Am construit o civilizaţie în care cele mai importante componente depind de ştiinţă şi tehnologie. Dar am făcut astfel încât aproape nimeni nu mai înţelege ştiinţa şi tehnologia. Aceasta este reţeta unui dezastru. Vom mai progresa un timp dar, mai devreme sau mai târziu, ignoranţa ne va distruge. (Carl Sagan, fragment dintr-un interviu din 1995)
Spun adesea că a fi sceptic înseamnă a apela la instrumentele raţiunii. Înseamnă a nu accepta o afirmaţie fără a îi verifica valoarea de adevăr. O lecţie de scepticism avem de la o tânără americancă: Emily Rosa. În 1998 ea a publicat un articol în Journal of the American Medical Association. Pe atunci avea numai 11 ani.
Presupun că îi ştiţi şi dumneavoastră. Apar des pe la televiziuni, se scrie adesea despre ei prin ziare. Este vorba despre bioenergoterapauţi. Sunt în stare să simtă cu mâinile aura corpului, să pună diagnostice şi, desigur, să vindece boli. Cel puţin asta ne spun ei.
Noi avem de ales: îi credem pe cuvânt şi pe baza „mărturiilor” care ne sunt prezentate, sau nu, să nu îi credem decât dacă suntem în posesia unor dovezi clare ale afirmaţiilor lor. A doua variantă, v-aţi dat seama, este cea sceptică.
La varianta sceptică a apelat şi Emily Rosa. Avea de făcut un proiect de ştiinţă pentru şcoală, în cadrul căruia şi-a propus să testeze calităţile „paranormale” ale bioenergoterapeuţilor. Testarea trebuia să fie una obiectivă, aşa că tânăra Emily a imaginat un experiment cât se poate de simplu. Nu a apelat la o aparatură sofisticată.
Ea a gândit aşa: dacă bioenergoterapeuţii pot simţi aura, atunci ar putea simţi şi prezenţa unei palme, atunci când nu o văd. Practic, între ea şi personajul supus testării se afla un ecran din carton. Subiectul îşi trecea palmele prin două fante practicate în ecran, iar Emily îşi aşeza palma, la mică distanţă, deasupra uneia dintre palmele subiectului testat. Alegerea o făcea prin tragere la sorţi, folosindu-se de o monedă. Apoi subiectul trebuia să precizeze desupra cărei palme se află palma lui Emily.
Un experiment bine gândit, care poate fi încadrat în tipul „simplu orb”. Aşa cum aţi remarcat, cel supus testării nu putea vedea palma experimentatoarei.
În total, la studiu au participat 21 de subiecţi, care aveau o vechime în practicarea bioenergoterapiei cuprinsă între 1 şi 27 ani. 14 dintre subiecţi au fost supuşi unui număr de 10 testări fiecare, iar 7 au fost supuşi la 20 de testări fiecare. Rezultatul a fost cât se poate de convingăror. În medie, fiecare dintre energoterapeuţi au dat răspunsuri corecte în 44% din teste. Dacă răspunsurile ar fi fost numai rezultatul întâmplării, atunci procentul de ghicire ar fi fost de 50%.
Citez din concluzia studiului realizat de către Emily, în vremea în care avea numai 11 ani, studiu publicat în „American Medical Association” în 1998: „Cei 21 de bioenergoterapeuţi au fost incapabili să detecteze „biocâmpul” investigatorilui. Eşecul lor în susţinerea uneia dintre pretenţiile lor fundamentale [aceea conform căreia ei sunt în stare să „citească” aura subieţilor şi să identifice bolile de care suferă] demonstrază că utilizarea bioenergoterapiei este nejustificată”. O concluzie rece, seacă şi cât se poate de clară. Dumneavoastră puteţi citi întreg studiul aici.
Desigur bioenergoterapeuţii au contestat rezultatele. Pentru ei dovezile nu contează. Ei chiar se tem de dovezi. În fond, ar fi extrem de simplu ca experimentul lui Emily Rosa să fie reluat oricând, cu oricare dintre cei care susţin că au puteri din acestea, zise paranormale. Dar nu o fac. Preferă vorbele, discursurile, mărturiile din public, în locul unor testări, care nici măcar nu sunt foarte complicate. Altfel spus, ei impun iraţionalul în locul raţionalului, asta le convine cel mai bine. Numai aşa pot scoate bani frumoşi de la mulţimea de naivi care trec pragul cabinetelor lor.
