Astronomii au identificat dovezi ale unei coliziuni masive între asteroizi în sistemul protoplanetar al stelei Beta Pictoris. Beta Pictoris este o stea tânără situată la 63,4 ani lumină de Pământ: are aproximativ douăzeci de milioane de ani. Această stea constituie pentru astrofizicieni un adevărat model pentru studiul sistemelor stelare în formare, mai ales că este înconjurată de un vast disc protoplanetar compus din praf, resturi stâncoase și gaze.
În acest sistem tânăr, în 1987 au fost observate mai multe comete și, mai recent, două exoplanete: „beta Pic b” și „beta Pic c”. Sunt două planete gigantice gazoase: prima are o masă echivalentă cu de 10 ori masa lui Jupiter și orbitează la aproximativ 9,2 unități astronomice (UA), echivalentul distanței dintre Soare și Saturn; beta Pic c este, la rândul său, puțin mai puțin masiv (de 9 ori masa lui Jupiter) și mai aproape de steaua sa, la 2,7 UA, distanța de la centura de asteroizi (între Marte și Jupiter) din sistemul solar.
Dar planetele alcătuite din s-ar putea forma și în jurul acestei tinere stele într-o regiune mai apropiată de ea. „Beta Pictoris se află la o epocă în care formarea planetelor în zona planetelor de tip terestru are loc încă prin coliziuni de asteroizi giganți, așa că ceea ce am putea vedea aici este, în esență, modul în care planetele formate din roci se formează în timp real”, explica Christine Chen. de la Universitatea Johns Hopkins, care a condus un studiu observațional cu telescopul spațial James Webb, care a fost prezentat în cadrul celei de-a 244-a Adunări a Asociației Americane de Astronomie.
Aceasta este tocmai una dintre zonele acestei regiuni mai apropiate de stea pe care telescopul spațial Spitzer a observat-o în 2004 și 2005. Instrumentele sale au detectat particule de praf supraîncălzite. La acea vreme, astronomii au sugerat că aceste cristale minuscule de silicat formau un rezervor, reînnoit constant prin ciocnirea unor corpuri mici din zonă. Dar, în noile date culese de telescopul James Webb, nu mai există nicio urmă a acestui praf încălzit. Drept urmare, specialiștii propun o nouă explicație: particulele observate de Spitzer au constituit restul unei coliziuni gigantice între cel puțin doi asteroizi, care s-au vaporizat.
Acest proces a implicat o cantitate de materie echivalentă cu de 100.000 de ori masa asteroidului care a provocat dispariția dinozaurilor în urmă cu 66 de milioane de ani. Inițial, praful din apropierea stelei s-a încălzit și a emis radiații termice pe care instrumentele lui Spitzer le-au înregistrat. Douăzeci de ani mai târziu, s-a răcit, pe măsură ce s-a îndepărtat de stea, și nu mai emite aceste caracteristici termice. Acest rezultat constituie o dovadă rară (chiar dacă este indirectă) a unei coliziuni între asteroizi într-un alt sistem stelar.
