu o stea sau cu o cantitate mare de materie, sunt nedetectabile prin metodele tradiționale. Chiar și cele mai sensibile telescoape pot detecta doar efectele gravitaționale pe care le exercită asupra mediului înconjurător — ceea ce, în cazul obiectelor izolate care plutesc în spațiul interstelar, este infim. Mai rău încă, nu știm nici unde să căutăm, nici ce indicii precise să urmărim.
Dar nu toate speranțele sunt pierdute. Misiunea Gaia, care cartografiază cu o precizie extremă mișcarea a peste un miliard de stele, ar putea detecta perturbări gravitaționale subtile care să dezvăluie prezența acestor intruși invizibili. Și viitoarele observatoare de unde gravitaționale, precum LISA (Laser Interferometer Space Antenna), ar putea, de asemenea, să detecteze fuziunile rare care implică aceste obiecte enigmatice.
Confirmarea existenței acestor găuri negre rătăcitoare ar schimba situația: ar întări scenariul conform căruia găurile negre supermasive cresc prin fuziunea cu IMBH, oferind în același timp o perspectivă nouă asupra istoriei galaxiei noastre și a coliziunilor sale din trecut. Dar, deocamdată, acești călători negri fără adresă fixă rămân în afara razei noastre de acțiune. Și tocmai asta îi face atât de fascinanți.
Poll: Care este cel mai probabil motiv pentru care găurile negre de masă intermediară nu au fost detectate până acum în Calea Lactee?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply